Spirit. Constiinta

Cu toții căutăm liniște și întregire

Copilul care am fost, încă suntem. E cu noi. Se zice că e în interior. Eu am sentimentul că suntem împreună. Peste tot. În interior, în exterior și peste tot. E ceva cuprinzător, ca o energie pe care nu o pot defini, introduce în ceva sau limita.
Citeste tot articolul

Povestea lunii Iunie: Noi suntem pictori ai destinului și dirijori ai propriei simfonii

Noi suntem pictori ai destinului și dirijori ai propriei simfonii. Fiecare alegere, o notă pe care o orchestrăm. Putem alege note de curaj, de compasiune, de bucurie și vom picta o simfonie a vieții, plină de frumusețe și armonie. Însă secretul este însăși alegerea! Puterea alegerilor noastre este enormă. Fiecare alegere, mică sau mare, ne colorează viața și ne modelează destinul, asemenea unui sculptor cu lutul său.
Citeste tot articolul

Nu e nevoie să minți, e de ajuns să taci

Când oamenilor din jurul tău nu le place să audă adevărul, aceeași libertate a gândului te poate salva. Nici nu e nevoie să minți, e de ajuns să taci. Și cei care își fac o profesie din a te obliga să crezi ceea ce îți impun ei stau liniștiți, înșelați de vigilența adormită. În astfel de condiții, gândul devine o armă de apărare mai eficientă decât cuvântul, care, o dată rostit, poate atrage după el consecințe dintre cele mai dramatice.
Citeste tot articolul

Fă-ți TIMP pentru tine!

În fiecare dintre noi, există un izvor de energie care trebuie hrănit în mod regulat. Când nu avem grijă de propria energie și ne programăm lungi liste de activități organizate precum piese unui puzzle pe fiecare minut din zi, ne simțim epuizați, deconectați și slabi.
Citeste tot articolul

Nu mai vreau să fiu un om bun. A fi un om bun, e o VIRTUTE sau o CUȘCĂ?

Nu mai vreau să fiu bun. Pentru că nu sunt. Si n-am fost niciodată. Am avut dintotdeauna și încă am o grămadă de lucruri nerezolvate. Sunt în procesul ăsta numit viață în care trăiesc, învăț, fac greșeli, le repar, uit ce am învățat, greșesc din nou, repar iar, apoi am din nou alte scăpări. Printre timp mai fac și ceva lucruri bune dar apoi îmi scapă iar ceva din mână și tot așa.
Citeste tot articolul

Convingerile care fac diferența între bogați și săraci

Relația noastră cu banii e moștenire de familie. Comportamentele noastre legate de bani, locul din care privim banii, sentimentele și emoțiile asociate cu banii, poveștile noastre despre bani, toate acestea nu vin din neant. Dacă provii dintr-o familie care nu a reușit să strângă prea mult, probabil ca nici tu nu reușești, până într-o zi, când alegi să te uiți la aceste tipare și moșteniri, sa le onorezi și să le lași acolo unde le e locul.
Citeste tot articolul