Balanta - Zodiacul European

 

Verb: “Eu echilibrez”;
Element: Aer;
Calitate: Cardinal;
Energie: Yang;
Guvernator: Venus;
Casa astrologica: Casa a VII-a;
Culoare: Galben;
Zi: Vineri;
Piatra pretioasa: chrysolit, jad;
Anatomie: rinichi, zona lombara, solduri;
 
Semnificatie: Locul pe care il ocupa Balanta intr-o astrograma, indica domeniul de viata in care individul reuseste sa fie concesiv, receptiv la parerile celorlalti, dispus sa lucreze in echipa. In egala masura, indica segmentul de viata, in care este dependent de confirmari si aprobari din partea celor din jur, nehotarat si oscilant.
 
Balante celebre: Gwyneth Paltrow (28.09.1972), Adrian Pintea (9.10.1954), Luciano Pavarotti (12.10.1935), Stefan Banica Junior (18.10.1967), Silvio Berlusconi (29.09.1936), Monica Bellucci (30.09.1968), Avrile Lavigne (27.09.1984), Sting (2.10.1951), Michael Douglas (25.09.1944)
 
PERSONALITATE
 
Întruchiparea armoniei și echilibrului, nimeni nu vrea mai mult ca o Balanțǎ, sǎ echilibreze totul. Așa cum semnul Balanței începe la echinocțiul de toamnǎ, când ziua este egalǎ cu noaptea, tot așa nativii acestei zodii și-ar dori sǎ cântǎreascǎ, sǎ egaleze și sǎ echilibreze tot ce fac, spun, vǎd și simt.
 
Nativii Balanțǎ sunt de regulǎ încântǎtori, iar acest fapt se datoreazǎ privilegiului de a o avea pe Venus drept planetǎ guvernatoare. Balanțele privesc totul din cel puțin douǎ unghiuri și iubesc foarte mult arta și frumosul.
 
Le place sǎ demareze lucruri noi, fiind un semn cardinal, yang.
Dar Balanța este și un semn de aer, ceea ce ii imprima o minte agerǎ, activǎ, raționalǎ. Pare mereu în mișcare,veșnic curioasǎ sǎ afle lucruri noi. Nimeni nu știe mai bine decât acest semn zodiacal, sǎ compare, sǎ cântǎreascǎ, sǎ analizeze o problemǎ din mai multe puncte de vedere, pânǎ la decizia finalǎ.
 
Balanțele sunt ființe sociale, gata sǎ schimbe pǎreri și sǎ realizeze parteneriate și colaborǎri. Sunt prietenoase, amabile, atrǎgǎtoare și deseori idealiste.
Uneori pot pǎrea superficiale, nehotǎrâte și leneșe. De asemenea, fiind prea mult și prea des preocupate sǎ onoreze circumstanțe, sau sǎ facǎ pe plac altora, uitǎ de propriile idealuri ,aspirații și plǎceri. De aceea, lecția lor de viațǎ este sǎ învețe sǎ-și urmeze mai îndeaproape țelurile și sǎ fie mai atente la propriile nevoi.
 
PROFESII
 
Balanța este deseori în poziție de conducere, dar pentru cǎ este dornicǎ de echilibru, poate prefera deseori sǎ lucreze in parteneriat/asociere. Balanțele se pricep foarte bine la relații publice și vânzǎri, datoritǎ farmecului personal deosebit.
 
Şi pentru cǎ este îndrǎgostitǎ de artǎ, poate face o frumoasǎ carierǎ în artǎ (cantaret, actor, make-up artist, hair stylist,etc), modǎ, design interior.
Semn justițiar prin definiție, Balanța poate alege profesia de avocat/judecǎtor, profesie pe care ar putea-o face foarte bine, dacǎ învațǎ sǎ fie mai fermǎ în decizii.
 
Şi nu în ultimul rând, acești nativi sunt excelenți consilieri si consultanti, pentru cǎ știu sǎ fie imparțiali și sǎ asculte toate fațetele problemei înainte de a lua o decizie, dar și pentru cǎ sunt firi conciliante.
Pot fi gimnasti desavarsiti, balerini, dansatori, echilibristi.
 
 
SANATATE
 
Punctele sensibile ale acestor nativi sunt reprezentate de partea inferioarǎ a spatelui și rinichi. Ei ar trebui sǎ se deprindǎ cu activitatea fizicǎ și sǎ renunțe la comoditate.
Fiind guvernați de Venus, acești nativi pot fi gurmanzi, expuși exceselor culinare. Așadar, ar fi bine sǎ învețe sǎ fie mai ponderați. Consumul unei cantitati crescute de apa este imperativ necesar.
Le pot face foarte bine terapiile cu uleiuri esențiale de trandafir și iasomie (aromaterapie), dar și curele suplimentare cu potasiu.
 
DRAGOSTE
 
Acestor nativi le place sǎ fie admirați și iubiți, oferind în schimb același lucru, în aceeași mǎsurǎ în care primesc.
Balanța poate pǎrea dispusǎ spre flirturi și puțin exhibiționistǎ. De fapt, chiar este. Dar folosește aceastǎ tacticǎ pentru a sonda terenul și pentru a selecta partenerul potrivit, din multitudinea de posibilitǎți existente.
 
Balanța trǎiește prin și cu relații, deci e lesne de înțeles cǎ nu rezistǎ prea mult timp singurǎ. Are nevoie de cineva lângǎ ea, pentru a împǎrți totul.
Romantismul este unul din punctele ei forte, astfel cǎ știe sǎ-și facǎ partenerul sǎ se simtǎ iubit , prin crearea în permanențǎ a unei atmosfere frumoase, pe mǎsura sentimentelor ei.
 
Totuși,uneori poate fi greu sǎ conviețuiești cu un astfel de nativ, din cauza naturii sale oscilante.
In plus, fiind singurul semn din zodiac care nu are ca simbol o fiinţă, ci un obiect (taler), emoţiile şi sentimentele nu sunt punctele ei forte. Ea tinde să intelectualizeze sentimentele şi să le treacă prin filtrul minţii, fiind un semn mental prin excelenţă. De aceea, Balanţa poate părea superficială în dragoste.
 
Are un stil personal şi băgăreţ, invadând spaţiul celuilalt, mai ales atunci când vrea sa cucerească. Este cochetă si ţine foarte mult la etichetă. De fapt, ţine foarte mult la părerea oamenilor şi cade în capcana de a-şi ghida acţiunile funcţie de principiile, prejudecăţile şi credinţele, societăţii în care trăieşte.
 
Este aproape dependentă de un partener, fără de care se simte pierdută. Pentru ea, partenerul este oglinda în care se poate vedea pe ea însăşi. Din acest motiv, tinde să se pripească atunci când îşi alege partenerul şi astfel să eşueze în casnicie.
 
Partenerul unei Balanțe trebuie sǎ fie o persoanǎ rafinatǎ, manieratǎ, elegantǎ și inteligentǎ. Nu suportǎ comportamentul grosolan și vulgaritatea .
Pe de altǎ parte, are nevoie de cineva puternic, pe care sǎ se poatǎ baza și cu care sǎ poatǎ face o adevǎratǎ echipǎ în toate. Comunicarea este foarte importantǎ pentru acest semn, mental prin excelențǎ, așa cǎ iatǎ un nou criteriu de selecție.
 Nu este genul care se îndrǎgostește fulgerǎtor,dar odatǎ implicatǎ într-o relație stabilǎ, riscǎ sǎ devinǎ dependentǎ de partener.
 
COMPATIBILITATI
 
Acești nativi comunicǎ facil cu celelalte semne de aer (Gemeni și Vǎrsǎtor), dar sunt foarte atrași și de pasiunea semnelor de foc (Berbec, Leu,Sǎgetǎtor). Cu semnele de pǎmânt (Taur, Fecioara, Capricorn) se pot simți în siguranțǎ, dar se pot plictisi foarte repede, iar semnele de apǎ ( Rac, Scorpion, Pești) sunt niște enigme pentru ei (din cauza emoțiilor mult prea intense).
 
Alǎturi de un Berbec autentic, Balanța poate cunoaște culmile dragostei, exprimate în cel mai original mod cu putințǎ.Cu toate acestea, dupǎ ce pasiunea de la început se risipește, ar putea sǎ se simtǎ amenințatǎ de impulsivitatea Berbecului. Cei doi ar putea face echipa buna (in ciuda diferentelor dintre ei), cu conditia ca Balanta sa accepte actiunile pripite ale nerabdatorului Berbec .
 
Cu Taurul , are în comun simțul estetic și atracția pentru plǎcere și confort.Totuși, Taurul ar putea sǎ-i parǎ cam prea rigid si grosier în atitudine. Ca sǎ nu mai vorbim de faptul cǎ nu-i satisface nevoie de socializare. Atractia fizica puternica ii pot aduce impreuna,dar...pentru cat timp ?
 
Gemenii sunt pe aceeași lungime de undǎ cu Balanța. Ambii sunt sociabili, comunicativi și atrași de tot ce reprezintǎ cunoaștere și nou.Un nativ Gemeni îi poate înveseli foarte mult viața Balanței , dacǎ aceasta din urmǎ consimte sǎ-i dea spațiu Geamǎnului jovial. Ambii au tendinta sa intelectualizeze sentimentele , sa le traiasca mai mult cu mintea decat cu sufletul.
 
Racul este foarte greu de deslușit și reprezintǎ o companie incomodǎ pentru Balanțǎ. Este mult prea emotiv și mult prea atașat de casǎ și cǎmin. Dacǎ Racul învațǎ sǎ comunice mai mult, iar Balanța are rǎbdare cu sensibilitatea Racului, pot exista șanse de reușitǎ.
 
Leul este o alegere excelentǎ, mai ales cǎ îi stârnește permanent inspirația Balanței și îi oferǎ noi și noi motive de admirație.Leul are nevoie de înclinațiile sociale ale Balanței, iar aceasta este încântatǎ de mǎrinimia și curajul Leului. Eleganta si rafinamentul Balantei se impletesc armonios cu demnitatea si dorinta de a straluci a Leului.
 
Cu Fecioara, relația poate pǎrea armonioasǎ la început, pentru cǎ ambii parteneri iubesc corectitudinea și dreptatea. Pe parcurs însǎ, aceastǎ uniune riscǎ sǎ devinǎ mult prea convenționalǎ și sǎ se lase mǎcinatǎ de rutinǎ.
 
Doi nativi Balanțǎ se pot înțelege de minune . Pot forma o pereche eleganta ,manierata .Numai cǎ uneori le poate fi foarte greu sǎ-și asume responsabilitǎți, pentru cǎ fiecare dintre ei se bazeazǎ pe celǎlalt. Astfel, lucrurile pot scǎpa de sub control, iar relația lor poate deveni superficialǎ.
 
Cu Scorpionul, este greu de crezut cǎ o Balanțǎ va rezista prea mult timp. Chiar dacǎ în prima fazǎ au senzația cǎ se completeazǎ și cǎ fiecare gǎsește la celǎlalt exact ce-i lipsește lui însuși, dupǎ scurt timp, Balanța tinde sǎ renunțe. Posesivitatea Scorpionului și dorința lui de manipulare, sunt epuizante pentru Balanțǎ.
 
Cu Sǎgetǎtorul , poate rezulta o uniune frumoasǎ, mai ales dacǎ cei doi au un ideal comun. Sǎgetǎtorul este o sursǎ de energie fabuloasǎ pentru comoda Balanțǎ și o provocare continuǎ .Balanța îl poate învǎța pe Sǎgetǎtor arta parteneriatului.
 
Un Capricorn poate aduce la început, iluzia stabilitǎții și realizǎrilor comune. Însǎ pe parcurs, Balanța va fi deranjatǎ de individualismul și ambițiile Capricornului. Este o relație conventionala, destul de dificilǎ și frustrantǎ.
 
Alǎturi de un Vǎrsǎtor,.Balanța poate avea satisfacții deosebite . Cei doi pot realiza lucruri mǎrețe împreunǎ,chiar dacǎ unul este nonconformist (Vǎrsǎtorul), iar celǎlalt este conformist și ține la regulile sociale ( Balanța). Totuși, pasiunea este mult diminuatǎ. Daca reusesc sa mentina contactul cu realitatea,pot realiza lucruri marete impreuna!
 
Un nativ Pești nu prea face casǎ bunǎ cu Balanța. Au viziuni mult prea divergente despre viațǎ. În plus, nehotǎrârea Balanței ,împreunǎ cu ambiguitatea și dualitatea Peștilor, duc la un moment dat, la separarea drumurilor celor doi. Ei trebuie sa fie sinceri si mai fermi!
 

Astro Shop