Simţul umorului

Autor: AstroCafe.ro - joi, 11 mai 2017, 8257 vizualizari
life tree

Simţul umorului este necesar. Fără... nu poţi deveni vrăjitor. Nici măcar vrăjitor asistent, vrăjitor de gradul doi sau vrăjitorel. Este condiţie de bază tot aşa cum, pentru a deveni pilot de avioane, trebuie să ai o vedere excelentă sau cum, pentru a deveni degustător, trebuie să dispui de papile gustative (deşi, din câte am înţeles de la specialişti, şi olfacţia este importantă).

Nu înţeleg însă prin simţul umorului strict a vedea ceea ce este amuzant în legătură cu alţii, a face glume pe seama lor, a le ironiza defectele sau apucăturile. Mă refer, mai degrabă, la esenţa umorului. Esenţa umorului înseamnă să vezi ceea ce este amuzant în legătură cu tine. Adică să te poţi privi cu detaşare, ca şi cum ai fi altcineva, sensibil la ceea ce este mic, dar pretinde că este mare şi invers.

Să ai umor înseamnă să ai simţul proporţiilor. Acesta este un simţ estetic aplicat, în acest caz, nu formelor exterioare, ci conţinuturilor interne, psihologice. A avea umor este o modalitate de a fi artist, de a contempla frumuseţea acolo unde ea există şi de a te înveseli pe seama a ceea ce crede că este frumos, nereuşind să fie decât caraghios.

În ce mă priveşte, sunt momente când îmi par atât de ridicol încât nu ştiu ce să mai fac (în afară, evident, de a râde). De pildă, acum, încercarea de a scrie despre unele condiţii ale evoluţiei psihologice şi spirituale mi se pare cât se poate de comică, având în vedere ignoranţa monumentală în care mă zvârcolesc. Ce poate fi mai ridicol decât o broască învăţată care crede că universul se reduce la fântâna în care trăieşte?

Aleg, totuşi, să mă exprim, întrucât doar aşa pot să mă clarific şi să înţeleg. În plus, atmosfera euforizantă pe care o creez, fără să vreau, este stimulativă. Esenţa umorului este să vezi realitatea aşa cum este, să te aşezi într-un raport corect cu Cosmosul infinit, să admiţi că a fost o vreme în care nu existai şi va fi o vreme în care nu vei mai fi,
să realizezi că, dincolo de suferinţa, angoasele sau grijile tale, există o sumedenie de fiinţe şi vietăţi care nu au absolut nici o treabă cu tine şi pentru care excepţionala ta existenţă nu reprezintă nimic.

De câte ori mă iau prea tare în serios şi fac apel la cei câţiva neuroni, depozitarii intuiţiei de mai sus, îmi vine să râd. Nici unul dintre noi nu este centrul Universului şi este mai bine pentru toţi să ne relaxăm, înţelegând importanţa cu totul relativă în raport cu acestă existenţă de neînchipuit, nesfârşită şi fabuloasă.

Râzând de mine mi-e imposibil, prin extensie, să nu râd de aproapele meu („Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi", într-o altă variantă). Cine se cred aceşti oameni? Cine sunt aceste baloane pline de importanţă? „Copilul meu e cel mai bun din clasă", „Durerea mea este imensă", „Maşina mea este mai frumoasă", „Iubitul meu este trăsnet la pat". Identifici numitorul comun? Observi care este sursa comicului? Hai, puţină luciditate!

Aşa este. Sursa comicului este Eul. Meditează asupra acestei idei. Dacă o vei înţelege, viaţa ta se va schimba definitiv. Ireversibil. Pentru totdeauna. Iar sensul în care se va schimba este următorul: în ea vor pătrunde râsul, bucuria, exuberanţa. O să te ajut. Care este credinţa de bază a oricărui om, inclusiv a ta? Credinţa de bază a
oricărui om (cu câteva excepţii) este că el există separat. Fiecare om spune „Eu sunt". Eu sunt Alessandra, eu sunt Iuliana, eu sunt Mircea. Tu eşti Iolanda, el este Teo. Ei sunt Mihai, respectiv Roxana.

Fiecare om îl simte pe „Eu sunt" (percepţie absolut corectă), însă îl identifică eronat cu mintea şi corpul; în acest punct începe iluzia. Spectacolul uriaş, numit în filosofia indiană „lila". Aşa-zisul joc cosmic al lui Dumnezeu, fundamentat pe un singur procedeu, magic, bineînţeles: identificarea.

În realitate nu exista nimic separat (acestă idee este trăită efectiv în experienţele mistice autentice). Corpurile sunt separate în acelaşi fel în care mâinile unui om sunt separate. Ele fac parte din acelaşi organism. Uneori se ating, tot aşa cum două corpuri se ating (de exemplu, pentru a se mângâia sau a face dragoste). Se pot şi lovi, la fel ca doi oameni care se luptă. Au o anumită libertate de acţiune, libertate mult extinsă în cazul minţilor („psyche", pentru cititorii pedanţi). Minţile interacţionează, schimbă informaţii, se inspiră sau se blochează, se stimulează, se sprijină sau se critică. Nici ele nu există separat. Sunt precum softurile încărcate în acelaşi computer. După ce ai scris de ţi-au sărit capacele în Microsoft Word nu e nevoie să cumperi un alt computer pentru a intra pe „Yahoo Messenger". Câteva click-uri şi iată-te conversând cu cea
mai bună prietenă, aflată, din păcate, peste ocean.

Eul este o selecţie arbitrară de evenimente, interne (gânduri, sentimente, nevoi, pulsiuni) şi externe (corpul, uneori extensiile lui: haine, casă, maşină, partener). Nimeni, însă, nu începe într-un loc precis şi se termină în altul, la fel de precis. Simţul vizual este înşelător şi, oricum, dramatic de limitat (când vei fi clarvăzător, te vei convinge). Epiderma este locul unde se termină corpul fizic. Tu nu te termini acolo! Este ca şi cum, dând un ocol Pământului pe la Ecuator, ai spune, ajungând în punctul din care ai plecat, că acesta este lumea (Universul nu se reduce la Pământ deşi, secole în şir, oamenii orbiţi de propria lor ignoranţă au crezut asta).

Noi „creştem" din univers tot aşa cum frunzele cresc pe ramuri, iar ramurile cresc din copac. A crede că exişti separat este ca şi cum ai crede că eşti o frunză care a crescut în aer, fără copac. Iată iluzia! Universul este „copacul" nostru comun, realitatea care ne naşte şi apoi ne distruge, doar pentru a ne transforma şi a ne naşte din nou. Cu acest proces putem colabora sau i ne putem opune, depinde câtă minte avem.

Iluminarea spirituală, termen preţios sub care s-au redactat tratate şi mai preţioase (câteva absolut indigeste), înseamnă înţelegerea acestei idei foarte simple. Tu nu eşti separat de mine! Eu şi tu suntem conectaţi, indiferent dacă asta ne place sau nu. Ceea ce îţi fac ţie, într-un fel, îmi fac mie însumi, deoarece tu eşti o parte din mine, iar eu sunt o parte din tine. Odată înţeleasă, ideea rodeşte într-un mod particular în planul acţiunii, în sensul următor: devine temeiul unor acţiuni pătrunse de iubire sau grijă pentru cei în care ne recunoaştem. Cu cât aceştia sunt mai mulţi, cu atât sfera iubirii se extinde. Asta mă face, de pildă, să cred că Soarele este o fiinţă extraordinar de iubitoare, deoarece el răsare deopotrivă pentru cei cinstiţi şi pentru pungaşi, pentru oameni buni la suflet şi pentru hahalere. Tot aşa, ploaia cade peste ogoarele celor bogaţi şi săraci, deopotrivă, iar un pom îşi oferă fructele şi celor care îl îngrijesc şi celor care îl lovesc.

Adrian Nuţă

Sursa: Calea Vrăjitorului: metodologia relaxată a revelării Sinelui - Editura S.P.E.R

Imagine: http://www.id83.nl

umor minte experienta unitate separare
Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole