Hopa-Mitică. Într-o zi te trezești că ești DEJA cine ai vrut să fii

În perioada în care ne aflăm, în care lucrurile sunt altfel decât ne-am obișnuit să fie, am participat la o serie de antrenamente online de dezvoltare personală, sub îndrumarea Nicoletei Svârlefus.

Astfel, sunt provocată zilnic să fac exerciții de prezența, să mă păstrez aici și acum, conștientă, fără să îmi fugă gândul la momente din trecut sau din viitor, și făcând asta mi se arată tot felul de revelații cu privire la tot mai multe situații din viața personală și profesională, pe care îmi vine să le notez, să le înregistrez, să le sărbătoresc cumva. 

Unul dintre exercițiile din cadrul unuia dintre antrenamente a fost să îmi aleg un cuvânt pe care să îl țin în minte mereu, orice aș face, fie că sunt activități domestice, fie profesionale. Să îmi petrec toată ziua sub imperiul acelui cuvânt. Preferatele mele au fost, în această săptămâna, #răbdare, #înțelepciune, #bucurie. Tocmai pentru a evita reacțiile de care nu aș fi fost mândră și pentru a îndepărta niște stări de neliniște și îndoială care îmi tot dădeau târcoale...

Încă de dimineață, a devenit deja un obicei să mă privesc în baie în oglindă și să îmi aleg "cuvântul zilei". Întâi l-am privit că pe un joc, apoi că pe un exercițiu, iar acum o văd că pe o bucurie pe care mi-o ofer în mod conștient, în fiecare dimineață. E un moment magic pentru mine, eu cu mine, când mă privesc în ochi și mă observ. Atunci îmi readuc în minte faptul că doar de mine depinde cum mă simt și cum mă văd... Iar în ultima vreme am început să mă văd mai fericită, mai norocoasă, chiar mai frumoasă... Aleg un cuvânt frumos și stau în el cât pot de mult și de conștientă.

Azi-dimineață, de exemplu, pe la 10.30, când m-am trezit, îmi dădea, așa, târcoale, un vag sentiment de vinovăție că m-am trezit așa de târziu... ("Serios? (zise Gândul:), te-ai lenevit rău de tot în Pandemia asta, ai intrat în "vacation mood"). "Așa, și?!" am zis în oglindă cu voce tare. "Păi nu asta îmi doream oare?!"

Apoi, în timp ce îmi beam cafeaua, vorbind cu partenera mea de exerciții de săptămâna asta, minunată Rox, m-am trezit zicandu-i că eu mi-am propus să lucrez în 3 ore atât cât lucrăm altădată în 8-10, și să îmi iasă. Și ea a repetat după mine, m-a întrebat de parcă ar fi vrut să îmi sublinieze, sau a pretins că nu a înțeles bine. "Adică să faci în 3 ce făceai în mod normal în 8 sau 10 ore?"

"Da, Rox, exact. Mi-am propus să muncesc puțîn și eficient, să-mi fie ușor și să fac bani mulți și ușor, să am o viață ușoară și frumoasă. Am învățat de la alții mai deștepți și mai fericiți decât mine că nu e nevoie să munceșți mult, ci eficient și că trebuie să te vinzi mai scump, să te negociezi mai bine".

M-am ascultat brusc din afara mea, eram chiar bună la teorie. Ba, mai mult, eram și credibilă. Rox mă asculta de parcă mă credea, de parcă făceam asta de ani întregi, de parcă deja aș fi stăpânit aceast secret.

Și, brusc, am avut o revelație: Dar eu chiar FAC asta de câțiva ani, fără să conștientizez măcar. Muncesc uneori chiar mai puțîn de 3 ore pe zi. În alte zile muncesc și 10 ore, e adevărat, dar nici nu le simt, pentru că sunt cufundată atât de adânc în treaba și cu atâta bucurie, că nu simt efortul. Și vin și banii, vin și pleacă, vin cu bucurie și pleacă tot cu bucurie... Oare nu asta înseamnă #abundență și #succes?!

Cel puțîn asta înseamnă, cu siguranță, că sunt acolo unde mi-am dorit să fiu din punct de vedere profesional și că lamentările mele nu au niciun fundament, atunci când mă plâng că taxele la Stat sunt prea mari, că TVA-ul, că CAS-ul etc. Și că a fi antreprenor IMM-ist în România e greu. Că e greu când eșți corect și fără apartenența, spate, susținere. Că regret că nu am o legitimație care să deschidă toate ușile, că lumea nu se mai uită de jos în sus la mine pentru că nu mai lucrex la firma X sau Y... O, da, am fost și acolo cândva. 

Acum tocmai am realizat că îmi permit luxul de a mă trezi uneori la 10.30. Și pe acela a-mi selecta clienții. Și chiar o fac, în sfârșit. La fel, am libertatea de a-mi alege colaboratorii, în fucție de fiecare proiect. E bine așa cum este, este chiar perfect!

Că să ajung aici, însă, am tras din greu... Am învățat, am terminat o facultate de profil, am stat mulți ani peste program, am făcut traininguri, am furat meserie, am citit cărți de comunicare, MKT și PR chiar și la 10 ani după facultate, și chiar și acum, la 20 ani distanță, am făcut un master internațional la 35 ani, cu program de la 9 la 6 pm, la limita foamei, într-un oraș ostil cu românii, pentru că, nu?! "Viața e grea" și ca să ajungi sus "Trebuie să tragi din greu dacă nu ai pile", "Banii se câștigă cu trudă" iar tu, tu ai mereu ceva, cuiva, de dovedit. 

Și uite-așa, într-o zi, te trezești în mijlocul unui miracol și conștientizezi: sunt, în sfârșit, ceea ce mi-am dorit eu să fiu! Și mă păstrez în continuare în parametrii valorilor mele eterne: libertate, calitate, creativitate. Le simt în fiecare zi în muncă mea și sunt convinsă că le simt și colaboratorii și clienții mei, prin tot ce fac și prin bucuria cu care o fac. Iar pentru trezirea asta la realitate sunt foarte recunoscătoare. 

Concluzii:

• Să munceșți puțîn, dar eficient, este infinit mai bine decât să muncești mult și să arăți că-ti dai silința. Îi mai știți pe elevii aceia, cărora le dădeau profesorii 5-ul doar pentru că "s-au chinuit, săracii"?! Mereu i-am preferat pe cei care înțelegeau lecția din prima.

• Să fiu antreprenor mic și independent în stufărișul de multinaționale cu cifre mari de afaceri, să aleg, să decid, să mă îndoiesc, să suport consecințele alegerilor mele - este mai epuizant și mai riscant, dar este de o mie de ori mai palpitant decât să fiu în sistem, pitită sub aripa vreunui brand mare, care mă face să mă simt mică, întemnițată și uneori chiar umilită, "pentru că așa sunt procedurile", sau pentru că așa "e politica firmei"... Am pățit și asta, în câteva dintre joburile pe care le-am avut în trecut.

• Să trăiești în nesiguranță economică, să depinzi de clienți internaționali care se pot retrage mâine de pe piață sau pot rezilia cu ține oricând, sau, mai ciudat, să depinzi de niște clienți mari din alte țări, care abia știu de existența ta, poate să îți aducă o mare Panică sau, dimpotrivă, o mare Trezire. Conștientizarea faptului că "siguranță" e doar un cuvânt în DEX, o impresie, mi-a adus liniște în cap.

• Este important să îmi amintesc că sunt un Hopa-Mitică. Dacă mâine pierd "totul", știu că e totuna. Oricum pot să o iau de la capăt din nou, că doar oricum nu am nimic. Și am mai pierdut de câteva ori totul, pentru că da, nici atunci nu aveam nimic, de fapt. Dar fac eu cum fac, și în scurt timp depresia, panica, îndoiala, frica și alte sentimente care te țîn mic și nefericit, vin și pleacă. Pentru că nu stau niciodată să mă plâng prea mult. Mă apuc de mine, mă caut la cap, la minte, la suflet, găsesc oameni potriviți, ca să mă regăsesc pe mine, că despre asta este totul, cred.

Cred că toți putem fi niște Hopa-Mitică, dacă vrem. Și dacă facem alegeri în autenticitate, lucrurile bune vin ușor, iar într-o zi te trezești că ești DEJA cine ai vrut să fii, în locul pe care l-ai visat mereu, exact ca în visul tău...

Simona Ionașcu

Foto Gabe Tomoiaga Photography