Atmosfera astrală a lunii DECEMBRIE 2022: Pregătirea terenului pentru noi începuturi

Autor: Anca Stoica - sambata, 26 noiembrie 2022, 29633 vizualizari

Atmosfera astrală a lunii Decembrie ne aduce multă forfotă. Pe Cerul planetei noastre se petrec șase evenimente astrale cu impact direct și imediat asupra vieții noastre. Este vorba despre tranzitul planetelor Mercur, Venus și Jupiter, fazele de Lună plină și de Lună nouă, Solstițiul de Iarnă.

Pentru că planeta Marte, cea răspunzătoare de acțiune, elan, curaj, implicare, se află în mișcare aparentă retrogradă prin Semnul zodiacal Gemeni, de-a lungul lunii Decembrie acțiunile tuturor sunt încetinite și oricât ne-am mobiliza să facem, să dregem, vom observa că totul iese altfel decât preconizăm noi sau nu iese deloc. De aceea, este bine să mergem o dată cu valul, să ne adaptăm situațiilor în care ne aflăm, să evităm luarea deciziilor majore și polemicile pe orice temă. Plus că agresivitatea verbală se menține, ba chiar se accentuează spre finele lunii.

Primul eveniment astral din această lună este legat de planeta Mercur, deoarece în noaptea de 6 spre 7 Decembrie începe tranzitul prin Semnul zodiacal Capricorn, tranzit care se va evidenția și printr-o mișcare aparent retrogradă. Mercur în Capricorn ne oferă spirit critic, diplomație, orientare spre subiecte sociale și profesionale, abordarea temelor de larg interes în domeniile științifice, dar și politice sau sociale. Însă, pe 29 Decembrie începe mișcarea sa aparent retrogradă, astfel că tot ce am gândit, plănuit, spus, vom retrage, vom da înapoi, ne vom răzgândi.

În dimineața zilei de 8 Decembrie se va forma faza de Lună plină în Semnul zodiacal Gemeni. Tema principală a acestui moment este legată de bani și bunuri comune folosite și administrate în comun cu alții. Se încheie o etapă financiară de sprijin de la și prin alții, astfel că informațiile referitoare la instituții financiare, credite, împrumuturi, partaje de tot felul vor fi la ordinea zilei.

Distracția și voia bună oferite de planeta frumuseții și relaționării, Venus, se finalizează pe 10 Decembrie când părăsește aventurierul Semn zodiacal Săgetător și începe tranzitul prin Semnul zodiacal Capricorn. Venus în Capricorn ne oferă tendința spre sobrietate, melancolie, conștientizarea fragilității situațiilor sociale și profesionale în care ne aflăm. Totodată, vom fi atrași de domeniul profesional, implicându-ne mai mult în relațiile profesionale de la locul de muncă și mai puțin sau deloc în relațiile familiale și sentimentale.

Jupiter, planeta expansiunii și a filozofiei, își începe tranzitul prin Semnul zodiacal  Berbec în seara zilei de 20 Decembrie. În Vara lui 2022 a mai tranzitat pentru scurtă vreme acest Semn zodiacal, transmițându-ne discret, ceea ce va schimba pe segmentul zodiacal marcat de Semnul Berbecului în harta natală a fiecăruia dintre noi. La nivel general sunt probabile răsturnări de situație zgomotoase, iar toate segmentele sociale și profesionale se vor schimba din temelii. Berbecul este primul Semn al zodiacului, cu el încep toate lucrurile pe care le experimentăm pe Terra, astfel că acest tranzit va demara un ciclu de doisprezece ani, în care toate vor fi schimbate. Un fel de punct și de la capăt.

În seara zilei de 21 Decembrie, Soarele, generatorul nostru de energie, își începe tranzitul prin Semnul zodiacal Capricorn, fiind totodată și momentul Solstițiului de Iarnă, începutul iernii astronomice. Iarna 2022 – 2023 va fi una de sacrificiu, în care vom fi nevoiți să muncim de dragul muncii, de dragul lucrului bine făcut. Relațiile sociale și profesionale vor fi disonante.

Ultimul eveniment astral al lunii este formarea fazei de Lună nouă în Semnul zodiacal Capricorn la amiaza zilei de 23 Decembrie. Este un moment foarte interesant, deoarece Ascendentul acestei Luni noi se află în Berbec, iar Jupiter, abia intrat în Berbec, potențează mult acest aspect. Așadar, un început puternic, dar disonant. Tendința generală va fi de avânt înainte, în orice se ivește în cale, criticând excesiv indiferent de subiect, dorință de a dărma totul, necontând dacă este nevoie să dărmăm chiar totul.

Concluzionând, atmosfera astrală a lunii Decembrie aduce multe provocări sociale și profesionale. Ceva se finalizează, ceva începe. Pe de altă parte, vom observa că majoritatea va dori schimbarea de dragul schimbării. Mentalul colectiv este bulversat, astfel că greu vom lua decizii corecte indiferent despre ce este vorba. Poate că cel mai bine ar fi să decidem doar să finalizăm ceea ce trebuie și să renunțăm rapid la ceea ce a devenit perimat în viața noastră.

Răbdare, prudență, cumpătare, înțelegere, toleranță! Nimic nu este întâmplător și totul ni se datorează.

Cugetarea lunii Decembrie 2022: „Cu cât oamenii vorbesc mai mult, cu atât sunt mai puțin înclinați să treacă la fapte.” – Lord Byron 

Astrolog Anca Stoica



Astro Shop

Cele mai noi articole