De răni nu ne vindecăm

Autor: AstroCafe.ro - joi, 16 noiembrie 2023, 1321 vizualizari

De răni nu ne vindecăm, că rănile nu reprezintă o boală ci un mecanism defensiv care ne protejează de exterior. Rănile se integrează, acestea devenind, în timp, parte a experienței noastre trecute și un ghid excelent care ne arată unde e cu adevărat un mediu potrivit pentru noi și unde nu. 

Dacă rănile nu sunt integrate, peste tot va fi un mediu ostil pentru noi. Ne vom apăra chiar și în familie, de cei dragi, nu mai zi de mediul profesional sau în societate. Cum procedăm să integrăm rănile? Am ținut un eveniment acum puțin timp despre acestea, pentru această postare doar punctez faptul că e nevoie de SusȚinere și de conținere. 

Ai nevoie de oameni, de exemple, de cei care pot fi alături de tine în proces pentru că integrarea rănilor presupune a îți retrăi copilăria la vârstă adultă, deci e nevoie de recrearea reperelor și e nevoie de diapazoane după care să te acordezi.

Cine crede că rănile pot fi "vindecate", de obicei caută soluții rapide, soluții care par că funcționează până în momentul în care nu mai funcționează. Integrarea durează pentru că e nevoie de experiențe în care să intri, de acțiune, nu merge să te absolve cineva de răni și gata, s-a rezolvat, din simplul motiv că mecanismul tău defensiv este în continuare activ.

Doar tu îți poți dezactiva mecanismul defensiv însă, pentru a nu îți face mai mult rău decât bine, această dezactivare se face treptat, ca și cum ai învăța un copil să înoate, nu îl arunci în apă și apoi îl lași să se descurce. Chiar dacă acel copil va supraviețui, își va readuce aminte toată viața cum o persoană dragă l-a pus în pericol și astfel își va crea un mecanism defensiv care va fi activat puternic în prezența celor dragi.

A lucra cu oamenii necesită această înțelegere și totodată responsabilitate. Motivul pentru care nu cer testimoniale după un curs sau program (dacă cer, o fac mult după ce programul sau cursul s-a încheiat) este pentru că nu știu cine va scrie acel testimonial, mecanismul defensiv al omului sau Geniul (funcționarea optimă a acestuia)?

Mecanismul defensiv se adaptează foarte ușor, am fost martor la multe evenimente care păreau a fi "epifanice" pentru unii oameni, ca apoi să observ cum reveneau la stările de dinainte, din simplul motiv că starea aceea înaltă nu înseamnă, de cele mai multe ori, integrare.

Știi câte feedback-uri frumoase am primit până acum? M-am bucurat de ele, recunosc, dar totodată am punctat, atunci când am simțit, că acela este doar începutul, nu destinația.

Doar cei care au înțeles că integrarea presupune un proces, doar aceștia au rămas alături de mine pe Calea Geniului, restul s-au dus să caute altceva.

Nu spun că singura cale corectă este a mea, nici gând, îmi știu limitările, sunt momente când redirecționez oamenii care vin către mine către persoane care i-ar putea SusȚine mai bine ca mine, ce spun este că înțeleg procesul, înțeleg cât de "fucked up" suntem, câte condiționări, câte programe adânc înrădăcinate avem, câte răni transgeneraționale colcăie în noi.

Toate acestea pot fi integrate, pas cu pas, însă e nevoie de timp și e nevoie de SusȚinere și conținere, după cum scriam mai sus. Fiecare își are tribul, fiecare își are aliații, fiecare își are fractalul și împreună ne este mai ușor, împreună ori ne activăm rănile ori ni le dezactivăm.

A încerca de unul/una singură e o cale, nu de puține ori, sisifică. Nu zic că nu se poate, ce zic este că a încerca de unul/una singură este, de cele mai multe ori, rodul gândirii care provine din mecanismul defensiv: "eu împotriva tuturor!"

Îți doresc să te deschizi față de aliații tăi, altfel vei rămâne doar tu cu mecanismul tău defensiv. Deschiderea este posibilă, nu este instantă, dăm rateuri câteodată (facem 2 pași înainte apoi unul înapoi) dar în timp putem culege roadele a ceea ce am semănat.

Tu ce semeni, semințe de separare sau semințe de colaborare? 
CURAJ!

Autor: Orlando Daniel Stoicescu 



Astro Shop

Cele mai noi articole