Corpul tău știe!

Autor: Nicoleta Svârlefus - joi, 28 august 2014, 39473 vizualizari
Corpul tau stie!

Sănătate și echilibru, dincolo de diete și rețete! Mănâncă ce vrea corpul, nu ce vrea mintea!

- Cum te menții la greutate constantă?

- Mănânc ce și cât vrea corpul! 

Cum adică să mănânci ce vrea corpul? Corpul este inteligent, el șție exact ce vrea, când vrea, dacă vrea. Faptul că nu am fost învățați să-l ascultăm, ci mai degrabă să ne hrănim și, uneori, să ne abuzăm corpul în zeci de feluri, după recomandările, definițiile și clișeele împrumutate, a dus la dezechilibre în ce privește starea de sănătate și suplețe a acestuia. De fapt, bolile, precum și oscilațiile de greutate nu sunt altceva decât semnale că relația cu corpul nostru este dizarmonioasa, chiar absentă.

Adesea fie nu suntem prezenți că avem un corp, nu-l simțim, nu suntem conștienți de rolul său real și recunoscători pentru el, nu-l privim (decât pentru a-l judeca sau cosmetiza), îi acordăm atenție doar când ne cuprinde frica vreunei boli iminente sau vreo durere. 

Când mănânci doar din capriciu, din amintiri, doar pentru că așa ai aflat că e corect (deși nu-ți face bine) sau pentru a acoperi o foame de altă natură (eventual emoțională), corpul este, de fapt, neascultat, ignorat, chinuit. 

El este, cu adevărat, o hartă care ne ghidează spre a decodifica blocajele pe care le avem, limitările de care ne poticnim, la alt nivel. Când dezechilibrul apare în corp, a ajuns cumva în ultima etapă, în stadiul de alarmă: "hei, acum e vizibil, acum poți să simți, e timpul să transformi ceva".

Însă, dacă nu suntem conștienți de ceea ce reprezintă corpul și de întregul care suntem, dacă nu suntem angajați în a ne cunoaște în întregime și nu parțial sau pe segmente, fie vom ignora aceste semnale, fie vom încerca să reparăm, dar doar în plan vizibil, adică acolo unde doare fizic și aparent. În felul acesta, schimbăm efectul pentru ceva timp, dar cauza rămâne acolo, Sursa dezechilibrului persistă și va găși o altă modalitate de exteriorizare.

Până la urmă, starea corpului este un barometru perfect al transformărilor noastre de conștiință. El valsează odată cu ființă noastră, odată cu toate etapele prin care alegem să trecem. El este planul de manifestare al unor experiențe pe care sufletul nostru le cheamă, fiindu-ne necesare în experiențași călătoria noastră aici, în întruparea iubirii și luminii care suntem. El ne arată când rezistăm, când ne opunem, când acționăm în sens opus vrerii noastre, când reprimăm, când nu ne exprimăm și nu ne manifestăm darurile, când stagnăm în cunoașterea de sine, când trecem la nivelul următor de conștiință (se acordează), când suntem pe calea inimii noastre, când iubim, când iertăm, când alegem să creăm ceva nou.

Ați văzut, de pildă, că atunci când avem entuziasm în ceva, când de exemplu facem o schimbare sau facem ceva cu toată ființa, corpul ne susține cu resurse pe care nici nu știam că le avem.

Îmi amintesc de o experiență:

Acum câțiva ani eram răgușită și nu puteam aproape deloc să vorbesc. Aveam un workshop programat și nu știam cum o să reușesc să vorbesc în cele aprox. 4 ore cât ar fi durat. M-am lăsat purtată de experiență, am avut încredere și mi-am zis "fie ce-o fi, maxim n-o să pot vorbi și o să reprogramez". Apoi, când a început, și am spus primele cuvinte, era ca și când nu fusesem niciodată răgușită. Am vorbit și am tot vorbit, până când, la un moment dat mi-am dat seama și am fost uimită. Dar și mai uimită am fost când, în pauză, a revenit răgușeala. Când reincepeam cursul, dispărea din nou. Și tot așa. Am venit de acasă și m-am întors acasă, răgușită. Dar în cele câteva ore în care le vorbeam oamenilor, zero răgușeală. Atunci am înțeles pentru prima dată, foarte clar, cum funcționează amintirile despre boală și cum prezența și implicarea sută la sută în ceva înlătura orice afecțiune și disconfort. Cum, de fapt, orice experiență e o alegere, inclusiv boala. E o realitate pe care o alegem. ȘI la care putem renunta oricând. În pauze, îmi aminteam că "ar trebui să fiu răgușită" :). În timp ce vorbeam, uitam.

Și ați văzut că, atunci când primim iubirea, când o manifestăm, când suntem cu inima deschisă, chipul nostru este luminos și radiază? Ați văzut că, atunci când ne frământăm, când purtăm resentimente, ne plângem în mod repetat, corpul nostru devine vlăguit, tenul tern, dispare viața din ochi, încep să apară afecțiuni ale pielii sau alte simptome? Și ați văzut că, în plin proces de transformare interioară, corpul pare că se transformă din omidă în fluture, cu durerile și manifestările aferente?

Se spune că ochii sunt oglindă sufletului. Aș adăuga: corpul este oglinda nivelului de conștiință.

Când înțelegem asta, nu mai dăm fuga la cineva să ne dea o rețeta și un pumn de pastile (nu spun că uneori nu sunt utile și acestea) sau vreo explicație/părere, ci începem să ne punem întrebarea noi, să ne întrebăm corpul: ce are nevoie, ce e nevoie să fim și să facem, ce e nevoie să știm, pentru a restabili armonia? Ne întrebăm propria inteligență, înainte să facem vreun demers care fie nu e potrivit pentru noi (chiar dacă a funcționat în majoritatea cazurilor), fie reprezintă un abuz suplimentar pentru corp (de exemplu o dietă care nu-ți place, nu ți se potrivește, apoi evident nu dă rezultate, asta adaugă mai mullte frustrări decât la început, și tot așa...).

Multe diete nu sunt funcționale, nu pentru că sunt incorecte, ci pentru că nu sunt adecvate, nu ți se potrivesc ție. 

Ca să știi ce e potrivit pentru tine (și da, doar tu știi cu adevărat, tu ai ultima alegere, nu altcineva, fie el specialist notoriu), e nevoie să-ți întrebi corpul: "Vrei tu asta?" "Ai nevoie de asta?" La început, unora li se poate părea ciudat să-și întrebe corpul, dar pe măsură ce o vor face, își vor da seama că e cu adevărat o binecuvântare și o mare eliberare de multe eforturi și chinuri.

E mult mai ușor să trăiești în relație de prietenie cu corpul și cu orice pe lumea asta.

Multe diete nu funcționează, pentru că sunt dublate de auto-sabotaj: "n-o să reușesc", "arăt îngrozitor", "nu cred că o să mă vindec" "sper să găsesc o soluție sau pe cineva care să mă vindece".

Adevărul este că iubirea entru propriul corp este esențială. Și nu doar când e suplu, sănătos, când îl percepem frumos și "corespunzător" șabloanelor sociale, ci mai ales atunci când nu este astfel, pentru că atunci are cea mai mare nevoie, de altfel e modul lui de a cere iubire și atenție. 

În multe cazuri, când apare un betesug, să spunem o problema la un picior, omul începe să-și judece piciorul, să dea vina pe el pentru tot ce ar vrea și nu poate face în acel moment, extrăgându-se din context, de parcă piciorul funcționează de unul singur și nu ca parte dintr-un "angrenaj" complex. Sau, dacă se include ca generator al acelei situații, cel mai adesea se blamează: "nu am avut grijă, așa-mi trebuie", "sigur am greșit cumva și am ceva de învățat sau "am păcătuit, acum o trag" (varianta "spirituală" :) ).

Multe diete nu funcționează pentru că sunt începute la îndemnul altora, fără că cel în cauza să-și dorească cu adevărat.

Apoi, a mânca din obișnuință și comoditate (asta știu/cunosc, asta mănânc- chiar dacă ai avea nevoie de altceva), din amintiri ("mi-e poftă"- iar asta se repetă des, ca scuză pentru a mânca ceea ce știi clar că nu e potrivit), din fustrare, pe un fond de nervozitate, la o ora la care corpul are nevoie mai degrabă de odihnă, la recomandările altora când acestea nu se potrivesc cu nevoile corpului tău etc, înseamnă a fi complet absenți la nevoile corpului nostru și la îndemnurile lui. Practic, e ca și când am trăi cu cineva în casă și i-am ignoră complet dorințele și preferințele, obligându-l să mănânce doar ce și când îi dăm noi). Probabil acesta, la un moment dat, va da semne de revoltă, va intra în greva foamei, se va frustra, poate va pleca.

Toate cele de mai sus le consider valabile și în cazul curelor (de detoxifiere, cu nutrienți care mai de care), tratamentelor etc. Ce vrea corpul tău? Nu ce scuze și argumente ai tu (sau alții) că să-l îndopi cu diverse, ci ce vrea el cu adevărat.

În 12 ani de cunoaștere aprofundată de sine, am văzut în multe feluri cum, de fapt, în toate situațiile m-am vindecat doar dacă am ales să mă vindec. Am putut să văd cum, dacă aștept că altcineva să o facă pentru mine, oricât de bun și profesionist ar fi, nu funcționează. Un alt om mă poate ajută, doar dacă eu am ales deja să mă ajut. Dacă sunt dispusă să transform ceva, să fiu în asta, să contribui la asta. Pentru că celălat om este parte din realitatea pe care o creez. Este tot eu. Dar oglinda niciodată nu mă poate ajută să mă simt frumoasă, dacă eu nu mă simt frumoasă dinainte să ajung la oglindă.

Ce vreau să spun este că noi suntem sursa propriilor dezechilibre, și tot noi suntem sursă propriei vindecări. La orice nivel. 

Sănătate, frumusețe și Conștiență, tuturor!

 
Cu drag,
Nicoleta Svârlefus
 
 
 
Sursa imagine
 
 
 


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole