Undă verde de la Univers! Toate planetele se află în mers direct (27 Ianuarie - 1 Aprilie 2024)

Autor: AstroCafe.ro - marti, 06 februarie 2024, 4458 vizualizari

Din 27 Ianuarie până în 1 Aprilie, toate planetele din sistemul nostru solar se vor afla în mers direct! Ce înseamnă acest lucru? Practic, avem cale liberă de la Univers pentru a manifesta tot ceea ce ne dorim, atât pe plan personal cât și profesional. 

Ce reprezintă un retrograd?

Dacă aveți câteva noțiuni de bază în astrologie, cu siguranță ați auzit de termenul “retrograd”. Mercur retrograd este cel mai frecvent, deoarece această planetă retrogradează de mai multe ori pe an. 

Cu toate acestea, contrar credinței populare, un retrograd nu înseamnă că este sfârșitul lumii. Retrogradul nu este o scuză pentru a deveni haotici, dezorganizați sau delăsători. 

Retrogradele planetare sunt considerate un soi de iluzii optice, însă au efecte reale asupra vieții noastre de zi cu zi. Indiferent de modul în care ne raportăm la retrogradarea planetelor, adesea putem observa întârzieri și stagnare în anumite sectoare de viață. Situațiile și oamenii din trecut pot apărea adesea în timpul retrogradelor.

Haideți să ne mișcăm! 

Când au loc retrograde, avem inevitabil, un ritm mai lent în tot ceea ce facem. Însă, între 27 Ianuarie și 1 Aprilie, vom accelera ritmul si vom avea cale liberă în orice ne dorim să întreprindem. Mercur, planeta comunicării și a gândirii, ne va crește viteaza de reacție și ne va oferi soluții neașteptate. 

Venus, planeta care guvernează relațiile pare că revine și ea la viață și ne ghidează să acționăm în privința acelor sectoare din relații care necesită revizuire. 

Asta înseamnă că orice tip de întârziere, stagnare sau amânare pe care am experimentat-o în relații, în toamna anului 2023 va dispărea. 

Focus pe finanțe 

Folosiți următoarea perioadă pentru a vă concentra asupra finanțelor, asupra planurilor de afaceri și asupra obiectivelor din carieră. Veți avea o direcție clară în ceea ce privește banii și veți căpăta o mai mare încredere în deciziile financiare pe care le luați.

Toate deciziile financiare, investițiile și achizițiile vor fi făcute pe un teren mai ferm și mai sigur. Dacă nu aveți experiență în lucrul cu banii se recomandă să cereți sfatul unui specialist în domeniu, pentru a vă asigura că luați cele mai înțelepte decizii. 

Deschiderea inimii 

Cu Venus și Marte în mers direct, vom avea parte de creștere și evoluție în relațiile noastre. Dacă ne mai zboară gândul la vreun/vreo fost/fostă partener/parteneră va trebui să așteptăm până la următorul retrograd pentru a readuce acea relație în prim plan. 

Cu toate planetele în mers direct, mesajul este unul cât se poate de clar: Să mergem mai departe! Este favorizată evoluția în relațiile actuale, dar și începutul unor noi relații. Nu sunt excluse relațiile pe termen lung, logodnele și căsătoriile în această perioadă. 

Să trăim autentic și liber

Uranus, planeta libertății și eliberării, se va afla în mers direct. Asta înseamnă că vom avea mai multă energie pentru a trăi autentic și a ne exprima la cel mai înalt potențial creator. Recomandarea este să ne aventurăm, să ieșim din tipare și să trăim cu bucurie și entuziasm. 

Afaceri și investiții pe termen lung

Saturn, planeta structurilor și a perseverenței se află în mers direct. Saturn, fiind planeta deciziilor și alegerilor pe termen lung, dar și cea care guvernează ambiția și reușita în afaceri, ne susține în toate demersurile pe care le vom întreprinde în aceste sectoare. 

Dacă am așteptat momentul potrivit pentru a ne lansa într-o afacere, până pe 1 Apriliecu Saturn în mers direct, suntem susținuți. Toate contractele semnate între 27 Ianuarie și 1 Aprilie și toate negocierile inițiate în această perioadă vor avea succes. 

Vise transformate în realitate 

Jupiter, planeta miracolelor și expansiunii, își va activa potențialul în această perioadă. Vom fi susținuți să ne transformăm visele în realitate. Dacă deja ne-am setat intențiile pentru anul în curs, nu ne rămâne decât să trecem la acțiune pentru a le realiza. Universul ne va susține și ne va ghida pentru a ajunge la locul potrivit, în momentul potrivit. 

Accesarea potențialului spiritual 

Neptun, planeta conexiunilor și a spiritualității ne va ajuta să ne deblocăm magia interioară și intuiția, permițându-ne să ne conectezi mai profund cu sufletele noastre. De asemenea, ne va deschide orizonturile în ceea ce privește mediul înconjurător. Se recomandă începerea unei practici spirituale, a meditațiilor sau chiar a tehnicilor de tip mindfulness pentru a ne regăsi echilibrul interior și pentru a ne alinia cu partea divină din noi înșine.

Restructurare și transformare 

Pluton, planeta renașterii și a transformării ne va oferi puterea de a înlătura tot ceea ce  nu ni se mai potrivește și nu mai funcționează în viețile noastre. Ne putem reconstrui viața în aliniament cu misiunea personală, cu voința proprie și cu dorințele noastre cele mai profunde. Este important să ne confruntăm propriile frici, să integrăm lecțiile trecutului și să avem încredere în propriul proces de transformare. 

Asemenea păsării Phoenix, ne putem reconstrui propriul drum și putem da drumul tuturor acelor credințe, care ne-au ținut în loc și ne-au împiedicat să trăim viața pe care ne-o dorim. Deși procesul ar putea fi unul dificil și dureros, la final vom ajunge să fim stăpânii propriilor noastre destine și să renunțăm la tot ceea ce ne limitează. 

Cu forță, înainte! 

Toate planetele noastre personale vor câștiga putere zi de zi. Sentimentele de nostalgie și neputință resimțite în ultimele luni vor fi de domeniul trecutului. 

Chiar dacă unele planete exterioare vor forma aspecte tensionate, acest lucru nu ar trebui să ne îngrijoreze. Planetele exterioare guvernează structuri mai mari ale societății, spre deosebire de cele personale, care ne afectează la nivel individual. 

Este important să profităm de acest interval (27 Ianuarie - 1 Aprilie), cu toate planetele în mers direct, deoarece pe parcursul anului vor fi mai multe retrograde ce ne vor aduce stagnări în planurile personale și în relații. Până pe 1 Aprilie avem undă verde de la Univers să facem lucrurile să se întâmple, în toate sectoarele vieții!

Sursă articol: www.kylethomasastrology.com 
-----   
🌐 Facebook 🌐 Instagram 



Astro Shop

Cele mai noi articole