Stop cadru. In sfârșit, avem timp

Autor: Roxana Alexe - vineri, 27 martie 2020, 8036 vizualizari

Suntem creatori de realitate...

Suntem sau nu creatori de realitate? Pentru unii este o afirmație, pentru alții încă o întrebare... și este bine așa cum este. Nu suntem identici, nu gândim la fel, iar răspunsul aparține fiecăruia dintre noi. Zilele acestea, acest răspuns va face diferența între viețile noastre.

Unii s-au pregătit pentru aceste zile încă de acum zece, douăzeci, treizeci de ani. Alții au început mai târziu, dar au avut un ritm alert, galopant. Unii au știu că vor veni aceste vremuri și nu au făcut nimic, alții abia s-au trezit. Alții s-au născut știind.  O fină constatare, căci în definitiv este ceea ce este. Pentru mine nu este cu adevărat important cărei tabere aparținem, ci ce alegem să răspundem la întrebarea de mai sus.

Afară e primăvară, pomii au explodat ca în fiecare an, fără să ne întrebe dacă au voie, păsările zboară fără să ne întrebe dacă se poate, florile răspândesc arome fără ștampile doveditoare de sens. Zilele curg senine, după ele urmează tot nopțile. Am verificat, valurile mării sunt neschimbate, păstrează același ritm de mii de ani, iar crestele munților sunt la fel de semețe. Gravitația există, Pâmîntul încă se învârtește. Și totuși ceva s-a schimbat!

E vremea lui, a Pământului, mai mult decât oricând, o vreme în care Terra renaște la propriu și la figurat. Curge, în sfârșit, în liniște. Eu simt că și în armonie și în mai multă curățenie. Și simt Pacea. Cel puțin din curtea și de pe teresa mea așa se simte. Zgmotele s-au estompat și s-au topit, timpul liniar, așa cum îl știam parcă s-a oprit, se odihnește, a predat ștafeta unui altfel de timp, care pentru oameni curge diferit.

Este o realitate faptul că pentru oameni lucrurile nu mai sunt la fel. Aproape că nu mai seamănă nimic cu ce știam noi despre viață. S-au șters peste noapte niște repere pe care le consideram esențiale. Ce să vezi, nu erau!  După foarte mult timp,  primăvara aceasta este altfel. Planeta pământ a dat „shut down la iluzii„iar Universul a făcut „stop cadru„ sufletelor noastre. Mână-n mână au dat freeze (îngheață, sîc!) pe viețile noastre, pe ființa și pe Sinele fiecăruia. Și Universul ne-a lăsat cu noi, după ce a cam închis granițele jucatului afară, pe cele ale vieților trăite în afară, mereu în exteriorul nostru. Ca un făcut, simultan cu ele, s-a oprit și timpul lamentărilor, al plângerilor, al scuzelor generate de celebrul nu am timp”, nu am timp, nu am timp”, „așa nu mai pot„, “afară e nebunie“.

Trăim în sfârșit clipa când avem timp! Un timp pe care să îl trăim dezbrăcați de iluzii, goi, doar noi cu noi. Am rămas în sfârșit închiși cu tot ce am creat, cu tot ce am cărat, clădit, construit și adus în viețile noastre, cu tot ce am investit în noi. Cu toate valorile vieților noastre. În casa pe care ne-am dorit-o, cu mobila pentru care am muncit, cu școlile, meseriile, afacerile, conturile, planurile - fie ele de asigurare, investiții sau vacanță, nuntă sau botez! Și nu în ultimul rând cu familia sau cu solitudinea noastră, cu relațiile noastre, fie ele doar virtuale, cu obiceiurile noastre. Și lista poate continua....!

Avem în sfârșit timp să respirăm.  În mijlocul a toate acestea, suntem gol-goluți, indiferent în câți metri pătrați ne desfășurăm existența, indiferent cît de mari ne sunt proprietățile, suntem noi și trăirile noastre. Aș putea spune egali, dar nu despre egalitate este vorba. Pentru că este mult mai mult decât despre egalitate. Suntem la linia de start. Mai bine zis restart. Și culmea, un restart ce trebuie dat întâi în noi și abia apoi proiectat afară.

Însă nu pare a fi peste tot liniște.  În unele locuri e agitație, se duc războaie între stări, trăiri, sentimente, emoții și gânduri. Se aude zumzăiala, freamătul, neliniștea. Deși zgomotele s-au împuținat la exterior, panica umple multe spații contaminându-le cu zgomot. Vuiește frica! Inutil să spun că după contaminare urmează culmea, nu vindecarea, așa cum ne-am fi așteptat, ci controlul, dar aceasta este o altă mâncare de pește!

Revenind, a venit momentul să dăm răspuns întrebării de mai sus. E în definitiv o chestiune de alegere. Și în funcție de răspuns putem să ne uităm în noi, locul de unde ar trebui să înceapă adevărata carantină. Acolo unde am putea face din izolare un dar divin. Un dar prin care să vedem că înainte de a fi creatori, suntem lumină, viață, iubire.  Doar suntem, fără verbele ”a avea”, ”a face”. A venit clipa în care să înțelegem că noi suntem pacea pe care până ieri o căutam afară. Noi suntem liniștea pe care până ieri o căutam pe străzi afară. Noi suntem ce era mai până ieri pe Terra!

A sosit în sfârșit timpul în care să trăim cu adevărat, rugăciunile, mantrele purificatoare, slovele vindecătoare, sunetele și ritualurile tămăduitoare. Să le trăim, nu doar să le grăim. Și dacă alegem să fim creatorii propriei realități am putea începe prin a face triaj gândurilor și emoțiilor, să păstrăm ceea ce ne e bun de luat cu noi la drum.  Să facem curățenie și să sădim semințe de viață nouă. Viața începe cu și din noi. Cu cât crește zidul izolării de lumea de afară, cu atât putem crește în noi viața. Și dacă tot nu putem să ne îmbrățișăm semenii, ce ar fi dacă pentru câteva minute dimineața, ne-am îmbrățișa inimile de la distanță. S-ar topi kilometri într-o răsuflare! Ce dacă nu ne mai putem ruga în biserici? A sosit clipa să ne facem din suflet și trup cea mai mare biserică pe care am visat-o vreodată.

Cel mai frumos și sfânt altar de rugăciune și smerenie ni-l putem face înăuntru. Pentru că avem timp și nu ne mai împiedică nimic din ce până mai ieri nu puteam opri. Pentru că avem timp să trăim. Nu doar să supraviețuim! A venit vremea să scoatem diamantul din noi, să ne curățăm fărâma de Dumnezeire, să o stergem de praf și să o înapoiem Universului sub forma unei alte vieți, curate, mult mai curate. Autentice. În care să ne pese. Dar să ne pese cu adevărat de celălalt, fie el seamăn, frunză, animal.  Avem timp să învățăm că așa cum nu poți să iubești pe altul, până când nu te iubești pe tine, așa cum nu poți să respecți pe altul până când nu te respecți pe tine, tot așa nu poți să trăiești afară până nu înveți să te trăiești pe tine.

Și da, e adevărat că nu știm exact cum arată ”mâine”. Dar cred că nici nu vom afla mai repede dacă ne vom otrăvi cu panică, frică sau deznădejde. Sau dacă alegem să credem că nu avem nimic de făcut în realitatea noastră. Oare plin de panică și paralizat de frică vom știi oare mai bine? Ne va ajuta mai mult să găsești un „mâine„ mai bun? Habar nu am pentru alții. Eu știu doar pentru mine, că și dacă nu am idee de ”mîine”-ul meu, pentru început, azi mulțumesc vieții și respir! Îmi cer iertare Pământului și sunt recunoscătoare Universului. În primul rând pentru că m-a făcut să simt răspunsul la întrebarea de mai sus…  

Roxana Alexe

timp realitate izolare carantina restart liniste covid


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!

Astro Shop

Cele mai noi articole