Povestea lunii Mai: Smerenia nu e o slăbiciune, ci o forță tăcută

Autor: Roxana Alexe - luni, 29 aprilie 2024, 1108 vizualizari

E vremea cuvintelor simple și a clipelor petrecute în rugăciune. Și de aceea îți voi spune o poveste ce s-a petrecut în spatele casei copilăriei mele... ce-i drept pe un tărâm mai îndepărtat, unde se înălța un munte semeț al cărui vârf atingea norii. Cu panta sa abruptă și stâncoasă se fălea în jur tuturor viețuitoarelor, pe care le înspăimânta și le gonea  cu îngâmfarea lui zi de zi. De dis-de-dimineață până în adâncimea nopții se privea cu admirație, și tuturor le spunea că le este superior, cel mai și cel mai, și musai cel mai......

La poalele mândrului munte se afla o vale verde și bogată, plină de viață, cu râuri care nu numai curgeau, ci hrăneau totul în jur, păsări care își dăruiau ciripitul, soarelui, plină flori în toate culorile Universului. Valea nu se compara niciodată cu semețul munte, ci se bucura de frumusețea simplă a vieții, împărtășind în jur armonie și bucurie fiecărei viețuitoare.

Într-o zi, o furtună violentă a lovit tărâmul îndepărtat. Vântul urla nebun, ploaia cădea din cer ca o smoală de fier, iar fulgerele sfâșiau văzduhul ca niște săbii. Muntele simțea siguranță și era convins că înălțimea sa îl va proteja de furtună. Ba chiar afirmase de câteva ori că nu-i pasă. Dar vântul puternic a lovit muntele până când i-a smuls pietrele de pe pante și i-a rupt și bruma de copaci care se încumetaseră să crească pe el. 

Fulgerele i-au lovit vârful, iar focul a coborât până la baza muntelui, pârjolind chiar și pietrele. Și poate că furtuna nu s-ar fi oprit ușor dacă muntele nu ar fi realizat că poată să dispară de pe fața pământului, dacă nu se pleacă în fața furiei naturii.

Valea, pe de altă parte, a trecut furtuna de mână cu toate ale vieții, cu necuvântătoarele și prea cuvântătoarele. Râurile au adunat apa de ploaie, pe care atunci când a fost prea multă i-au dat-o pământului să o ducă până în adâncuri, iar pământul, la rândul său a făcut ca florile să înflorească și mai frumos. Valea a primit chiar și animalele din pădure, pe care le-a protejat de furtună.

Când furtuna s-a sfârșit, muntele era o ruină cu păduri arse și pietre smulse, cu vârful spart de fulgere. Valea, în schimb, era mai frumoasă ca niciodată, plină de viață și prosperitate. Muntele a învățat o lecție importantă în acea zi: Smerenia! Mândria îl făcuse vulnerabil la furtună, în timp ce smerenia văii o făcuse puternică și rezistentă.

A învățat că smerenia nu este o slăbiciune, ci o forță tăcută. Că este ca rădăcinile unui copac, ce se ancorează adânc în pământ și oferă stabilitate în fața furtunilor vieții. A învățat că smerenia ajută să te ridici după căderi și să le transformi în experiențe prețioase. 

A învățat că smerenia permite bucuria pentru lucrurile simple ale vieții și te ajută să apreciezi frumusețea naturii, miracolul vieții și darul iubirii. Și fix după acea furtună valea și muntele s-au umplut de o floare delicată ce înflorește în grădina sufletului și nu se grăbește să se laude cu parfumul său. Care își pleacă petalele cu grație, să asculte șoaptele vântului și murmurul pământului. Nu se compară cu alte flori, ci se bucură de frumusețea unică a fiecăreia.Da, Smerenia este numele ei!

Și pentru că locuiam aproape de munte și de vale, semințe din această floare au poposit și în grădina mea și ți le dăruiesc simbolic, să te însoțească în călătoria lunii Mai. 

Autor: Roxana Alexe   
🌐 Facebook 🌐 Instagram

 



Astro Shop

Cele mai noi articole