Singurătatea, dramă sau dar?

Autor: AstroCafe.ro - duminica, 01 februarie 2015, 3837 vizualizari
Singurătatea, dramă sau dar?

Singurătatea, un dar al vieții pentru sufletul tău!

Momentul în care vrei, nu vrei, rămâi singur. Rămâi singur pentru că o relaţie se termină, rămâi singur pentru că cineva drag pleacă, rămâi singur. Tu cu tine!

În plan material, evident rămâi singur, însă starea este raportată la ce ai învăţat, la ce ţi s-a spus despre singurătate. În planul esenţelor, nu suntem şi nu rămânem niciodată singuri. Dar aceasta este o altă discuţie.

Şi atunci când ajungi într-o astfel de stare, ce-i de făcut? Cum să o priveşti? Din ce unghi să te aşezi să te uiţi la ea? 

Din nou o chestiune de alegere, pentru că pe de o parte, poţi să alegi să consideri acest lucru un dat, o pedeapsă, un rău şi să faci din asta drama momentului tău, poate chiar drama vieţii tale, sau, pe de altă parte, poţi să consideri că Viaţa / Universul ţi-a făcut un cadou. Un dar pentru un nou început.

Nu am să vorbesc despre alegerea de a face din singurătate o dramă, un lucru injust pe care Universul ţi l-a băgat pe gât şi tu nu-l meritai, un moment în care tu n-ai avut nimic de spus şi te-ai trezit peste noapte singur/ă, fără să înţelegi ce ţi se întâmplă. N-am să vorbesc, nu pentru că vreau să ignor această alegere, ci pentru că în acest caz, drumul e scurt, se termină repede, evident cu dramă şi durere. Şi nu se poate face nimic. Mai ales că tu consideri că altcineva ţi-a făcut, ţi-a dat, te-a pus în faţa faptului împlinit. Şi în cazul acesta tu nu ai nimic de făcut. Iar în viaţă nu se poate lucra cu alţii. Numai cu tine se poate lucra. Aşadar dacă alegi varianta aceasta pot doar să-ţi spun: şedere plăcută! Sejur plăcut! E ok şi aşa! Vezi tu până când.

Am să-ţi spun însă, câteva cuvinte despre alegerea în care poţi să iei starea ca pe un dar şi să mergi mai departe.

Un cadou, un dar? Ce fel de dar? La ce foloseşte? Şi cine decide că a venit momentul unui cadou? Că ziua mea a fost acum o lună…şi luna cadourilor este decembrie, iar acum suntem în februarie.

Deşi mai greu de acceptat, cel care decide că a venit momentul pentru o perioadă de singurătate eşti, inevitabil şi de fiecare dată TU. Şi acest lucru poate fi asumat sau neasumat, conştient sau inconştient. Însă nu vine nimeni de pe strada Căii Lactee să te arunce pe tine afară din viaţa ta şi să te lase singur în mijlocul viaţii. Uneori, doar noi nu realizăm că ne setăm receptorii pentru această experienţă. Alteori, deşi realizăm, nu ştim ce să facem cu momentul.

La ce-mi foloseşte să iau singurătatea ca pe un dar?

Îndrăznesc să-ţi spun că-ţi foloseşte la drumul tău pe mai departe. La acceptarea a ceea ce a fost până în acest moment şi la crearea a ceea ce va urma. Pentru că în funcţie de acest moment, lucrurile care vor veni vor fi pentru tine împlinitoare, aducătoare de bucurie sau vor fi simple fapte şi evenimente care se vor produce în viaţa ta tern, fără bucurie, desprinse parcă din legea „ce a început prost, se termină şi mai prost”.

Poţi să iei momentul singurătăţii ca pe un moment al resetărilor interne, al introspecţiei, un moment în care să stai şi să înţelegi ce s-a întâmplat, ce te-a adus aici. Ce din tine şi din fiinţa ta a provocat ruptura, despărţirea, însingurarea? Cum ai ajuns aici?  Şi abia atunci ai să simţi cât de dulce poate fi acest timp al acceptării, al înţelegerii, al integrării, al păcii. 

Numai din el se nasc întrebările ca : „ce este necesar să fac, să schimb, să accept pentru a merge mai departe? Ce am nevoie să fiu pentru viaţa mea, începând de acum? Ce vreau să experimentez?”

Pentru aceste întrebări nu ştiu răspunsuri pe de rost şi nu deţin răspunsuri universal valabile. Ştiu doar atât: de câte ori am acceptat timpul singurătăţii ca pe un dar şi mi-am resetat şi upgradat fiinţa pentru un nou început, acesta a venit cu toată împlinirea şi bucuria pe care mi-o doream. Am folosit timpul singurătăţii pentru a face curat, aruncând tot balastul vechilor stări. Toate resentimentele. Am sters cu cârpa de praf, frustările. Am aşezat în raft experienţele. M-am uitat la ele, la ce mi-au adus, la cine am fost eu în fiecare dintre ele. Ce roluri am jucat? Ce măşti şi costume am purtat? De ce le-am purtat? Ce-am câştigat purtându-le? Şi ce am pierdut? Pe care dintre ele (măşti, costume) am să le păstrez în garderobă? Pe care le arunc?

Şi m-am împăcat cu mine şi cu momentele de incertitudine. Iar ce-a urmat în viaţa mea a fost întotdeauna o experienţă care a adus cu sine împlinirea, bucuria şi pacea. Sau liniştea. Chiar dacă evenimetele ce-au urmat au fost cu zbucium, cu agitaţie, în spatele lor a fost întotdeauna împlinirea. 

Şi invariabil a fost cu mult mai bine decât atunci când am fugit de singurătate şi în mod cu totul nenatural, m-am aruncat în orice alt eveniment doar ca să-mi umplu golul material denumit singurătate. 

Ce este cert şi experimentat este că de fiecare dat când am plecat la drum fără să-i recunosc singurătăţii valorile ei, fără să-i dau recunoaşterea de „dar a vieţii”, am ajuns exact de unde mă oprise Universul, cu puţin timp înainte, pentru a-mi oferi cadoul numit „singurătate”.

Şi evenimentele s-au repetat parcă trase la indigo şi inevitabil am retrăit ce tocmai trăisem, conform principiului  „Fă ce-ai mai făcut şi o să ai ce-ai mai avut!”.

Chiar dacă luna cadourilor a trecut, chiar dacă ziua mea a fost în nu ştiu ce zi din an, în fiecare zi e loc de un cadou. Pentru care să multumesc Universului şi Vieţii. Pentru care să-mi mulţumesc mie, căci eu am făcut posibilă venirea lui. Cu care să-mi petrec un timp şi apoi să merg mai departe aşa cum consider eu! Pe care să-l împart cu mine o zi, două, şapte luni sau un an! Uneori chiar şi o viaţă. Depinde numai de mine!

Roxana Alexe

Sursa imagine: www.tinybuddha.com



Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole