Cât de des este bine să participi la constelații familiale?

Autor: AstroCafe.ro - luni, 23 octombrie 2023, 3915 vizualizari

O întrebare care se arată des pe buzele și în mintea celor care au mai participat la constelații sistemice familiale: “Cât de des este bine să participi la constelații familiale?”

Există mai multe mituri și răspunsuri

Pentru cei care își pun această întrebare, pentru cei care au fost limitați sau condiționați de diverse expuneri asupra acestei întrebări, pentru cei care încă nu știu să își găsească răspunsul la nivel interior, pentru cei care simt nevoia să audă o altă perspectivă și pentru toți aceia pentru care această metodă fenomenologică, “constelații familiale”, este de interes, le ofer aici perspectiva mea, din experiența mea de terapeut holistic și facilitator de constelații sistemice familiale.

Ar fi de luat în considerare mai multe aspecte:

1. În primul rând, eu nu mă pot erija în aceea care să aibă aroganța de a face „recomandări”. Dincolo de ceea ce numim "îndreptățirea profesionistului”, a terapeutului facilitator de constelații familiale, care se presupune  că știe mai bine decât clientul  ceea ce este bine pentru acela( lucru fals cu F), singurul care știe cu adevărat este clientul. 

A-l "programa” pe client să vină după setingul facilitatorului de constelații, este nu doar aroganță, ci și intruziune. Faptul că acest client este nesigur și cere o îndrumare în acest sens, este  pentru că are încredere mai multă într-un  terapeut , decât în sine.

Și pentru asta terapeutul este responsabil să îl sprijine pe client ca acesta să găsească în sine răspunsul, nu să îl dea în locul său. De aceea , atunci când clientul "rezonează” cu un anumit "facilitator", poate că de ajutor ar fi să îi pună acestuia câteva întrebări înainte de a participa, dacă asta simte că îi va aduce claritate, că va liniști ceva în sine.

Nici Bert Hellinger nu cred că ar mai spune astăzi ceea ce spunea la începuturile muncii lui de constelații, acum mai bine de 50 de ani, că o singură constelație în viață este tot . Pe vremea aceea el lucra altfel, îi arăta clientului așezarea spațială a membrilor familiei și, odată văzută de client, considera că asta era tot ceea ce avea nevoie să vadă. Mai târziu, probabil s-au observat multe și alte fenomene de câmp în lucrul cu planurile profunde subconștiente și supraconștiente. 

Metoda a evoluat mult și continuă să evolueze. Însuși Hellinger a ajuns să lucreze într-un mod numit constelații spirituale, în care nimeni nu vorbește într-o constelație, clientului nu i se explică nimic, nici nu știe cine sunt reprezentanții din constelație , constelația se mișcă până se așează organic și totul se încheie aici.

2. În al doilea rând, fiecare om are capacitatea sa unică și diferită, de lucru interior. Dacă ar fi valabil ceea ce spun unii că “este bine” sau “este recomandat” ca “toată lumea” să participe o dată la X luni...asta înseamnă că acel cineva calcă peste dreptul fiecărei persoane de a-și asculta  propria intuiție . Nimeni nu are cum să îi spună sufletului tău ceea ce este mai bine pentru el, pentru că tu ești pilotul propriului tău suflet. Terapeutul este doar un copilot pe care tu l-ai angajat. Dar ca să vorbim în termeni și mai apropiați de realitate, adevăratul și marele pilot este Sufletul.

Spune DAAAAAAA, sufletului tău!

3. În al treilea rând, se va ține seama că nivelul de conștiință al oamenilor s-a schimbat mult față de cel care era acum 5 ani, acum 10 ani, acum 20 sau acum 50. Oamenii au acces acum la mult mai multe resurse de conștientizare, înțelegere, aprofundare, explorare.  Masa critică a celor care înțeleg interconxiunile transgeneraționale și conexiunile cuantice cu tot ceea ce este în jur, sunt mult mai mari.  Câmpul de conștiință colectiv contează.

4. În al patrulea rând, ajută pe oricine, deci și pe cel care lucrează în constelații, dacă are susținerea unui partener conținător, a unui duhovnic cu har, a unui mediu familial iubitor, a unui terapeut - facilitator de constelații la care să apeleze pentru lucru individual.

5. În al cincilea rând, se adaugă, conectarea cu partea Divină, cu puterea și bucuria vieții! Contează meditația, rugăciunea, lucrul cu natura, activități care să îl aducă pe exploratorul în constelații familiale la planurile bucuriei, planurile sprijinului și conținerii.

Keep calm and enjoy life!

6. În al șaselea rând, dacă cineva nu este sigur că poate gestiona anumite trăiri după constelații sau între două participări la constelații, să ceară sprijinul unui terapeut care lucrează cu metoda constelațiilor și cu alte metode de conștientizare și integrare.

Deci, keep calm and ask for help!

7. În al șaptelea rând, dar nu ultimul, constelațiile familiale, sunt o mișcare naturală care funcționează moment by moment, în mod nevăzut. Deci în fiecare zi suntem într-o constelație sistemică, de familie sau de alt gen, în care forțe și puteri nevăzute ne influentează, oricât de mult ni se pare că noi am avea vreun fel de control!

Practic într-un whorkshop de constelații ni se dezvăluie , aici și acum, ceea ce în mod natural nu avem capacitatea să cunoaștem, în care invizibilul este făcut vizibil.

Deci, keep calm, everything is a big constellation!

8. În al optulea rând, fiecare experiență este unică și nu este de prea mare ajutor să te raportezi la experiența prietenilor, a cunoștințelor, ci să experimentezi tu. Ceea ce iese la suprafață din subconștientul unora , nu este valabil și la tine, și viceversa.

Deci, keep calm and explore!

9. Și nu în ultimul rând, nu contrazic și nu mă opun, nici unei alte păreri sau percepții despre această temă, nu am pretenția că acesta este "adevărul” și că nu pot exista și alte perspective. Totul coexistă, dacă fiecare este pe locul său, în constelația sa.  
Oricum toți facem parte dintr-o imensă constelație, Marele Întreg și Divin !

Deci, keep calm and be light!

Autor: Genoveva Salvaras - Facilitator de constelații familiale spirituale și ritualice www.genovevasalvaras.ro

Sursă foto:
https://www.facebook.com/genoveva.salvaras



Astro Shop

Cele mai noi articole