Delimitarea fata de asta nu e ceea ce caut - modelul omniprezent al insatisfactiei

Autor: AstroCafe.ro - marti, 05 ianuarie 2016, 1023 vizualizari
Delimitarea fata de "asta nu e ceea ce caut": modelul omniprezent al insatisfactiei

Pe masura ce capacitatea nostra de constientizare a sinelui se adanceste, am putea incepe sa observam o senzatie delicata, aproape omniprezenta, de stres. Am putea observa faptul ca mintea noastra continua sa se miste fara odihna de la un gand la altul, ca ne simtim adesea, intr-un fel, sub imperiul presiunii si al grabei, sau putin tensionati fara o motivatie aparenta.

Cu totii am trecut vreodata prin sentimentul acela insuportabil si extrem de neplacut al agitatiei interioare, insa ceea ce incerc sa descriu aici este o senzatie cu mult mai perfida si mai subtila ce se percepe in momentul in care este traita, care, daca nu suntem relaxati si in deplin acord cu ea s-ar putea sa nu fim indeajuns de capabili sa o remarcam.

Daca, atunci cand privim in zare suprafata oceanului, ati observa dintr-o data un mic banc de pesti tasnind din apa in aer si imprastiindu-se in toate directiile, este clar - chiar daca nu ati vazut ce anume le-a cauzat acea stare de agitatie - ca incearca sa scape de ceva, mai mult ca sigur de un pradator.

Adesea, miscarile haotice de agitatie pe care le prezinta mintea noastra, si asa destul de nelinistita si, mai adesea, trairile noastre emotionale, sunt intocmai precum acei pestisori de care am vorbit, ce ies la suprafata constiintei, din cauza vreunui "pradator" periculos, care misuna chiar sub suprafata perceptiei noastre.

Daca permitem mintii sa incremeneasca si sa se scufunde in profunzimea perceptiei, s-ar putea sa incepem sa obtinem o idee vaga despre infatisarea acestui pradator. Datorita faptului ca toti, la randul nostru ne-am interiorizat si ne-am ingropat in noi insine sentimentul acela de insuficienta, ne leganam intotdeauna, periculos si sovaitor, pe buza prapastiei un fel de ingrijorare pentru propria supravietuire.

Unul din sentimentele incipiente ale existentei noastre, desi aproape niciodata nu suntem dispusi sa o admitem, este acea neliniste vaga, inca patrunzatoare, pe care am putea sa o descriem prin expresia: "Nu sunt indeajuns de bun asa cum sunt acum". Daca nu realizam ca acest sentiment isi are originea in perceptia pe care o avem despre sinele nostru, atunci ea va tinde sa fie incontinuu proiectata in exterior - atribuita cuiva, la ceva anume sau la vreo carenta inregistrata in viata din lumea exterioara. Apoi, ajungem sa ne spunem: "Persoana pe care o iubesc nu e tocmai ce caut"; "Serviciul pe care-l am nu e destul de bun pentru mine"; "Casa in care locuiesc nu e destul de primitoare". Pe scurt: "Asta nu e ceea ce caut".

Majoritatea, daca ne uitam atent, putem percepe ca suntem bantuiti de un sentiment perpetuu de insatisfactie, de o stare subtila si fara un punct anume de concentrare, care ne furnizeaza o anumita obligativitate, plina de neliniste si tensiune. El genereaza tendinta de a fi tot mai vigilenti si antrenati, un sentiment pe care suntem tentati, mai degraba, sa-l atribuim unui factor extern, decat sa recunoastem ca isi are sorgintea in profunzimea fiintei noastre. Pana in momentul in care nu vom reusi sa ne indreptam atentia catre acest sentiment, fara a mai insoti acest lucru de reactii adverse, si nu ii vom percepe, cu toata finetea, prezenta alaturi de noi, vom continua sa ne identificam cu acest sentiment, de "asta nu e ceea ce caut".

Apoi, desigur, vom incepe sa cautam acel ceva despre care ne imaginam ca ne va face sa fim mai buni, sa obtinem acel suprem: "asta este ceea ce caut". Intram, astfel, intr-un ciclu bolnavicios de dependenta de satisfactie, cautand-o tot timpul, dar fara a o gasi niciodata. Chiar si atunci cand consideram ca "asta este ceea ce caut", ceea ce se intampla de obicei atunci cand ne indeplinim o dorinta, cum ar fi de exemplu momentul in care ne cumparam, in sfarsit, masina pe care ne-am dorit-o dintotdeauna sau intalnim o persoana despre care credem ca este domnul sau doamna Perfectiune Intruchipata, pradatorul din adancurile insatisfactiei continua totusi sa existe, iar asta deoarece isi are originea in propriul nostru sentiment de insuficienta pe care il purtam in subconstient. Ca urmare, acest ciclu se repeta fara incetare.

Exista, de asemenea, in fiecare dintre noi ceva ce am putea numi un impuls spre evolutie sau transformare, un fel de insatisfactie ce este dorinta acerba si innascuta a sufletului de a deveni mai complet decat este. Aceasta dorinta este expresia intuitiei pe care o avem, ca este posibila atingerea unui nivel superior de intregire, imboldindu-ne sa pornim in calatoria noastra spre desteptarea completa. Insa un ciclu de dependenta de satisfactie care alege numai remedii temporare este doar o forma distructiva de inconstienta. Pana cand nu vom incepe sa izolam in noi sensul clar de dependenta al lui "asta nu e ceea ce caut" si nu vom deveni capabili sa ii permitem existenta in noi fara a reactiona in niciun fel fata de el, vorm ramane victimele acestui cerc vicios.

Richard Moss

Sursa: Mandala fiintei, Ed. Cartile Elena Francisc
Imagine: ashscrapyard.files.wordpress.com



Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole