VENUS în Vărsător (1 - 25 februarie 2021). IUBIREA e LIBERTATE

Venus se află în Vărsător în perioada 1 februarie 2021- 25 februarie 2021
Venus, planeta plăcerilor și a relațiilor, odată ajunsă în Vărsător, își pune haine anvangardiste și nonconformiste, imprevizibile și vizionare. Nota în care operează Venus aici nu este una sentimentală și emoțională, ci mai lucidă, logică, inteligentă, detașată și... jucăușă. Prin urmare, în abordarea noastră legată de relații, e posibil să se producă o schimbare însemnată, în sensul că ne dorim ceva mai multă libertate de expresie, mai multă deschidere către lume, mai multă joacă, stimularea inspirației în interacțiunile noastre cu ceilalți, și mai puțină izolare și atașament.
Cu Venus în Vărsător nu poate fi vorba despre a sta în coconul nostru relațional, ci de a împărtăși cu cât mai mulți oameni ceea ce avem de dăruit. Nu mai facem alegeri în funcție de emoții sau în funcție de beneficiile pe care le urmărim, ci devine vital să alegem în funcție de potențialul evolutiv pe care ni-l oferă un context/o relație/ o întâlnire sau colaborare.
Acea dorință exprimată frecvent de unii oameni (probabil cei mai mulți dintre ei, Vărsători)- "vreau să am ce vorbi cu ea/el"- este criteriul esențial după care ne ghidăm acum în alegerea oamenilor cu care interacționăm, lucrăm, călătorim. De fapt, căutăm să primim și să dăm, să ne fie stimulată inteligența și să simțim că ne alegem cu valoare adăugată în orice conversație/relație.
Iubirea e libertate
Venus în Vărsător e o mare ușă deschisă spre lume, Vărsătorul fiind un semn al umanității și al prieteniei. Venus în Vărsător înseamnă libertate. Libertatea gândirii, a cuvântului, a exprimării, manifestării și a... iubirii. Așadar, o să stăm mai puțin pe acasă sau nas în nas cu partenerul și o să permitem mai puține condiționări, în următoarele săptămâni. Ne dorim mai multă libertate și unii dintre noi vor începe să-și testeze și să-și întindă limitele, prin alegeri care pot părea ciudate dar care au ca scop recăpătarea puterii interioare prin independența și originalitate. Desigur, e timpul să oferim și noi libertate celor din jur.
Expansiune
Pe de altă parte, e posibil să înțelegem în ce mod ne-am înfrânat singuri de la a crea și a face ceea ce ne bucură și ne inspiră, în ce mod ne-am stopat progresul și expansiunea și cum am permis ca unele relații să devină închisorile viselor noastre. Unii vor crede că cei din jur i-au oprit, dar dacă vom fi sinceri vom realiza că singuri ne-am tras obloane în fața minții si ne-am stat in cale. Acum putem renunta la toate aceste limitări și putem găsi calea de a susține inclusiv visele și aspirațiile celor pe care-i iubim, dintr-un spațiu de libertate și inspirație care să-i împuternicească.
Viziune și progres
Surprizele, schimbările de ideologie și filozofie care vizează relațiile, nonconformismul, vor fi la ordinea zilei până pe 25 februarie, mai cu seama că planetele și-au dat întâlnire pentru un summit de mai mare surpriza și frumusețea, în Vărsător: Venus a fost întâmpinată de Saturn, Jupiter, Soare si Mercur (retrograd). Energia asta de tip Vărsător, activată acum și de Venus, e expansivă și se simte ca și cum ne-am dezlega niște sfori cu care ne-am legat mințile și ne-am priponit viețile.
Acum nu mai privim doar până la ușa propriei case sau până la gardul propriei curți, ci privim în zare, departe. Îmbrățișăm o viziune, vrem să creăm ceva folositor, să ne aducem aportul într-un grup, într-o comunitate, în lume. Vrem să cooperăm, să participăm, să ne alăturăm oamenilor cu care rezonăm la nivel de iedologie.
Ne dorim progres. În toate privințele. În relații, în proiecte, în conștiința, în viață... De aceea, următoarele săptămâni pot fi pline de alegeri și experiențe care ne scot din zona de confort. Căci, nu-i așa, pentru a progresa, pentru a face un salt, e nevoie uneori să răsturnăm întreaga realitate. Și totuși, această răsturnare nu va fi traumatizantă, Venus promițându-ne bucurie și grație în schimbare.
Venus în Vărsător se va afla în negocieri și tatonări permanente cu Uranus aflat în Taur și ne putem aștepta la neașteptat și la întorsături radicale de situație, dar și la eforturi de a așeza în forme noi, relații vechi. Noutatea intră în viață noastră și e musai să-i deschidem ușa. Și e vorba despre noi direcții, noi nuanțe și roluri pe care le atribuim acum relațiilor. Cele două planete se află în recepție mutuală, ca și cum au făcut schimb de case, prin urmare dinamica lor poate fi de bun augur pentru că ne ajută să descoperim ce e de făcut pentru a armoniza sau reconfigura o serie de relații.
Împreună
Vărsătorul reprezintă mintea colectivă și există riscul să ne identificăm uneori prea mult cu vocea colectivă, cu gânduri, puncte de vedere, opinii, idei cu care cochetează grupurile și care nu întotdeauna sunt ceea ce se potrivește cu noi și cu viață noastră. Va fi foarte des folosit cuvântul "împreună" și chemarea "hai să facem împreună" poate fi seducătoare. Dar nu toate cauzele sunt ale noastre, nu orice "împreună" și nu mereu acesta e funcțional pentru noi. Așadar, pentru a nu ne disipa și a crea cât mai curat, frumos și folositor, e necesar să fim cât mai neutri, cât mai detașați și prezenți. Să ne întrebăm din când în când: "acesta este punctul meu de vedere, sau al altcuiva?" "asta este cauza în care cred eu?" "asta este alegerea mea, este ceea ce vreau eu?".
Pe de altă parte, există un soi de rigiditate și fixism, când vine vorba de Vărsător. Pe de o parte avem idei geniale și viziune, pe de altă parte ne ținem cu dintîi de niște puncte de vedere sau cunoștințe care ne pot bloca, generând astfel încrâncenare, încordare, tensiuni interioare și inter-relaționale. Să fim atenți, deci, când mintea stă agățată și legată de o bornă fixă și să fim dispuși să privim și dincolo de ea... Să nu uităm că această energie, în următoarele săptămâni, poate fi folosită pentru a transforma imposibilul în posibil. E o energie jucăușă, iar umorul, deschiderea, detașarea, jocul și creativitatea sunt cuvintele cheie pentru cei care vor să facă un salt însemnat.
În rest, să ne fie de bine și să creăm cu grație și bucurie, un nou standard în relațiile și viața noastră! Fie primit... cu mintea deschisă și curajul de a privi dincolo de "imposibil".
Fie primit!
Nicoleta Svârlefus
Credit photo: LinzArcher, sursa imagine: https://www.deviantart.com/linzarcher/art/Aphrodite-256114966