Zodiile si atitudinea fata de bani

Autor: Nicoleta Svârlefus - marti, 27 iunie 2017, 189968 vizualizari

BERBEC

Berbecul gaseste destul de usor caile potrivite pentru a aduce suficienti bani in viata lui, mai ales atunci cand are ceva de demonstrat sau vrea o anumite suma pentru o achizitie sau o investitie importanta.

Are o capacitate uimitoare de a face bani rapid. Chiar daca pierde totul, reuseste sa se ridice in mod miraculos de fiecare data.

Impulsivitatea si precipitarea care ii caracterizeaza i-ar putea indemna deseori sa ia decizii gresite sau sa faca investitii neinspirate.

Investeste cu usurinta in hobby-uri, echipament sportiv, expeditii.

Nu-i place sa puna bani deoparte si e posibil sa nu aiba disponibili nici pentru imprumuturi.

TAUR

Iubeste banii, pe care ii vede ca pe un mijloc de a-si satisface placerile si dorinta de a trai in confort si lux.

Inspirat, stie cand sa actioneze si cand sa stea.

Foarte tenace si rabdator, asteapta cat e nevoie, dar nu renunta

Are simt practic si de obicei stie sa se valorizeze si sa-si evalueze munca.

Are nevoie de o rezerva de bani, e unul dintre cele mai rabdatoare, econome si prudente semne.

Nu e foarte generos si doreste sa aiba garantii, mai ales cand da bani cu imprumut.

De cheltuit, cheltuieste cu masura, mai putin cand apar tentatii culinare sau alte placeri.

Poate investi in arta si obiecte de lux

GEMENI

Extrem de dinamic, adaptabil, flexibil si mai ales comunicativ. Toate aceste calităti ii vor ajuta mereu, pe de o parte sa gaseasca foarte usor surse de castig iar pe de alta parte sa-si negocieze cu mare usurinta salariul dorit.

Insa problema nu este că nu are sau nu castiga suficient, ci că are un impuls foarte greu de stapanit, de a cheltui tot ce are.  Norocul lui este ca reuseste să iasa repede din orice incurcatura si gaseste imediat o sursa noua sau necesara de venit.

De regula, nu se pricepe sa economiseasca.

E posibil sa-si schimbe des job-ul.

Cheltuieste cu multa usurinta pe calatorii, carti, cursuri si absolut orice ii stimuleaza curiozitatea. 

RAC

Foarte precaut cand e vorba de bani. Nu prea stie ce inseamna cheltuielile hazardate, nu-i place sa ramana fara bani, e speriat de incertitudine. Face economii, ori de cate ori poate. Intotdeauna incearca sa pastreze o rezerva pentru zile mai putin senine.

Motivatia cea mai puternica in ce priveste banii, motorul care sta la baza tuturor actiunilor, este dorinta de a asigura confort si siguranta pentru el si familia lui.

De regula, nativii Rac au fler in afaceri, stiu sa investeasca inteligent, cu exceptia momentelor cand li se face teama si renunta in ultimul moment la vreo oportunitate.

Cheltuieste pe obiecte cu valoare emotionala sau istorica, pe lucruri necesare celor pe care ii iubeste, investeste in casa.

LEU

Isi doresc bani multi, ca sa poata sa-si mentina in top imaginea sociala. Tin foarte mult sa fie admirati. Iar asta cere cheltuiala.
Are insa noroc la bani, niciodata pare ca nu ramane fara resurse. Pur si simplu trag banii la acest nativ, fara sa faca cine stie ce efort

Se spune ca Leii nu prea au nevoie sa munceasca pentru bani, cel putin in conceptia lor nu exista o legatura intre munca si bani. Ei muncesc doar daca le place ce fac, daca sunt inspirati, ori daca vor sa straluceasca intr-o profesie.

Nu se prea pricep sa faca economii.

Sunt generosi.

Cheltuiesc bani cu usurinta, mai ales pe haine de firma, produse si proceduri de infrumusetare, obiecte de lux, vacante de 5*.

FECIOARA

Acest nativ este harnic (uneori obsedat de munca), organizat, disciplinat si meticulos. La fel e si in relatia cu banii. Isi calculeaza bugetul pana la ultimul banut, isi noteaza pe hartie toate cheltuielile, astfel incat sa stie in fiecare moment cum sta.

Nu e genul care sa dea tunuri, adică sa faca bani multi peste noapte, ci e mai degraba genul care isi calculeaza fiecare pas si merge din aproape in aproape, castigand bani din munca si efortul sau masurabil.

Ii place sa se puna la adapost, sa aiba economii, eventual isi face o strategie pe termen lung si un fond pentru pensie.

Nu da bani cu usurinta si nici nu cheltuieste daca nu vede utilitatea si functionalitatea unui lucru.

Investeste in sanatate, nutritie si orice crede ca ii aduce un beneficiu moral si/sau fizic

BALANTA

Dintre toate semnele de aer, Balanta este net cea mai cerebrala si calculata. Ea stie exact ce buget să aloce pentru ceea ce-si doreste sa realizeze, dar si cum sa imparta acel buget astfel incat sa nu omita nimic.

Nu poate trai cu bani putini, pentru ca adora luxul, bijuteriile, vacantele de 5* si in general lucrurile scumpe.

Nu e genul care sa munceasca pe branci, de unul singur, ci lucreaza foarte bine si cu rezultate extraordinare atunci cand are parteneri sau asociati.

Va cheltui pe haine moderne, o masina frumoasa, restaurante bune, obiecte de arta, tot felul de proceduri de infrumusetare si in general pe lucruri care il ajuta pe acest nativ sa-si construiasca o imagine impecabila in lume.

Economiile nu sunt punctul sau forte.

SCORPION

Banii sunt echivalentul puterii, sunt instrumentul cu care poti sa aiba controlul si sa manipuleze.

Ambitiile lor sunt de regula neobisnuite, chiar socante. Noroc ca nu le dezvaluie nimanui.

Secretos, misterios, cu privire la banii pe care-i detine sau la metodele pe care are de gand sa le aplice pentru a face bani.

Pot fi situatii in viata acestui nativ, cand va fi nevoit sa o ia de la zero, cand tot ce a construit se prabuseste. Dar mereu se ridica.

In general isi atinge toate scopurile, cu ajutorul intuitiei si a strategiei foarte exacte.

Nu-i place sa dea bani celorlalti si cheltuie mereu cu masura, gandind in termeni pragmatici orice cheltuiala ca pe o investitie. Daca ii aduce profit sau alte beneficii, merita sa scoata bani din buzunar. Daca nu, nu.

Scorpionii au parte de bani prin intermediul altora: parteneri, descendenti (mosteniri), cadouri, sponsorizari.

SAGETATOR

Unul dintre cele mai generoase si “mana larga” semne

Banii sunt un mijloc de libertate, explorare si aventura, asa ca nu tin niciodata cu dintii de ei, mai ales ca au mereu incredere ca vin banii la ei cand au nevoie.

Nu prea isi fac rezerve.

Cheltuiesc pe calatorii lungi, dincolo de granite mai ales. Scot bani din buzunar cu usurinta si cand e vorba de placeri, hobby-uri, experiente gastronomice noi, deosebite.

Nu stiu de unde vin banii, nici unde se duc, atata vreme cat ii folsoesc ca sa le contribuie lor si celor din jur.

Considera ca banii sunt facuti ca sa poata avea libertatea de a calatori, a se aduca si emancipa, a cumpara carti sau ajuta/darui.

CAPRICORN

Foarte abil in a mirosi oportunitatile care-i pot umple buzunarele.

Nu vorbeste foarte des despre bani, nici daca ii are, nici daca nu-i are.

Prefera sa lase impresia ca nu dispune de resurse prea mari, pentru ca nu-I place sa dea bani cu imprumut.

Aspira (in secret, ce-i drept) la averi impresionante, dar are rabdare pana ajunge acolo, isi calculeaza fiecare pas cu mare grija.

Mereu se gandeste la ziua de maine si chiar la o perioada de ani de zile in avans, pentru ca vrea mereu sa fie pregatit pentru orice. Isi face rezerve de bani, pentru ca astfel simte ca are controlul si se simte mai sigur pe el.

Cheltuieste cu cap, e precaut si prefera lucruri de calitate: “putin si bun, decat mult si prost”

VARSATOR

Are un comportament destul de ciudat vis-a-vis de bani. Este idealist si privesti banii ca pe o modalitate de a-ti castiga independenta si nimic mai mult. Sau ca pe un mijloc de a -ti ajuta prietenii, ori de a aduce o contributie in lume.

Poate foarte bine sa cheltuiasca toti banii din buzunar doar pentru ca il inspira ceva la un moment dat, sau poate sa dea toate economiile unui prieten care are nevoie de sprijin.

Unii Varsatori se implica in proiecte caritabile, infiinteaza fundatii, cluburi sau asociatii prin care sa sprijine anumite categorii sociale.

Gaseste rapid metode inedite de a face bani.

Cheltuieste pe gadget-uri, tehnologie moderna, carti, cursuri si tot ce ii faciliteaza accesul la cunostinte noi.

PESTI

Acest domeniu de viata este o nebuloasa. Fiind o fire visatoare, artistica, boema, poate trai foarte bine si cu bani si fara bani.

Cu toate ca nu e prea inspirat in administrarea banilor si de regula ia decizii paradoxale, are totusi o capacitate inexplicabia de a atrage banii. Se pare cǎ este meritul intuitiei fabuloase de care dispune.

Pentru un nativ Pesti, banii sunt un mijloc de a crea, un mijloc care le permite sa viseze linistiti sau prin care pot ajuta/salva lumea.

Este foarte empatic, mai ales cu suferinta altora, ceea ce il poate determina sa se lase fara ultimul leu, pentru o cauza nobila.

Unul dintre cele mai generoase/altruiste semne.

Astro Shop

Cele mai noi articole