Obiectivul oricărei relaţii sentimentale

Autor: AstroCafe.ro - joi, 18 octombrie 2018, 5264 vizualizari

La drept vorbind, relaţiile de cuplu, fie ele de lungă durată sau vremelnice, depind de modul in care fiecare dintre parteneri reuşeşte să-l mulţumească pe celălalt. Oamenilor nu le place să facă sacrificii total dezinteresate; ei se aşteaptă intotdeauna la anumite recompense. Problema este: "La ce recompensă avem dreptul să ne aşteptăm?"

In orice relaţie neimpusă avem dreptul la o satisfacţie rezonabilă. Obţinerea acestei satisfacţii inseamnă, de fapt, dobandirea unui echilibru sufletesc care să ne permită să afirmăm că ne simţim bine cu partenerul nostru, suntem bucuroşi că ne-am căsătorit sau că formăm un cuplu şi că, deşi ne-ar place incă multe alte lucruri, situaţia este pentru noi corespunzătoare, chiar dacă rămane neschimbată.

Este starea despre care se poate afirma că reprezintă pragul de satisfacţie rezonabilă a individului. Obiectivul unei relaţii este să ne simţim satisfăcuţi cel puţin in limite rezonabile şi să existe speranţa de a fi şi mai mulţumiţi. Cand ambii prteneri pot spune că sunt mulţumiţi inseamnă, evident, că au puţine motive să se plangă şi, ca atare, fiecare in parte se bucură de convieţuirea cu celălalt.

Trei consecinţe grave pot interveni dacă trăim sub pragul satisfacţiei rezonabile. Prima  consecinţă evidentă: vom deveni o fiinţă umană atinsă de tulburări, nefericită şi dominată de griji. In cazul unei insatisfacţii cronice vom ajunge intr-o stare depresivă, vom fi cuprinşi de stări de furie, ni se va deregla somnul, vom incepe să bem sau să ne răzbunăm pe copii. Desigur, putem sta de vorbă cu noi inşine in momente de relativ calm, dar, dacă frustrările continuă, viaţa nu ne va aduce prea multe bucurii, chiar dacă nu vom deveni propriu-zis nevrotici.

A doua consecinţă a unei convieţuiri sub pragul de satisfacţie rezonabilă va fi atingerea unui punct cand nu-l vom mai iubi pe partenerul nostru. In definitiv, cum poţi iubi pe cineva, fie el partenerul tău, sau şeful de la locul de muncă sau un prieten, cand respectivul iţi provoacă numai frustrări. Trebuie să fii un om dereglat (şi disperat, pe deasupra) pentru a continua să-l iubeşti pe cel care se comportă tot timpul urat cu tine.

Această pierdere a iubirii se produce, in general, lent, după luni sau ani de zile, după ce se acumulează numeroase frustrări, nedreptăţi şi ofense. Dacă perioada in care ne-am aflat peste pragul de satisfacţie rezonabilă a fost scurtă, dragostea pentru partener nu va dura prea mult. Nu are importanţă cat de mult ţi-ai iubit partenerul la inceput, nici ce iţi sugerează credinţa ta religioasă.

Dacă partenerul nu te satisface la nivelul aşteptat, sentimentul de dragoste va dispărea. Cei care se simt vinovaţi că nu-şi mai iubesc partenerul nu-şi dau seama ce se intamplă de fapt cu ei. Nu este un păcat să nu mai iubeşti pe cineva. Nu trebuie să ai remuşcări pentru că respingi pe cineva care te neglijează. Este normal, raţional şi sănătos să procedezi astfel.

A treia consecinţă a unei convieţuiri mai indelungate sub pragul de satisfacţie rezonabilă va fi că, in cele din urmă, relaţia iţi devine indiferentă. Dacă aceasta se intamplă la serviciu, ii vei declara patronului că nu are decat să-şi păstreze slujba pentru el. In căsnicie, vei ajunge la concluzia că, oricum, nu merită osteneala să o menţii. Orice sentiment a dispărut şi iţi spui: "Nu mai vreau să trăiesc aşa nici o clipă".

Desigur, mulţi se simt vinovaţi şi in asemenea situaţii, pentru faptul că se decid să pună capăt căsniciei. Dar, iarăşi, pentru exact aceleaşi motive pentru care nu trebuie să se invinovăţească nimeni de dispariţia iubirii, nu trebuie să se simtă nimeni vinovat nici pentru desfacerea căsniciei. Dacă o căsnicie nu merge, şi nu sunt şanse pentru refacerea ei, este de datoria ta să faci ceva.

Nu uita că nu te-ai căsătorit de dragul altei persoane, ci pentru propriul beneficiu. Nu accepţi o slujbă ca să-l faci fericit pe patron, ci pentru aţi imbunătăţi propria viaţă. Te căsătoreşti, te angajezi sau te imprieteneşti in propriul tău interes şi, dacă relaţia respectivă nu-ţi aduce nici un folos, este raţional să vrei să-i pui capăt. Dacă socoteşti că mariajul tău este o simplă pierdere de timp, că iţi creează dificultăţi şi nu iţi mai face nici o plăcere, pe bună dreptate te gandeşti la desfacerea ei.

Nu faci nimănui o favoare sacrificandu-te pentru fericirea altuia, in timp ce tu rămai o făptură umană nefericită. In realitate, prin aceasta ii faci şi partenerului un grav deserviciu, pentru că il răsfeţi, iar in urma repetatelor tale frustrări ajungi să te saturi de el, aşa incat, intr-o bună zi, iţi iei geamantanul şi pleci. Acceptă faptul că fericirea intr-o relaţie se bazează pe mulţumirea ambilor parteneri. Cand această condiţie nu este indeplinită, cel care este mai frustrat are datoria, chiar obligaţia morală, să facă ceva pentru a inlătura cauzele nefericirii sale.

Obiectivul unei relaţii este acela de a-ţi produce o satisfacţie rezonabilă, astfel incat să nu doreşti ruperea ei. Mai concret, scopul constă in a-l determina pe celălalt să-ţi dea repetate satisfacţii pană vei putea să te consideri rezonabil mulţumit(ă). In acest moment poţi afirma că ţi-ai reprezentat bine interesele tale şi ale celuilalt, procedand corect şi cinstit.

Dr. Paul Hauk

Sursa: Cum să iubeşti pentru a fi iubit – Editura POLIMARK

Imagine: PS I Love You

relatie casnicie satisfactie recompensa


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole