Unde îmi este alegerea?

Autor: Alexandru Ionuț Bătinaș - miercuri, 09 noiembrie 2016, 13322 vizualizari

Perioadă de alegeri peste tot în lume, toată lumea politică pregătită de noul joc politic și noile promisiuni, doar că alegătorii parcă sunt înghețați. Am tot auzit, votez cu pentru că nu am altă opțiune. Mă uit și în state cât de mult se dezbate această temă și tot văd indicații spre: alege răul mai mic. Deci, ce alegem și unde ne sunt alegerile? În noi, în interior sau în exterior, prin altcineva?
Și de ce înghețăm în fața alegerilor?

Recent am recitit experimentul cu maimuța care a fost pusă într-o cușcă, la o distanță egală de două surse de hrană și care nu s-a putut decide care e varianta mai bună și mai apropiată și a preferat să stea flămândă. Cam așa și noi uneori. Ce să aleg? Cum să aleg? Când să aleg? Cum mă responsabilizez de alegerea făcută și consecințele acesteia din urmă și cel mai important…Cum renunț la cealaltă posibilă alegere?

Un alt studiu prezintă faptul că, în acest prezent, fiind atâtea variante de produse, atunci când din 10 produse alegem unul, renunțarea (pierderea) celor 9 este mult mai pronunțată afectiv ca trăire față de alegerea deja făcută. Pe scurt, alegem 1 și ne gândim oare cum erau celelalte 9.

Și asta desigur că se poate extrapola pe multe planuri și contexte, inclusiv pe cel relațional. Eu de multe ori m-am întrebat: Cum am ajuns să aleg așa? Ne alegem partenera/partenerul în relație? Alegem relația? De unde alegem? Interior? Exterior? Ce aleg? Aleg?

În acest prezent a venit peste mine ceva la care nu m-am mai gândit. Cum ar fi dacă e sâ ne gândim că oamenii care intră în viața noastră și ne provoacă existența prin diverse forme, de la trăiri neplăcute - la momente tensionate, sunt de fapt îngeri deghizați care vin să ne provoace iubirea?

Ei vin, intră în viața ta, apasă butoane, doare…și cred că abia acum și aici intervine ALEGEREA! Cum răspund? Reacționez, mă apăr, urlu, fug sau IUBESC. Aici stă, din punctul meu de vedere, puterea alegerii, în același fel în care, IUBIREA există în cel care iubește și de acolo pleacă mai departe.

Cam aici văd eu alegerile, în RELAȚIE! Atunci când aud afirmația: “Eu am ales această parteneră/partener!” îmi sună destul de individualistă treaba și e ca și cum celălalt n-a ales nimic, a venit silit, e o carcasă și n-are nimic de zis. Serios? :)) Face parte din formulările clasice: “Eu te-am făcut, eu te omor.” La ce nu se gândește lumea atunci când își atribuie aceste puteri supranaturale asupra celuilalt, este că prin asta se și supraresponsabilizează: megavinovăție, megaregrete, megatoxic. Înțelegi?

Și IUBESC nu înseamnă că taci mut și accepți orice. Ci că îl vezi pe celălalt, îl recunoști și te aduci și pe tine, prin ALEGEREA de a răspunde altfel. Oamenii se asteaptă la reacții, surprinde-i cu Iubire! Și a spune: “Nu, Mulțumesc!” poate să fie semn de Iubire. :-)
Înțelegi că în orice moment tensionat, de cotitură, se creează ocazia și oportunitatea de a ALEGE și altfel?

Poate așa începem să vorbim mai des de NOI! Acest NOI existent în fiecare prin DOI.

#provoacăiubirea

Alexandru-Ionuț Bătinaș

Astro Shop

Cele mai noi articole