Cu ce ne contaminăm?

Autor: Roxana Alexe - miercuri, 03 iunie 2020, 4140 vizualizari

- Nu puteți intra în magazin, doamnă! Nu aveți mască...

- Eu?, întreb mirată.

- Da, dumneavoastră. Este interzis...fără mască!

- Cine, eu?, am bânguit zâmbind. Mă scuzați, dar eu port într-o zi mai multe măști decât produce o fabrică de materiale utilitare într-un an. Am zile și zile! Ba le port pe rând, ba mai multe deodată. Îmi ascund în spatele lor traumele și rănile. Poate că-mi sunt atât de lipite de față că nu se mai văd....

- Vă rog nu mă obligați să chem agentul de pază, m-a întrerupt vocea cea gravă.

- Și eu care mă gândeam la agentul patogen, am îngânat ieșind.

Ce vremuri speciale trăim! În care suntem învățați să ne purtăm de grijă! Suntem atenționați, îndemnați, somați de câteva zeci de ori pe zi, și chiar sancționați, ca în spațiul public, și nu doar acolo, să ne spălăm pe mâini, să ne dezinfectăm, să purtăm măști, să păstrăm distanța socială (un termen savuros ... de plastic, demn de un dicționar penalo – tehnico -medical, care mai pe românește mă trimite exact la îndepărtarea oamenilor de sursa fericirii, căci să nu uităm de faptul că îmbrățișările ne cresc în corp exact nivelul acestui hormon), mănuși, sau alte forme de protecție. Ceea ce nu este în mod obligatoriu rău! Suntem îndemnați să fim mai atenți la lucrurile cu care intrăm în contact, la obiectele pe care le atingem, la modul în care interacționăm cu semenii noștri, mă repet, știu, dar constat că aproape nu ne mai atingem, ne ocolim pe stradă și, din ce în ce mai des, nici măcar nu ne mai privim în ochi. Cât despre îmbrățișări, strângeri de mână, săruturi ca forme de salut, ehehee, ce amintiri, ce vremuri am trăit....! Și toate acestea în condițiile în care, specia umană are în natura sa interioară, o chemare care spune exact contrariul, respectiv că în vremuri de restriște, oamenii au nevoie să stea împreună, să se conectaze, să se atingă... Mă rog, să nu picăm în păcatul generalizării, căci știu sigur că mai există încă, niște oameni fericiți pe această planetă, care în aceste ultime luni, văzând că nu se pot ține de mână efectiv, au reușit să se țină de inimi, cum spune o bună prietenă. Lucru care a multiplicat exponențial beneficiile! Dar nu ei sunt subiectul acestui articol.

Nu întenționez să dau verdicte și nici expertiza pe care o dețin în domeniul sănătății nu îmi permite să afirm că aceste măsuri nu sunt benefice și că nu ne pot îmbunătăți calitatea vieții. Ba chiar susțin că de voie, de nevoie, nu e greșit să învățăm să avem grijă de noi și de corpurile noastre fizice, ca nu cumva să ne contaminăm. Însă abia de la întrebarea Cu ce să ne contaminăm?, devine interesant de observat viața. La întrebare, în mod evident, fiecare își are propriul răspuns. Pentru mine, deși măsurile de protecție sunt bine-venite și se impun, sunt incomplete. Chiar dacă nu ne naștem cu manual de utilizare inclus, un plan de măsuri pentru igiena sufletului, completat cu un master plan al igienei minții ar fi adus mai multă sănătate acestei specii. Și acest lucru e valabil pentru orice perioadă, nu doar acum, însă în aceste vremuri ar fi fost de dorit mai mult ca oricând. Pentru că nu pot să nu constat cât de ușor ne contaminăm cu frică, cu deznădejde, cu panică, nu pot să nu remarc ușurința cu care mintea se lipește instantaneu de minciuni, precum talpa unui pantof de o gumă de mestecat aruncată slinos pe trotuar într-o zi de vară toridă. Poate că numai mie mi se întâmplă acest lucru, însă chiar și așa, continui să mă minunez câteodată, când văd cât de repede dau un sens real unor iluzii, pe care unii sau alții le manevrează de departe sau de la depărtare! Și nu vorbesc aici de nicio teorie a conspirației, ci de un mod de a propaga idei, de a trâmbița adevăruri, care mai de care mai susținute, mai asumate și mai certificate, ca paravan în fața unor interese meschine, pecuniare sau de altă natură. Iar mintea absoarbe totul, ca un burete aruncat într-o căldare cu apă. Totul, fără un discernământ prestabilit și fără niciun filtru. Mii, milioane de gânduri galopează laolaltă în spațiul ei (al minții) târându-te și pe tine în jocurile și războaiele altora.

Exact cum într-o splendidă grădină abia săpată, în care, în pământul abia afânat, se prind laolaltă cu florile sădite și buruienile, tot așa, mintea se contaminează și se molipsește rapid de la părerile, punctele de vedere, ideile celor din jurul nostru, dacă nu există o minimă igienă a modului în care aceasta funcționează. Și asta nu e tot, căci acest model de contaminare, pe care nicio distanță socială nu-l poate izola sau opri, produce efecte nu numai asupra minții, ci coboară ușor spre capul pieptului (denumire neștiințifică, sîc!), iar sufletele noastre se infectează cu emoții, trăiri și neliniști care nu ne aparțin. Aș preda pe lângă cursurile de igienă a corpului fizic și cursuri de igienă a sufletului, alături de cele de igienă mentală. Aș elabora niște masterplanuri cu măsuri anticontaminare... Dar ce pot conține totuși aceste planuri asfel ca viața să se desfășoare în liniște și calm, cu bucurie, asumare și respect?

Pentru mine, a-mi dezinfecta mintea de puncte de vedere și opinii care nu îmi aparțin, înseamnă spre exemplu să îmi pun continuu întrebări. Să stau în spațiul pe care ele îl creează, să mă îndoiesc de certitudini, generalizări, idei rigide și puncte de vedere atotștiutoare. Să mă aerisesc des și la fel de des să pun sub semnul întrebării propriile opinii. Să văd dacă ce era ieri cert și valabil pentru mine și funcționa ca un adevăr mai este valabil și astăzi. Să nu înghit pe nemestecate lucrurile care mi se vehiculează în jur. Să nu fiu doar un simplu purtător de informații, transmițător de date, colector de păreri. Sau trâmbițător de adevăruri, fie ele demonstrate și argumentate.

Iar pentru a-mi decontamina sufletul înseamnă să îmi găsesc timpul zilnic necesar pentru o rugăciune, un exercițiu de iertare sau de recunoștință, pentru un mulțumesc spus din inimă, pentru o privire autentică și vie în ochii celuilalt, pentru un compliment sau un zâmbet oferit unei persoane necunoscute. Igiena sufletelor este rugăciune, este liniște și pace, este o oră de tăcere, sau mai mult, în fiecare zi. Este respirație, mers în natură, atingerea unui copac și, de ce nu, îmbrățișarea unui suflet necuvântător. Sau cuvântător ar fi chiar indicat, dar având în vedere distanțarea... O altă măsură, care nu dă greș niciodată, este să mă dedic activităților și lucrurilor care îmi aduc bucuria în viață sau, de ce nu, să îmi îndrept energia spre a face bine altei persoane, să dăruiesc timpul meu celor care au nevoie de ajutor. Și atunci nu prea mai am timp să mă contaminez cu nimic. Eventual cu bucuria de a dărui. Iar dacă tot sunt conștientă de modul în care funcționează contaminarea, îmi impun măcar să limitez sursele contaminării și aleg să stau în zona lucrurilor aducătoare de bucurie. Este atât de simplu. Să ne amintim că poate cei mai la îndemână ”contacți  molipsitori“ sunt copiii și animalele. Sunt sursa sigură de îmbolnăvire cu bucurie, cu poftă de viață, cu prezent.

Cât despre măști și materialele din care sunt ele făcute, îmi amintesc cât pot de des, că măștile, pe care le port cu mult înainte de vremurile pandemiei, sunt necesare, utile, dar ele nu sunt același lucru cu esența mea. Chiar dacă am mai multe și diverse pe care le suprapun, le schimb, chiar dacă îmi completează și definesc într-un fel persoana, ele nu sunt eu. Sau mai simplu spus, eu nu sunt doar măștile mele. Sunt instrumente de supreviețuire. Le-am inventat de mici, când, copil fiind, descopeream că nu sunt suficientă și acceptată de lumea în care trăiam și pentru ca suferința să devină suportabilă am inventat roluri la care am adăugat costumele și măștile aferente. De mici, căci tuturor ni se întâmplă același lucru, am avut nevoie de aceste accesorii pentru că pe lângă salvarea pe care ne-au adus-o, ne-au oferit validarea pe care cei din jurul nostru ne-o refuzau. Aș preda lecția măștilor subliniind des că ele sunt doar aspecte ale identității noastre și chiar dacă nu pot fi separate de noi, e important să știm că sunt accesoriile personalității noastre, dar nu noi. Doar conștientizând aceste lucruri simple, creștem calitatea vieții.

Și când mă prinde fuiorul gândurilor certe, sigure și de necombătut, sau al emoțiilor de orice fel, îmi revin instant spunându-mi: ia o pauză minte dragă, suflet drag, luați o pauză și curățați-vă, decontaminați-vă de frică deznădejde, isterie și minciuni. A venit vremea să scuturăm costumul, să dezlipim masca, să aerisim sufletul!

Acestea sunt cîteva măsuri pe care pe care le-aș preda la ora de îngrijire a vieții! Apoi aș pune afișe la intrarea în magazine, restaurante, școli, teatre, etc. “Fiți prezenți la masca pe care o purtați azi!” Deși nu poate fi dată jos, ea poate fi măcar conștientizată. Și, ca să păstrăm trendul perioadei, sunt de acord și recomand testarea regulată! A calității vieții, a modului în care gândim clipă de clipă. Testarea contaminării minții! Mă aștept să primesc rezultate negative la contaminarea minții cu certitudini și a sufletului cu emoții care nu sunt ale mele! La voi cum e?

Roxana Alexe

 

sursa foto www.goodfon.com

 

contaminare masca protectie pandemie suflet minte corp


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!

Astro Shop

Cele mai noi articole