astrologie

Luna nouă în Vărsător, 21 Ianuarie 2023. Inspirație de zile mari!


În data de 21 Ianuarie, ora 22:53, Luna întâlnește Soarele în Vărsător, semn în care se află acum și Venus dar și Saturn, formând aspectul de Lună nouă. Cele două luminarii activează casa a 4- a astrologica în harta momentului, Ascendentul fiind în Balanță.
Citeste tot articolul

Mercur în mișcare aparent retrogradă în Capricorn, 29 decembrie 2022 – 19 ianuarie 2023


În primul rând ar trebui să facem o curățare a tuturor gândurilor și ideilor impure, improprii, nocive; să ne reorganizăm informațiile, personalitatea, să facem rectificările necesare în comportamentul propriu. Apoi abia vom putea acționa conform e energiei jupiteriene, de expansiune și creștere.
Citeste tot articolul

Atmosfera astrală a lunii IANUARIE 2023: Cotituri importante!


Atmosfera astrală a lunii Ianuarie este dinamică, provocatoare, interesantă. Foarte important este că putem trasa planuri, putem visa în stil mare sau altfel spus, ne putem crea propria realitate. Pentru asta însă, avem nevoie să știm în primul rând ce vrem și ce avem nevoie la modul real plus curaj, discernământ, prudență și asumare.
Citeste tot articolul

Luna nouă în Capricorn, 23 Decembrie 2022. Construcție nouă


Luna Nouă in Capricorn ne sprijină în construirea a ceva uimitor și magnific. Există sentimentul de a ne ridica și de a ne energiza ideile la această ultimă Lună nouă din anul calendaristic și de a ne conduce într-o nouă energie în 2023.
Citeste tot articolul

Atmosfera astrală a lunii DECEMBRIE 2022: Pregătirea terenului pentru noi începuturi


Atmosfera astrală a lunii Decembrie ne aduce multă forfotă. Pe Cerul planetei noastre se petrec șase evenimente astrale cu impact direct și imediat asupra vieții noastre. Este vorba despre tranzitul planetelor Mercur, Venus și Jupiter, fazele de Lună plină și de Lună nouă, Solstițiul de Iarnă.
Citeste tot articolul

Luna nouă în Săgetător, 24 Noiembrie 2022. O energie de reînnoire și o scânteie de inspirație


Pe 24 noiembrie avem Luna Nouă înflăcărată și optimistă la 1 grad de Săgetător. Energia Lunii Noi este despre noi începuturi și ștergerea cu buretele. Energia reînnoirii Lunii Noi aduce un element proaspăt de speranță și claritate. Săgetătorul, a 9-a zodie, este despre credință, învățătură superioară, adevăr, călătorie și înțelepciune.
Citeste tot articolul

Atmosfera astrală a lunii NOIEMBRIE 2022. REluarea, REvizuirea, REzolvarea unor teme vechi!


Atmosfera astrală a lunii Noiembrie ne predispune la reluarea unor acțiuni și dezbateri pe teme diverse. Schimbul de replici se va face pe tonuri înalte, haotic, evidențiindu-se distorsiunile în gândire. Este o perioadă în care chiar avem nevoie să ne gândim foarte bine înainte de a spune ceva. Recomandabil este să evităm semnarea documentelor, discuțiile importante și acțiunile în forță.
Citeste tot articolul

Luna plină în Berbec, 9 Octombrie 2022. Invitație la vindecare interioară și SALT


Este o Lună plină puternică, ca o invitație la vindecare interioară și salt. Conjuncția Lunii cu Kiron retrograd în Berbec, la care se adaugă Ascendentul în Rac conjunct cu Lilith, ne indică locurile din noi care încă sunt rănite, încă dor și ne opresc să ne manifestăm puterea personală deplină și autenticitatea. Este vorba despre tot ceea ce încă nu am vindecat și are legătură cu experiențe din trecut și dinamici familiale din copilărie, care ne-au subminat încrederea în noi. La toate acestea este momentul să ne uităm acum și să ne implicăm într-un proces asumat și curajos de transformare interioara și vindecare, care ne va permite să accesăm resurse nebănuite și să obținem claritate cu privire la cine suntem dincolo de traumele noastre și ce putem crea din acest spațiu nou.
Citeste tot articolul

Atmosfera astrală a lunii OCTOMBRIE 2022: Noi oportunități!


Atmosfera lunii Octombrie este una interesantă, dinamică, anunțând schimbări importante, total neașteptate. Unele dintre aceste schimbări ne sunt familiare, însă altele ne vor lua prin surprindere. Întotdeauna este bine să lăsăm loc factorului neprevăzut, iar de-a lungul acestei luni, neprevăzutul va fi la el acasă atât în planul personal, cât și în cel socio-profesional.
Citeste tot articolul

Luna nouă în Balanță, 26 septembrie 2022


Luna Nouă este un moment important din punct de vedere al previziunilor astrologice, ea cumulează energia tuturor planetelor, pentru a fi folosit optim într-un nou interval de timp, mai exact până la următoarea Lună Nouă (din 25 octombrie 2022).
Citeste tot articolul
Prima Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte Ultima