Brother David Steindl-Rast, o Călătorie a Inimii. În România

Autor: Nicoleta - miercuri, 07 septembrie 2011, 1624 vizualizari

Brother David Rast este mult mai mult decât un celebru călugăr benedictin.

Este un creştin reformator care simte enormele schimbări ce se petrec în Conştiinţa umanităţii. Abordările sale depăşesc graniţele dogmatice spulberând încremenirea vechilor texte şi făcând să se prăbuşească zidurile în care sunt închise inimile. Cuvintele sale, avându-şi izvorul în trăirea directă a Revelaţiei, au darul de a aduce pacea şi bucuria celor care îl ascultă sau îi citesc cărţile. “Iubeşte din toată inima, fără nici o rezervă, lasă-te surprins de minunăţia vieţii, mulţumeşte şi fii recunoscător pentru aceasta şi vei descoperi superba şi întreaga completitudine a vieţii tale”.

Călătoria Inimii
este călătoria Sufletului aflat în încarnare şi toţi ne aflăm într-o asemenea călătorie. Brother David Rast este unul dintre aceia care au mers în această călătorie până la capăt, parcurcând toate etapele umanului. La capătul acestei călătorii a descoperit una dintre cheile revelaţiei: Recunoştinţa faţă de tot ceea ce există. Şi de-atunci o împărtăşeşte cu toţi aceia aflaţi pe propriul lor drum către starea de completitudine a Fiinţei. Cuvintele sale au darul de a arde încremenirea în concepte rigide şi de a descătuşa inimile. Abordările sale, neconvenţionale l-au apropiat de mişcarea transpersonală americană şi nu numai. A lucrat cu Stan şi Christina Grof, cu Stephen Levine şi Elisabeth Kubler Ross şi mulţi dintre exploratorii Noii Conştiinţe. Este unul dintre cei mai de seamă reformatori ai creştinismului modern. Cărţile sale au un succes uriaş în întreaga lume iar conferinţele sale deschid către Adevăr milioane de conştiinţe.

Avem bucuria de a-i invita pe toţi prietenii noştrii, exploratori ai Conştiinţei şi căutători ai Adevărului despre Sine, să fie alături de noi la seria excepţională de conferinţe şi seminarii pe care Brother David Rast le va anima în România în luna octombrie. Bucureşti, Iaşi, Cluj, Oradea şi Timişoara vor fi destinaţiile acestei Călătorii a Inimii în care vom fi alături de el, având convingerea că nu există Suflet aflat în Călătorie care să nu-şi presimtă propriul Adevăr în prezenţa acestuia. De asemeni avem bucuria de a lansa odată cu această serie de conferinţe şi prima sa carte în limba română: Adâncimile cuvântului, a cărei prefașă este scrisă de Dalai Lama.

Programul vizitei lui Brother David Steindl-Rast în România va fi următorul:

București: conferință și lansare de carte
Data:  30 septembrie, ora 18:00
Locație: Hotel Ramada Parc, Terra Grand Ballroom
Preț: 44 lei

București: workshop
Data: 1 octombrie, ora 9:30
Locație: Asociatia de Terapii Transpersonale
Preț: 150 lei
 
Iași: conferință și lansare de carte
Data: 2 octombrie, ora 18:00
Locație: Universitatea Petre Andrei din Iași, Aula Magna, str. Ghica Voda nr.13, et.6
Preț: 25 lei

Cluj: conferință și lansare de carte
Data: 4 octombrie, ora 18:00
Locație: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), aula A1, str. Teodor Mihali nr. 58-60
Preț: 25 lei

Oradea: conferință și lansare de carte
Data: 5 octombrie, ora 18:00
Locatie: Universitatea Creștină Partium, Sala Festivă, str. Primariei nr. 27
Preț: 25 lei

Timișoara: conferință și lansare de carte
Data: 6 octombrie, ora 18:00
Locație: Universitatea de Vest, Aula Magna, bdul Vasile Parvan nr 4
Preț: 25 lei

Atenție: Locurile la toate aceste evenimente sunt limitate!

Data limită de înscriere pentru workshopul de la București este 15 septembrie. După această dată, în măsura în care vor mai exista încă locuri disponibile, prețul va fi 200 de lei.

Pentru conferințe, plata taxei de intrare se va putea face și în ziua evenimentului, la intrare, doar în măsura în care vor mai exista locuri libere în sală.

Celor care își doresc să participe alături de noi la aceste întâlniri le recomandăm să se înscrie din timp și să achite taxa de participare, pentru a-și asigura locul în sală.

Înscrieri și info la: tel 0731.014.258, email: attranspersonal@gmail.com


Notă biografică

David Steindl Rast s-a născut pe 12 iulie 1926, la Viena. A studiat artele, antropologia şi psihologia. Are un MA – Master of Arts şi un doctorat la Universitatea de Arte vieneză. În 1952 şi-a urmat familia, emigrând în Statele Unite, iar în 1953 a intrat în nou-înfiinţata comunitate a Ordinului Benedictin din Elmira, New York. Astăzi este membru senior al Mânăstirii Mount Saviour. Studiile sale post-doctorale l-au condus la Universitatea Cornell, unde a devenit primul romano-catolic care a susţinut Conferinţele Thorpe (Thorpe Lectureship).

După 12 ani de pregătire monastică şi studii de filosofie şi teologie, Brother David a fost trimis de către abatele mânăstirii sale să participe la un dialog budist-creştin, pentru care a primit aprobarea Vaticanului în 1967. A devenit discipolul zen al unor mari maeştri precum Hakkuun Yasutani Roshi, Soen Nakagawa Roshi, Shunryu Suzuki Roshi şi Eido Shimano Roshi. El este cofondatorul, în 1968, al Centrului pentru Studii Spiritule şi în 1975 a primit premiul Martin Buber pentru punţile pe care le deschisese între tradiţia creştină şi cea budistă.

Împreună cu Thomas Merton, Brother David a adus un val de înnoire a vieţii spirituale în Statele Unite. Din 1970 până astăzi el a rămas o figură excepţională a mişcării creştine House of Prayer (Casa Rugăciunii) care care reuneşte 200.000 de ordine religioase în Statele Unite şi Canada.

Timp de decenii, Brother David şi-a împărţit viaţa între retrageri spirituale, ca eremit, şi conferinţe pe teme spirituale pe care le-a ţinut pe cinci continente. De pildă, într-un tur de două luni în Australia el a susţinut 140 de conferinţe şi a călătorit 12000 de mile. Oamenii care au venit la conferinţele sale aparţin unui spectru uriaş de interes şi de clase sociale, de la studenţii înfometaţi ai Zairului, până la studenţii de la Harvard şi Columbia University, de la călugării budisti sau sufi, până la indienii Papago şi elitele intelectuale ale germaniei, de la comunităţi New Age, până la reuniuni ale cadeţilor Academiei Navale din Annapolis. Pretutindeni, Brother David a găsit cuvântul potrivit şi inspirator pentru a reaminti tuturor acestor oameni Adevărul despre ei înşişi.  Zeci de mii de oameni din întreaga lume au regăsit cărarea către adevărata spiritualitate datorită conferinţelor, scrierilor şi workshop-acestui inspirat misionar.

A devenit o figură emblematică a dialogului interconfesional pe întreaga planetă. Articolele sale pot fi găsite în Encyclopedia Americana şi New Catholic Ecyclopedia, în New Age Journal şi faiosul Parabola Magazinne.  Cărţile sale sunt traduse în multe limbi ale globului. Printre acestea, cele mai importante sunt „ Gratefulness, the Heart of Prayer „ şi „A Listening Heart” apar în toate antologiile de literatură spirituală. Este co-autorul mult premiatei  „Belonging to the Universe” (a câştigat în 1992 premiul American Book Award), un dialog despre noua paradigmă în ştiinţe şi teologie împreună cu fizicianul Fritjof Capra. Interesul său pentru tadiţia budistă s-a materializat în cartea The Ground We Share: Buddhist and Christian Practice, scrisă împreună cu maestrul zen Robert Aitken Roshi. Cele mai recente cărţi ale sale sunt The Music of Silence şi Words of Common Sense. Adancimile cuvântului va apărea în limba română printre Cărţile Elena Francisc, odată cu turneul său În România din luna Octombrie.

Siteul său,  www.gratefulness.org este un spaţiu interactiv pentru oameni din 240 de ţări, interesaţi de ceea ce s-a putea numi Noua Spiritualitate. O zi buna cu Brother David Steindl-Rast (traducere in limba romana):



Astro Shop

Cele mai noi articole