Previziuni astro

O perioadă cu descărcări karmice. Marte în Pești, 13 Mai- 28 Iunie 2020

Începând din 13 mai și până în 28 iunie Marte va sta în semnul Peștilor, ceea ce cu siguranță va avea un impact asupra acțiunilor noastre. Chiar dacă astrologic vorbind nu este considerat decât peregrin în acest semn, mie mi se pare că este una dintre cele mai delicate poziții pentru fiecare dintre noi, căci ne determină să eliminăm dorințele, să acționăm într-un mod cu totul special, adică să lăsăm lucrurile să vină spre noi. Este nevoie de foarte multă atenție căci se pot genera acțiuni confuze, poate aparea o lipsă de coerență, sincopele fiind frecvente.
Citeste tot articolul

Relațiile și banii intră în revizie tehnică. Venus retrogradă în Gemeni, 12 Mai- 25 Iunie 2020

Venus retrogradă în Gemeni sapă și produce disconfort, pentru că ne așează în față ochilor compromisurile, fisurile, beteșugurile în relații sau în atitudinea noastră față de bani. Ne răstoarnă sertarele, dulapurile, în care nici nu mai știam de avem, ce păstrăm demult (poate chiar de 8 ani) și ne lipsește de putere. Facem curat la impuse. Căci, ce poți face când te trezești cu sertarele răsturnate în mijlocul casei, pardon, în mijlocul relațiilor și vieții? Te enervezi, poate. Dar tot te apuci să faci curat până la urmă. Și, de regulă, așezi altfel lucrurile, decât erau înainte. Pe unele le arunci, le muți sau le dai. Pe unele le reabilitezi, le valorifici, realizând că îți erau utile dar uitaseși de ele.
Citeste tot articolul

Pornim motoarele! Atmosfera astrală MAI 2020

Este o lună foarte dinamică, o perioadă a cărei energie astrală ne va trezi din inerție și ne va pune la treabă fie că vrem, fie că nu. Consecințele evenimentelor anterioare le vom analiza la rece, lucid și în mod pragmatic. Temele de interes se vor lega de reluarea activității sociale, profesionale, dar vom vorbi și despre o nouă conduită față de tot și toate.
Citeste tot articolul

Luna nouă în semnul Taurului, 23 aprilie 2020. Ce este cu adevărat important pentru noi?

De fiecare dată Luna Nouă din semnul Taurului ne vorbește despre perspectivele activităților concrete, materiale, pământene, pentru anul astrologic în curs. Faptul că această conjuncție dintre Soare și Lună se formează pe grad guvernat de Saturn, ne sugerează că vor fi numeroase blocaje, dificultăți fiindu-ne testată rigurozitatea și perseverența; în plus conjuncția Soare Lună este în cuadratură cu Saturn, în semicuadratură cu Neptun și în novil cu Venus guvernatoarea semnului Taurului.
Citeste tot articolul