Zodiile și schimbarea

Autor: Nicoleta Svârlefus - marti, 15 august 2017, 20705 vizualizari

Exista zodii care initiaza schimbari una dupa alta, pentru ca asa se simt vii si exista zodii care sunt reticente si greu de urnit cand e vorba de vreo schimbare.

In linii mari, semnele mutabile sunt cele mai adaptabile si de obicei fac cele mai multe schimbari in viata: Gemeni, Fecioara, Sagetator, Pesti.

Semnele fixe sunt la extrema cealalta, fac schimbari mai rar, dar acestea sunt de obicei semnificative, de mare amploare, cu impact pe termen lung si de obicei cand un context de viata a fost consumat total si ajung chiar in situatii de criza. (Taur, Leu, Scorpion, Varsator).

Semnele cardinale (Berbec, Rac, Balanta, Capricorn) initiaza schimbarile, au nevoie de noi inceputuri, sunt orientate spre progres. Se adapteaza destul de repede, daca schimbarile sunt initiate de ei insisi si deciziile sunt luate din convingere proprie si nu pentru ca vor altii.

Berbec

Berbecul initiaza mereu cate o schimbare, vrea mereu un nou inceput, are nevoie de cate un start nou in viata. Asta il tine viu si il ajuta sa se cunoasca. Berbecul intelege viata facand, actionand, nu stand si filozofand sau privind de pe margine.

Berbecul e primul care pleaca la „lupta”, e cel care deschide usi nebanuite, asumandu-si riscuri mari. Aventura e viata lui, deci schimbarea e parte din felul sau de a trai. Se adapteaza rapid, din mers, la orice e nou. Chiar daca se mai alege si cu „cucuie” sau judecati din partea altora.

Are multa energie si face fata oricarei provocari.

Nu aceeasi usurinta o are si cand e vorba de a-si pune in pericol finantele.

Taur

Semn fix, de pamant, Taurul este unul dintre semnele care iubesc cel mai putin schimbarea. Se urneste greu spre ceva nou, face schimbari destul de tarziu si doar cand ii ajunge cutitul la os.

Taurul este insa jucator ceva mai agil, spontan si mai deschis la schimbare, cand vine vorba despre afaceri si bani. Are fler, stie cand sa actioneze si sa schimbe ceva.

Totusi, schimbarile care implica emotii si sentimente nu ii sunt deloc pe plac. Nu-i plac despartirile si se desprinde foarte greu chiar si de locuri care inseamna ceva pentru el.

Gemeni

Gemenii sunt cei mai adaptabili, poate, din tot zodiacul. Alaturi de Pesti, ei stiu sa se lase in voia curentului si sa schimbe mereu decorul, oamenii de care se inconjoara si chiar profesia. De altfel, reusesc sa se imparta pe mai multe fronturi simultan, sa se ocupe de mai multe proiecte odata sau sa treaca de la unul la altul fara dificultate.

Schimbarile pe care le fac Gemenii poate nu sunt mari, dar sunt foarte dese. Au o atitudine cameleonica si o gandire extrem de mobila care ii ajuta sa imbratiseze destul de usor orice context nou de viata si orice interactiune umana noua.

Rac

Racul este, contrar aparentelor, destul de adaptabil. Nu des, nu mereu, dar odata ce face schimbarea, e deja adaptat 100%.

El stie cand e momentul sa faca un pas in lateral sau in fata, chiar daca i s-a dus vestea ca merge mai mult inapoi decat inainte. De fapt, e prudent, vigilent, ia in calcul toate posibilitatile si, exact cand nimeni nu se mai asteapta, face cate un salt important si schimba ce trebuie schimbat.

Ce nu-i place deloc sa schimbe este locuinta, casa, sediul in care lucreaza. Dezvolta atasamente fata de locuri si oameni, prin urmare se desprinde foarte greu.

Leu

Leii nu fac schimbari foarte des si, mai ales, nu le fac la dorinta si vointa altora. Ei in general adora sa faca numai ce vor si cand simt ei. In cazul lor, schimbarile sunt putine si bune, uneori pot fi radicale, socante, demne de film. De fapt, chiar le place sa faca pasi mari inainte, pentru a uimi lumea si a se numara printre vitejii cei mai cei.

Altfel, nu sunt deloc adaptabili, nu le place sa le fie schimbat programul, nici sa intervina cineva in alegerile lor si le ia destul de mult pana se muleaza pe un loc nou. Devin agitati cand nu controleaza lucrurile, pentru ca atunci sunt nevoiti sa stea in umbra.

Fac tot felul de fixatii pentru locuri, haine, marci, convingeri...

Fecioara

Semn mutabil, Fecioara se numara printre cele mai adaptabile semne si cele mai predispuse la tot felul de schimbari in viata. Inclusiv din punct de vedere relational, Fecioarele pot face destul de multe schimbari, in cautarea partenerului perfect.

E posibil sa se si reprofileze de mai multe ori in viata sau sa mearga pe mai multe paliere profesionale in acelasi timp.

In orice caz, le este chiar recomandat acestor nativi, sa miste mereu energia, sa imbratiseze noul, sa schimbe mereu cate ceva, chiar daca gandesc ca nu sunt destul de pregatiti.

Balanta

Balanta nu face foarte multe schimbari, nu pentru ca nu s-ar putea adapta, pentru ca poate si chiar o face foarte bine, ci din comoditate.

Balanta e semn cardinal, are nevoie de inceputuri, mai ales sociale, relationale, de imagine. E semn de lume, iar cele mai mari si importante schimbari vor fi legate de asocieri, parteneriate, relatii personale. In imagine investeste multa energie, asa ca motivatia de a face o schimbare e strans legata uneori de dorinta de a-si conserva imaginea.

Balanta are ca mecanism de adaptare la schimbare, farmecul personal cu care reuseste sa socializeze si sa creeze relatii benefice.

Scorpion

Scorpionul este unul dintre cele mai reticente semne la schimbare, alaturi de Taur, cu care imparte aceeasi axa. El face schimbari rar, dar bine. Uneori pare ca persista intr-un context de viata neprielnic, asteptand parca sa se aleaga praful. Abia atunci se va ridica si va privi spre alte zari.

Scorpionul nu schimba, el transforma. Nu taie, ci smulge copacul cand acesta se usuca.

Nu se lauda cu prea multa fexibilitate si adaptabilitate, tocmai de aceea va face orice schimbare doar cand e convins ca are totul sub control. Iar cand intentioneaza sa mearga in locuri noi, se va interesa despre ele in prealabil.

Sagetator

Semn mutabil de foc, Sagetatorul daca nu schimba, nu traieste. Pentru el, schimbarea, evolutia, explorarea de noi spatii, depasirea de noi granite la propriu sau la figurat, sunt insasi viata.

Sagetatorul nu are atasamente fata de casa, tara, job... etc. Se adapteaza rapid, mai ales la noi locuri, culturi, spatii, obiceiuri. El stie sa guste exact ce-i trebuie si ii foloseste. Dar sa nu ne asteptam ca va ramane prea mult acolo unde il stiam si unde l-am lasat cu zile in urma. Poate oricand sa-si ia talpasita spre alte zari mai pitoresti.

Ce nu schimba foarte usor un Sagetator sunt convingerile, crezurile, filozofia de viata.

Capricorn

Capricornul nu este la fel de adaptabil precum vecinul sau Sagetatorul. El face schimbari controlate, calculate, pregatite cu mult timp inainte. Si doar atunci cand aceste schimbari il ajuta pe Capricorn sa progresese profesional sau macar sa-si mentina un anumit statut.

Pentru Capricorn, schimbarile sunt bune doar in masura in care nu-i zguduie prea mult universul si doar daca nu ii supune imaginea sociala la prea multe riscuri. A ramane intr-o pozitie respectabila este mereu o prioritate.

Schimbarile la care se adapteaza mai usor sunt cele care inseamna trepte profesionale urcate.

Varsator

Semn fix, de aer, Varsatorul adora noul, adora sa fie stimulat, atat de mult incat reuseste sa se surprinda singur uneori.

Contrar asteptarilor, totusi, Varsatorul nu este nici pe departe atat de adaptabil pe cat s-ar crede, dar asta nu-l impiedica sa faca uneori niste schimbari absolut socante pentru toata lumea. Chiar daca dupa aceea vor investi multa energie pentru adaptare, isi asuma acest risc si se arunca in gol.

Varsatorul este vizionar si progresist, iar cele mai mari schimbari le va face, totusi, la nivel de ideologie si nu neaparat in plan concret.

Pesti

Iata cel mai adaptabil, fexibil si „curgator” semn, alaturi de Gemeni. Pestii nu au nicio problema cu niciun fel de schimbare. Ei iau forma spatiului, locului, oamenilor de langa ei. Nu-i deranjeaza diversitatea ci o cauta si o iubesc.

Pestii reusesc chiar si sa traiasca pe mai multe planuri in acelasi timp si chiar in mai multe dimensiuni. Sunt si aici, si acolo, si astazi, si ieri, si cu tine si cu altii, in acelasi moment. Sunt extrem de flexibili si au o minte atotcuprinzatoare.

Fac destul de multe schimbari in viata, pe mai multe planuri.

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole