Valoarea permanentă
Valoarea personală nu înseamnă valoarea proprie, în sine. De unde obţii valoarea în sine? O dobândeşti prin succesul în muncă? O dobândeşti dacă ai mai mulţi bani? O dobândeşti atrăgând mai mulţi bărbaţi (dacă eşti femeie), sau mai multe femei (dacă eşti bărbat)? Cât de șubrede sunt toate acestea, cât de trecătoare. Când vorbim despre valoarea în sine, nu vorbim, de fapt, despre felul în care suntem reflectaţi în oglinda minţii altor oameni? Dar este oare obligatoriu să depindem de aceasta?
O fiinţă îşi înţelege valoarea personală, atunci când nu se mai identifica, nu se mai defineşte pe sine, în termenii acestor lucruri efemere. Eu nu sunt frumos, doar pentru că toată lumea îmi spune că sunt frumos. În realitate, nu sunt nici frumos, nici urât. Acestea sunt lucruri trecătoare. Mâine m-aş putea transforma, deodată, într-o creatură foarte urâtă, dar “eu” rămâne. Atunci, să spunem apelez la chirurgia plastică şi redevin frumos. Cine devine cu adevărat frumos – “Eu”? Trebuie să-ţi acorzi mai mult timp că să reflectezi la aceste lucruri. Eu vi le-am înşirat într-o succesiune rapidă, dar, dacă aţi zăbovi suficient de mult timp că să înţelegeţi ce am spus, să insistaţi asupra acestor informaţii, aţi fi în posesia unei mine de aur.
Ştiu asta, pentru că, atunci când m-am întâlnit pentru prima dată cu aceste lucruri, am descoperit o adevărată comoară.
Experienţele plăcute fac viaţă agreabilă. Experienţele dureroase călăuzesc spre progres. Experienţele plăcute fac viaţă agreabilă, dar ele însele nu conduc la progres. Cele care duc la progres sunt experienţele dureroase. Suferinţa scoate la iveală o zona din tine în care nu ai progresat încă, în care trebuie să creşti, să te transformi, să te schimbi. Dacă ai şti cum să foloseşti acea suferinţă, o, cât ai mai progresa!
Haideţi să ne limităm, pentru moment, la suferinţa psihologică, la toate acele emoţii negative pe care le avem. Nu va pierdeţi vremea aplecandu-va asupra uneia singură dintre ele. Eu v-am spus deja ce aţi putea face cu acele emoţii. Dar aveţi grijă de dezamăgirea pe care o trăiţi, atunci când lucrurile nu ies aşa cum va doriţi! Uitaţi-va ce spune asta despre voi. Spun aceasta fără să emit judecaţi şi fără să condamn (altfel aiajunge să te urăşti pe tine însuţi). Observaţi doar ca şi cum aţi urmări pe altcineva. Priviţi la acea dezamăgire, la acea depresie pe care o resimţiţi când sunteţi criticat. Ce spune asta despre voi?
Aţi auzit de tipul care zicea: “Cine spune că îngrijorarea nu ajută? Ajută, cu siguranţă. De fiecare dată când sunt neliniştit în legătură cu ceva, acel lucru nu se întâmplă!” Ei bine, cu siguranţă că asta l-a ajutat pe el. Sau celălalt tip care spune: “Nevroticul este o persoană care se îngrijorează în legătură cu ceva ce nu s-a întâmplat în trecut. El nu este că noi, oamenii normali, care ne facem griji cu privire la lucruri ce nu se vor întâmpla în viitor”. Asta este problema. Ce spun despre tine acea grijă, acea nelinişte?
Toate sentimentele negative, fiecare sentiment negativ în parte, este folositor pentru conştienţa, pentru înţelegere. Ele îţi dau posibilitatea să o simţi, să o urmăreşti din exterior. La început, depresia nu va maifi prezentă, dar te-ai desprins deja de ea. Treptat, vei înţelege depresia. Pentru că o înţelegi, ea va apărea tot mai rar şi va dispărea cu totul. E posibil, dar la acel moment nu va mai conta prea mult. Înainte de iluminare, obişnuiam să fiu deprimat. După iluminare, sunt deprimat în continuare. Dar cu încetul – sau repede, sau dintr-o dată – dobândeşti starea de trezire. Aceasta este starea în care renunţi la dorinţe. Dar amintiţi-va ce am vrut să spun: “dacă nu obţin ce doresc, refuz să fiu fericit!”. Mă refer la cazuri în care fericirea depinde de împlinirea dorinţei.
Anthony de Melo
Sursă: Conştienţa – Editura FOR YOU
Imagine:devianart.net