Atmosfera astrală APRILIE 2019: Descurcăm ce am încurcat

Autor: Anca Stoica - duminica, 31 martie 2019, 23920 vizualizari

Fundalul astral al lunii Aprilie este constituit din energii deja cunoscute, astfel că la nivel de evenimente vom recunoaște subiectele cu care avem de-a face de câteva luni încoace. Din perspectiva personală vom continua în notele obișnuite. Însă, din perspectiva socială se vor repune în discuție aspecte legate de reformularea unor sisteme socio-profesionale și a unor sisteme de credințe.

Se deosebesc șapte evenimente astrale care ne vor marca existența în diverse moduri, evenimente legate de momentele de Lună nouă, Lună plină, schimbarea semnului zodiacal de către Soare, Mercur și Venus, intrarea în mișcare aparentă retrogradă a planetelor Jupiter și Pluto.

Elementul Foc este foarte accentuat de către planete prin poziționarea lor în Semnele Berbec și Săgetător. Apoi Elementul Pământ se va remarca prin prezența planetelor în Semnele Taur și Capricorn. Apa și Aerul sunt prezente în proporții variabile, activate fiind Semnul Peștilor și Semnul Racului și toate Semnele de Aer.

Pe 5 Aprilie se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Berbecului. Se va remarca în mod special zona socio-profesională, respectiv relațiile la nivel înalt între șefi și autorități. Este începutul unei etape sociale care se va epuiza undeva pe parcursul Toamnei 2019. Însă, în umbră există aspecte dificil de sesizat sau de crezut, astfel că nu este ceea ce pare.

De aceea este bine să ne cultivăm obiectivitatea, calmul, răbdarea și, în funcție de situație, să verificăm orice informație de care avem nevoie. Fiind vorba despre un aspect astral foarte important în Semnul Berbecului, se declanșează etape care ne pot ajuta să ne schimbăm planurile de viață, impulsionați de o forță neobișnuită, dar benefică.

Pe 10 ale lunii, Jupiter, aflat în Semnul Săgetătorului, va intra în mișcare aparentă retrogradă, repunând în discuție aspecte financiare ce privesc, fie relațiile financiare individuale cu străinătatea, fie relațiile financiare interstatale. Tot ce ține de bani, bunuri obținute prin intermediul străinătății,  se va reconfigura, atât la nivel faptic, cât și la nivel de sistem de valori morale, spirituale, emoționale. Se recomandă prudență, deoarece răsturnările de situație din câmpul muncii și al finanțelor vor fi de proporții. Ceea ce se considera stabilit, înțeles, agreat de toată lumea, se va redefini din temelii, iar unele relații personale sau profesionale care implică persoane sau acorduri străine se vor dizolva definitiv.

Însă cel mai important aspect al retrogradării planetei Jupiter în Săgetător va fi reformularea filozofiilor de viață, a sistemelor de valori și de credințe. Astfel, ce sau în ce credem acum, felul în care ne desfășurăm viața cotidiană, felul în care ne raportăm la ceilalți și la evenimentele din preajma noastră va fi supus unui lung șir de schimbări spectaculoase.

Planeta Mercur traversează Semnul Peștilor până pe 17 Aprilie. Ne amintim că pe parcursul lunii Martie Mercur s-a aflat în mișcare aparentă retrogardă, perioadă în care ne-a încurcat mult mințile, limbile și faptele.

Acum, în prima partea a lui Aprilie ne va ajuta să descurcăm tot ce am încurcat, să revenim asupra unor decizii luate în mod subiectiv, confuz și să reluăm unele acțiuni pe care le-am făcut incorect sau parțial. Pe de altă parte, este o perioadă în care ne putem lămuri, calma emoțiile și sentimentele. Totuși, foarte ușor putem aluneca în planuri de viață sau în relații iluzorii. Părerile cuiva drag și de încredere sau ale unor specialiști în diverse domenii ne sunt de mare folos pe termen lung.

Pe 19 Aprilie se formează aspectul de Lună plină în Semnul Balanței, aspect care s-a mai produs pe 21 luna trecută. Interesant este următorul lucru: pe 21 Martie, Luna plină în Balanță a avut loc la 0 grade și 9 minute, grad considerat deosebit de important în domeniul Astrologiei, deoarece marchează evenimente importante cu efecte pe termen foarte lung, uneori chiar și pe durata mai multor vieți.

Pe 19 Aprilie, Luna plină în Balanță se formează la 29 de grade și 7 minute, alt grad la fel de important și cu implicații majore. Toate acestea au marcat evenimente care au încheiat etape începute cu foarte mult timp în urmă, poate chiar în vieți anterioare, atât de fiecare dintre noi, cât și de rudele neamului în care ne-am născut, rude ale căror acțiuni au avut efecte directe asupra vieții sau vieților noastre.

Ceea ce nu s-a putut lămuri sau rezolva pe 21 Martie, se va rezolva definitiv pe 19 Aprilie. În mod special este vorba despre relații, atât în plan personal, cât și în plan socio-profesional. Chiar dacă acum,  pe moment, lucrurile par neplăcute, dureroase, confuze, totul se desfășoară spre binele nostru suprem și este foarte bine să urmăm cursul firesc al evenimentelor. Ceea ce trebuia să se destrame s-a destrămat sau se va destrăma, fără nicio posibilitate de revenire.

Pe 20 ale lunii, Soarele intră în Semnul zodiacal al Taurului,  alăturându-se excentricului Uranus. Va fi foarte interesant de urmărit evoluția nativilor Taur și a celor cu marcaje natale importante în acest Semn, iar pentru ceilalți  de urmărit atent segmentul de viață din harta natală reprezentat de Taur. Răsturnări de proporții, foarte surprinzătoare, reacții și manifestări neobișnuite ale indivizilor în a căror structură, Semnul Taurului este puternic reprezentat, astfel că vom recunoaște foarte ușor acești indivizi după vorbă, după faptă, după port.

Planeta Venus traversează Semnul Peștilor până pe 21 ale lunii, după care se mută în Berbec, Semn nu prea prietenos cu artista Venus. În Pești, alături de Neptun și de Mercur, ne orientează spre domeniile artei, ne ajută să alunecăm în pasiuni amăgitoare sau în relații cu fata morgana. Prudență și discernământ!

După 21 Aprilie, Venus se mută în Berbec, de unde ne va predispune spre cu totul alt gen de atracții și relații. Și anume  atracții și relații zgomotoase, de scurtă durată, dar foarte intense, exact ca Focul Berbecului, care pârjolește rapid tot ce atinge.

În sfârșit, ultimul eveniment astral al lunii este intrarea în mișcare aparentă retrogradă a planetei Pluto în Semnul Capricornului. Astfel revin în atenție reformularea sistemelor sociale și a relațiilor socio-profesionale.

Următoarele zile sunt deosebite din punct de vedere energetic, astfel că este nevoie să fim prudenți, să evităm luarea deciziilor importante sau să semnăm documente care ne implică pe termen lung, plus că se pot accentua probleme de sănătate mai vechi sau mai noi: 1, 5, 6, 8, 11, 15, 17, 19 – 21, 24, 25.

Cugetarea lunii APRILIE: „Viața este un solo de vioară în public, doar că înveți să cânți direct în timpul concertului.” –  S. Butler

astrolog Anca Stoica

Astro Shop

Cele mai noi articole