Venus în Balanță (28 octombrie- 21 noiembrie). Drumul spre pace trece prin război

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 28 octombrie 2020, 32104 vizualizari

Venus se afla, din 28 octombrie, într-unul din semnele ei preferate- Balanța, ceea ce înseamnă că până pe 21 noiembrie putem (măcar încercăm!) să îmbunătățim relațiile, să ne reconciliem cu persoane din viata noastră, să reluăm discuții vechi (Mercur retrograd se află tot în Balanță) pe un ton ceva mai domol și cu intenții de pace și armonie. De asemenea, în această perioada, avem susținerea și dispoziția necesară să infrumusetam câte ceva în viață noastră.

Venus în Balanță  ne spune că frumusețea se află în ochii privitorului și că, în definitiv, mereu putem alege ce să vedem  în anumite situații și oameni, cum să percem experiențele pe care le trăim.

Venus în Balanță îndulcește privirea și zâmbetul, își ia aerul seducător, își pune în funcțiune talentul diplomatic și e în stare să negocieze până în pânzele albe în numele păcii si al armoniei. Decât să piardă o relație, Venus în Balanță preferă să o întoarcă pe toate părțile, să ia în calcul toate posibilitățile și chiar să facă niște compromisuri de dragul de a păstra o imagine, niște conveniențe, o brumă de armonie și înțelegere. 

Dar Venus nu va avea mâna liberă să facă tot ce ar vrea. Peste drum, în Berbec, se află Luna (în primele zile: 28 și 29 octombrie), Chiron, cu care intră în opoziție pe 1 noiembrie, Marte (și el în domiciliu și în mers retrograd până pe 14 noiembrie), cu care va intra în opoziție pe 7 noiembrie.

Interesante aceste aspecte, care arată că niște confruntări, chiar conflicte. Energia Berbecului povoaca, iscă conflicte, cere socoteală, domină și conduce. Energia Balanței înseamnă “pace, cu orice preț”.

Va fi un dans interesant, între armonie și confruntare, între cooperare și competiție. E clar că scopul devine armonia, doar că se pare că nu ajungem la ea decât dacă suntem dispuși să ne asumăm și războiul. Așadar, mai ales în preajma zilei de 7 noiembrie, ne putem aștepta la tensiuni relaționale. Acestea nu sunt noi, le cunoaștem prea bine, am mai avut de-a face cu ele. Totuși, contextul e nou și putem aborda în mod mai conștient și concesiv tot ce apare, dacă facem apel la miza noastră, la ce dorim să obținem, ce ne dorim în continuare în acele relații. Și chiar de vrem să renunțăm la vreo relație/colaborare (se poate și asta), putem să o facem cât mai elegant și  civilizat.

Una peste alta, câteva recomandări poate sunt binevenite:

 

“Frumusețea este adevăr, adevărul este frumusete – asta-i tot ce știi pe pământ, tot ce ai nevoie să știi.” John Keats (poet)

 Nicoleta Svârlefus



Astro Shop

Cele mai noi articole