Conjuncția Soare - Mercur retrograd în Scorpion, 4 noiembrie 2026: Ce începem să înțelegem mai clar?
Conjuncția Soare - Mercur retrograd în Scorpion din 4 noiembrie 2026, ne invită să privim dincolo de explicațiile cu care ne-am obișnuit și să încercăm să ne conectăm cu interiorul nostru. Frici pe care nu avem curajul să le spunem, dorințe pe care le ascundem chiar și de noi înșine, convingeri formate în urma unor experiențe din trecut, pot ieși acum la suprafață, ajutându-ne să înțelegem de ce revenim la aceleași gânduri, de ce ne este greu să facem anumite alegeri sau să ne desprindem de situații care ne fac rău.
Învață să spui ce te doare fără să rănești, la workshopul „3 Chei ale comunicării pentru succes și relații împlinite”. Apasă AICI pentru detalii.
În preajma zilei de 4 noiembrie este posibil ca unele lucruri să capete un alt sens, deși împrejurările s-au schimbat.Revenim asupra unei conversații, ne amintim un detaliu sau ne surprindem repetând un gând și începem să înțelegem ce ne-a preocupat de fapt, în tot acest timp. Uneori, ceea ce descoperim ne aduce liniște. Alteori, ne cere să recunoaștem un adevăr pe care l-am tot ocolit, pentru că acceptarea lui ar schimba felul în care ne privim viața.
Conjuncția Soare - Mercur în Scorpion poate aduce mai multă claritate în privința fricilor nostre. De ce ne agățăm de o relație, de ce ne temem să facem niște schimbări și revenim mereu în același punct? Avem ocazia să înțelegem ce încercăm să protejăm, ce ne este greu să acceptăm și cât de mult ne influentează experiențele din trecut.
Apasă AICI să comanzi HOROSCOP PERSONAL 2027.
Întâlnirea Soarelui cu Mercur retrograd, poate fi asociată cu un moment de iluminare interioară. E ca și cum se aprinde o lumină într-un loc în care ne-am obișnuit să înaintăm pe întuneric. Ceea ce părea lipsit de sens începe să se lege, iar o întrebare pe care am purtat-o cu noi mult timp, poate primi un răspuns neașteptat. E posibil să nu primim chiar toate detaliile, însă înțelegem atât cat avem nevoie pentru a ne schimba perspectiva.
Scorpionul ne îndreaptă atenția spre lucrurile pe care le ținem ascunse, spre atașamente și spre nevoia de a păstra controlul atunci când ne simțim vulnerabili. Putem observa unde tăcem de teamă să nu pierdem pe cineva, unde căutăm certitudini imposibile sau unde continuăm să ne apărăm de pericolele din mințile noastre.
Sinceritatea față de noi înșine poate fi inconfortabilă, mai ales când descoperim că unele dintre alegerile pe care le facem, sunt încă influențate de răni mai vechi.
În data de 4 noiembrie și câteva zile după această dată, e important să fim atenți la poveștile pe care ni le spunem despre propria noastră viață. Poate ne repetăm că nu avem de ales, că nu putem avea încredere în nimeni sau că lucrurile bune se încheie întotdeauna. Asemenea convingeri au o istorie. S-au format în anumite împrejurări, uneori pentru a ne ajuta să ne protejăm, însă repetarea acestora ne poate împiedica să înaintăm și să ne bucurăm de prezent.
O revelație poate porni de la o replică foarte simplă. Ne auzim spunând „așa sunt eu” și ne întrebăm dacă această explicație ne mai reprezintă. E posibil să descoperim că ne-am uitat la nou prin ochii altora sau că ne lăsăm încă ghidați de dezamăgirile și experiențele din trecut. Înțelegerea acestor tipare ne poate ajuta să renunțăm la poveștile care ne-au ținut pe loc și care ne-au făcut să ne îndoim de propriile alegeri.
Transformă conversațiile dificile în pași spre apropiere, la workshopul „3 Chei ale comunicării pentru succes și relații împlinite”. Apasă AICI pentru detalii.
Mercur retrograd în Scorpion ne îndeamnă la auto reflexie. Putem simți nevoia să vorbim mai puțin și să ne ascultăm mai mult acea voce interioară. Unele răspunsuri au nevoie de liniște.
E important să observăm cu ce ne ocupăm mintea în fiecare zi. Ce susținem prin cuvintele noastre? Ce convingeri repetăm și cum ne influențează acestea deciziile? Cât din ceea ce gândim are legătură cu situația de acum și cât reprezintă ecoul unei experiențe mai vechi? Răspunsurile pot arăta unde ne consumăm energia și ce anume continuăm să întreținem prin energia pe care o investim.
Din perspectivă materială, conjucția Soare - Mercur în Scorpion pune reflectorul pe teme legate de credite, dobânzi, taxe moșteniri, bunuri comune sau averi disputate. Putem reveni asupra unor documente, negocieri sau înțelegeri care poate au lăsat loc de interpretări. Un detaliu trecut cu vederea poate schimba felul în care evaluăm o situație, iar o discuție reluată poate clarifica responsabilitățile fiecăruia. În astfel de chestiuni, înțelegerea trebuie susținută de verificarea atentă a informațiilor și a condițiilor scrise.
Apasă AICI să comanzi HOROSCOP PERSONAL 2027.
În concluzie, conjuncția Soarelui cu Mercur retrograd în Scorpion ne oferă ocazia de a înțelege ce se află în spatele gândurilor care persistă și care ne țin în tot felul de povești. Chiar dacă lucrurile nu se rezolvă imediat, putem vedea ce avem nevoie să clarificăm și ce ne dorim să facem diferit de acum înainte.
Nicoleta Svârlefus
-----------
Intră pe canalul nostru de WhatsApp și află primul/prima despre reducerile la programe și evenimentele pe care le pregătim! Apasă AICI