Ochii, ferestrele minții

Autor: AstroCafe.ro - luni, 14 martie 2016, 1717 vizualizari
Ochii, ferestrele minții

În cultura chinezească, ochii sunt considerați ferestrele minții. Atâta vreme cât aceste ferestre sunt deschise, maeștrii în citirea fețelor vor putea vedea mintea celorlalți. În acest sens, ochii sunt singura trăsătură foarte importantă în cititul feței, mai ales în cazul în care se dorește stabilirea unei relații apropiate cu persoana citită, fie din motive de afaceri, politice, fie în vederea unei căsătorii. De fapt, nici o altă parte a feței nu poate să spună mai multe despre personalitatea cuiva decât ochii.

Pentru a analiza aceste ferestre importante, trebuie analizate următoarele criterii: mărime, contactul ochilor, privire și culoare.

Cei care au ochii mari au emoții puternice și talent artistic. Însă nu sunt îndeajuns de atenți în problemele precuniare. Cei cu ochii mici sunt foarte precauți. Preferă să gândească în mod comprehensiv atunci când iau decizii, cântărind elementele pro și contra de mai multe ori înainte să facă ceva. Ochii mari nu sunt în mod necesar mai bun decât mici. Sunt diferiți din punct de vedere al personalității.

Felul în care ochii unei persoane iau contact cu ochii altei persoane ne dezvăluie multe informații despre personalitatea cuiva. Dacă o persoană privește mereu pe deasupra capetelor celorlalți, avem de-a face cu un om orgolios și arogant. Dacă cineva privește mereu în jos, atunci trebuie să fie o persoană timidă, mult prea precaută și adeseori își face griji pentru orice. De asemenea, dacă cineva privește în jur pieziș, ferindu-se să întâlnească privirile celorlalți, persoana aceasta are ceva de ascuns. Dacă cineva nu îndrăznește să privească direct în ochii celui din față, înseamnă că are ceva pe conștiință.

O persoană care nu poate privi țintă undeva sau se uită constant în alte direcții, atunci însemnă că nu are prea multă încredere în sine, tot așa cum nu are niște țeluri clare. Din acest motiv această persoană nu va ajunge prea departe în viață.

Sunt câteva diferențe de sex la judecarea ochilor. În mod tradițional, un bărbat trebuie să aibă o privire puternică și pătrunzătoare, pe când femeia trebuie să aibă o privire atentă, dar blândă. Blândețea este caracteristica de bază a sexului frumos și se aplică și trăsăturilor feței.

Într- o analiză completă a ochilor se ia în considerare distanța dintre cei doi ochi, forma ochilor, culoarea, sclera, pupila, privirea, mărimea, durata clipirii. Formele ochilor sunt în numar mare, amintind câteva: ochi yin-yang, ochi triunghiulari, ochi de păun, ochi de porc, ochi de șarpe, ochi de vulpe, ochi de tigru, etc.

Suada specialist în fizionomie, citirea chipului uman și limbajul trupului

www.suada.ro  




Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole