Când înțelegi că fiecare face exact atât cât poate, se face liniște
Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 19 aprilie 2023, 5903 vizualizari
Toate stările prin care trecem, ne indică aceeași cheie, oricât de mult ne-am revolta împotriva celorlalți sau chiar împotriva Universului: acceptarea.
Fie că ne referim la trecut sau la prezent, la oameni din familia noastră sau din afara ei, la ce am făcut undeva în trecutul nostru sau facem în prezent, calea spre pace este întotdeauna non judecata, acceptarea și smerenia. Desigur, asta doar dacă vrem să fie pace, în interior și în lume. Dacă nu ne dorim pacea, putem să alegem războiul, lupta, dezbaterea și judecata continuă la adresa noastra, a celorlalți și a lumii. E și asta o cale și uneori o alegem, pentru că e ceva mult mai puternic si mai mare decât noi si decat intenția noastră de a fi în pace.
Uneori, pur și simplu, pare că nici nu depinde de noi. Sunt momente în care, oricât ai spune tu că vrei pace și că nu vrei să judeci și-ți dorești din inimă să alegi calea asta a smereniei, a iubirii, a compasiunii, nu îți iese. Este ceva în spatele tău, poate în sistemul familial, mult mai puternic decât tine, care n-a fost înțeles, sau n-a fost trecut prin filtrul înțelepciunii. Este ceva din ființa ta, care te determină să alegi altfel decât îți dorești. Poți accepta inclusiv acest lucru? Si să continui să vezi că faci exact atât cât poți?
Facem ce facem și tot acolo ajungem, la acceptare. În atitudinea si comportamentul nostru, în gândurile și emoțiile noastre și în fiecare dintre straturile cele mai profunde ale sinelui, vorbim despre acceptare. Chiar dacă te lupți cu o situație, cu un eveniment, cu o stare, poti accepta și asta. Privește-te în ochi și spune-ți: Acum asta este tot ce pot să fac. În momentul acesta, atât pot să fac. Si asta te va ajuta să te accepți, să te muți într-un loc cu mai multă ușurință și mai multe alegeri disponibile.
Efectul acceptării a ceea ce poți sau nu poți într-un anumit moment este aproape miraculos. Fără să îți dai seama, în momentul în care te uiți la cine ești tu cu adevărat și accepți că faci mereu exact atât poți, se face liniște. La fel este și atunci când te uiți la cineva cu care nu ești de acord, pe care îl dezaprobi, sau care face o alegere cu care tu ești în opoziție. Dacă îl privești din locul smereniei și al acceptării, conștientizezi că face tot ceea ce poate acum și că dacă ar putea face mai mult, ar face. În momentul în care ești în starea de acceptare, se face liniște.
Indiferent unde este fiecare dintre noi, acceptând că nu putem fi toți la fel, în același spațiu, cu aceleași situații de viață, realizăm că avem cu toții un loc comun din care să privim. Acela este acceptarea a ceea ce putem fi și face în fiecare moment. Atât cât putem.
-----