Saturn in Scorpion (2012-2015). Drumul spre lumina trece prin intuneric

Autor: Nicoleta - miercuri, 03 octombrie 2012, 2916 vizualizari
Saturn in Scorpion (2012-2015). Drumul spre lumina trece prin intuneric

Pe 5 octombrie, Saturn paraseste Balanta, unde a stat aproape 3 ani, si trece in Scorpion, semn pe care-l va tranzita pana pe 18 septembrie 2015. In Balanta, Saturn ne-a obligat pe toti sa ne revizuim relatiile si ne-a invatat sa ne raportam la ceilalti intr-un mod mai matur si mai responsabil. A adus tensiuni si provocari in aceasta zona de viata, tocmai pentru a ne constientiza asupra fisurilor existente, dar si asupra responsabilitatii pe care o avem in tot ce am creat in domeniul relational. Daca ne-am facut temele, au ramas in viata noastra doar relatiile benefice, sincere, solide.

Tranzitul lui Saturn este foarte important, avand in vedere ca acesta se intoarce abia dupa 28-29 ani intr-un semn zodiacal. Are o semnificatie puternica in special pentru cei care il au pe Saturn in Scorpion, in harta natala. In cazul acestora, vorbim despre "revenirea lui Saturn"in pozitia pe care o avea la nastere (prima revenire- la varsta de 28-29 ani, a doua- la varsta de 58-59 ani) adica despre incheierea unui ciclu de viata si inceperea altuia, despre un bilant riguros si alegeri extrem de importante pentru urmatorii 28-29 ani. Acesti nativi ar fi bine sa cunoasca efectele si predispozitiile revenirii saturniene, pentru a gestiona cat mai constructiv intreaga perioada a tranzitului.

Pe langa nativii Scorpion, influente puternice primesc si Taurii, Leii si Varsatorii sau cei are au Ascendentul si/sau planete personale in aceste semne zodiacale. Scorpionul este semnul puterii, intensitatii, abisurilor, crizelor transformationale, tabu-
urilor, strategiilor ascunse, resurselor altora, taxelor si impozitelor, mortii si renasterii.

Profesorul Saturn

Saturn, cunoscut de greci drept Cronos (timpul) si atribuindu-i-se  rolul de profesor sever, este planeta progresului lent si solid, invatarii, autoritatii, structurii, credintei, disciplinei, limitelor, constrangerilor, responsabilitatii,  misiunii. Fizic, guverneaza oasele, dintii, pielea.

Saturn este planeta cu un singur inel de o simetrie si frumusete uimitoare, prin care demarcheaza vizibilul de invizibil, stabileste limita intre lumea interioara si cea exterioara, fiind numit si "locuitorul din prag". Se spune, de altfel, ca Saturn iubeste solitudinea, ca singura cale de crestere reala. Ne invata diferenta intre solitudine si singuratate, ne ajuta sa gasim bucuria in solitudine, prin cufundare in pacea launtrica.Vom deveni mult mai discreti, vom cauta mai des locurile linistite, izolate, in care sa ne putem auzi si simti. Vom invata sa iubim momentele de solitudine si sa ne asezam in ochiul uraganului cand suntem in lume.

In Scorpion, Saturn ne indeamna sa ne orientam spre noi insine, sa ne recastigam autoritatea si puterea prin ceea ce suntem si nu prin ceea ce ne ofera altii. Ne intoarce privirea, din exterior, catre interior. Ne ajuta sa exploram acele parti din noi pe care nu am vrut sau nu am reusit sa le constientizam pana acum, de care am fugit constant. Ne forteaza sa invatam lectia acceptarii partilor intunecate si sa renuntam la control. Ne invita sa ne aruncam in flacara Scorpionului si nu sa o ocolim, pentru ca numai astfel se poate produce purificarea si transformarea.

Saturn ne testeaza evolutia, la fiecare pas

Daca pana acum am mai pastrat relatii de conjunctura, toxice sau in dezacord cu misiunea noastra aici, cu Saturn in Scorpion, toate acestea sunt inlaturate. Structurile firave, relatiile bazate pe compromis, alegerile care ne-au indepartat de spirit sunt acum reevaluate si "arse" in flacarile Scorpionului purificator.

Saturn inseamna, in primul rand, autoritate. Casa astrologica in care se afla Saturn in momentul nasterii vorbeste despre domeniul de viata in care e necesar sa ne castigam autoritatea si sa izbavim prin eforturi proprii. In acel domeniu, suntem pur si simplu pe cont propriu. Acolo nu avem niciun fel de carje, niciun fel de sprijin exterior. Suntem singuri pe drum si e necesar sa ne impacam cu asta.

Asadar, Saturn in Scorpion ne obliga sa ne reclamam autoritatea. Acea autoritate la care am renuntat prea usor, din diferite motive (in special din cauza convingerilor si invataturilor vechi si rigide), si le-am cedat-o celorlalti (sefului, profesorului, prietenului, partenerului, parintilor, guvernului etc). Odata cedate autoritatea si puterea in afara noastra, e lesne de inteles ca nu am inregistrat o crestere reala in acele zone de viata, si ca nu am facut decat sa asteptam ca altcineva sa aleaga pentru noi, sa ne aduca implinirea si bucuria, sa ne schimbe viata in bine etc. Acum aflam, functie de segmentul din harta natala pe care il tranziteaza Saturn, ca puterea e la noi si ca nimeni altcineva nu poate sa faca schimbarile necesare in locul nostru. Saturn ingroasa aceasta demarcatie, intre ce am asteptat din exterior si ce avem in interior ca resurse. Si e posibil ca toate ancorele pe care le-am construit, toate carjele in care ne-am sprijinit, sa fie acum inlaturate una cate una. Procesul poate fi dureros, intrucat putem avea senzatia ca ramanem singuri si neajutorati, insa este singura cale disponibila in acest moment, pentru a experimenta regasirea de sine, identificarea unei misiuni semnificative in aceasta lume, gasirea unui loc in care sa ne asezam cu onoare, respect si smerenie.

Nu mai putem da vina pe altii pentru durerea din noi sau pentru esecurile de pana acum. Sau putem sa o facem, dar nu ne va ajuta, ba mai mult ne va costa si mai multa durere. Durerea noastra e a noastra, chiar si atunci cand ii facem responsabili pe altii. Crizele noastre sunt ale noastre, nu poate iesi din noi decat ce-i al nostru.

Saturn este asociat si cu credinta. Acea credinta testata in afara oricarui sprijin exterior, in afara oricarei iluzii sau in prezenta presiunilor de ordin material. Dupa ce ti-a distrus carjele, Saturn intreaba: "poti sa-ti pastrezi credinta si acum?" Cu alte cuvinte, Saturn ne invita sa ne testam si cultivam credinta, dincolo de orice conjunctura exterioara, chiar si atunci cand ne simtim singuri (caci in realitate nu suntem singuri niciodata) sau suntem in cadere libera in haul propriei fiinte, in infinitul de dincolo de material, in fricile cele mai profunde (aduse acum la suprafata prin activarea Scorpionului) si intunecimile necunoscute ale mintii noastre.

Saturn inseamna claritate si luciditate, acceptarea realitatii asa cum este ea. Perioada in care Saturn va trece prin Scorpion aduce in fata ochilor nostri si in viata noastra exact experientele de care avem nevoie pentru a capata un mai mare respect de sine si o viziune cat mai clara si cat mai aproape de realitate si bun simt, in ce priveste sectorul vizat in harta fiecaruia.

Scorpionul este un semn radical, nu cunoaste jumatati de masura, nu intelege nuantele. Saturn nu accepta ambalajele colorate asezate peste inconsistenta, non-valoare, iluzii sau iresponsabilitate. Prin urmare, pana in 2015, vom tot da la o parte ambalaje, vom decoji fiinta de falsele zambete, de masti fricoase, invelisuri relationale sclipicioase si fara substanta, si vom ramane "goi" in fata noastra, fiind obligati sa ne privim asa cum suntem si cum nu suntem, sa ne asumam tot drumul de pana acum, sa ne aruncam in gol in noi si sa acceptam, chiar sa iubim, intunericul intalnit pe calea spre lumina.

Transformarea de sine este, prin urmare, inevitabila si vitala. Nu mai putem fugi de ea. Procesul va fi cu atat mai usor cu cat ne lasam mai usor in voia lui. Daca, in schimb, opunem rezistenta, ne impotrivim sau ne acoperim ochii si ne inabusim simturile, nu facem decat sa ne acutizam frica si sa ne prelungim stagnarea.

Saturn se va afla in receptie mutuala cu Pluto. Practic, cei doi astri au facut schimb de locuinte. Saturn se va afla acasa la Pluto (in Scorpion), in timp ce Pluto se afla deja acasa la Saturn (in Capricorn). Iata un tandem prielnic pentru derularea tuturor schimbarilor necesare si utile.

"Planul material este punctul in care eternitatea se intersecteaza cu timpul" (T.S Eliot)

In acest context, Saturn (timpul) ne indica pretul pe care il putem plati pentru atasamentele fata de materie (Scorpion), dar si uriasa crestere spirituala la care putem ajunge, daca renuntam la ele. Putem spune, asadar, ca Saturn in Scorpion inseamna presiuni materiale, ca teste date anagajamentului spiritual al fiecaruia.

Concret, poate aduce sistarea unor fonduri, blocaje in demersurile legate de imprumuturi, credite, taxe si impozite. Nu e cea mai prielnica perioada pentru accesarea resurselor si fondurilor altora. Bine-ar fi ca datoriile sa fie achitate inainte de acest tranzit, dar daca acest lucru nu e posibil, macar sa fie gestionate cu cat mai multa responsabilitate, cu prudenta si rabdare. Cei care asteapta in continuare sa fie intretinuti, sa primeasca favoruri sau daruri nemeritate, se vor confrunta cu sistarea tuturor acestor resurse externe, pentru a intelege sa isi asume doar propriile merite si sa-si construiasca prosperitatea prin proprii eforturi. Excesele si extravagantele nu sunt tolerate de Saturn, mai ales daca acestea sunt in stransa legatura cu bani, sex, ocultism, autoritate si putere.

In plan fizic, Saturn in Scorpion sensibilizeaza segmente precum dintii, oasele, articulatiile, pielea, organele genitale si reproducatoare, sistemul imunitar, sangele. Asadar, acestor segmente va trebui sa le acordam atentie sporita. Orice dezechlibru care apare la unul din aceste niveluri semnaleaza o alta lectie pe care e necesar sa o asimilam, o noua schimbare pe care e necesar sa o producem in atitudinea si stilul de viata, o noua etapa a transformarii interioare prin acordaje care se resimt si la nivel fizic.
Este un moment bun pentru a renunta la vicii sau la alte obiceiuri toxice care ne-au afectat imunitatea si echilibrul fizic.

Inca din septembrie, Scorpionul gazduieste si axa nodurilor lunare, mai exact Nodul Nord (destinul). Prin urmare, axa nodurilor lunare il sustine pe Saturn in Scorpion in tot acest proces de purificare, transformare si crestere. Practic, pana in februarie 2014, invatam sa trecem de la conceptele integrate in timpul Nodului Nord in Sagetator, la aplicarea lor.

Facem, de asemenea, o tranzitie de la gandire la simtire. Iesim din minte, invatam sa ne bazam pe simturi, sa ne ascultam corpul, sa ne ghidam dupa impulsurile puternice interioare, sa ne gestionam emotiile si sa le folosim constructiv.

Disciplinarea dorintelor

Dorintele foarte puternice ale Scorpionului (verbul care caracterizeaza acest semn este "eu doresc") vor fi triate in timp, dar vor fi mult mai clare. Cu alte cuvinte, ne va fi mai clar ce ne dorim, vom fi mai lucizi, mai hotarati si mult mai radicali decat pana acum. Miza este mult prea mare (misiunea noastra in lume, prin cine suntem si ce avem cu adevarat de oferit), pentru a mai pierde timpul cu frivolitati, amagiri si compromisuri. Iar daca ne vom lasa in continuare manipulati, atrasi in experiente de acest gen, iluzionati de idei si alegeri care nu ne apartin si nu ne reprezinta, vom fi intorsi din drum si blocati intr-o situatie pana cand vom intelege si asimila lectia. Probabil cei mai afectati vor fi cei care au alergat dupa putere conferita de statut sau functie, cei care s-au identificat cu averi materiale ori cei care si-au facut un renume pe un fundament putred. Aici va fi vorba de deposedari, pierderi sau alte experiente de acest gen, care au rolul de a-i intoarce pe cei vizati la ei insisi si la adevar.

Pe de alta parte, vom vedea cum intentiile clare, declarate cu putere, se materializeaza mult mai repede. Dorintele care nu au legatura cu ego-ul nostru, ci doar cu bucuria de a experimenta viata in diverse contexte si forme, ne sunt indeplinite.

Proba timpului

"Cu cat e noaptea mai intunecoasa, cu atat va fi dimineata mai stralucitoare" (Osho)

Saturn este recunoscut si prin faptul ca aduce stagnare in domeniul vizat. Asa este, insa e necesar sa intelegm rolul acestei aparente stagnari. De fapt, ce se intampla este ca suntem fortati sa ne oprim, sa asteptam, sa avem rabdare, sa ne asumam procesul asa cum e el, pentru a construi ceva durabil, solid si valoros. Cine se zbate, nu face decat sa se inglodeze si mai adanc. De aceea, solutia este rabdarea, asteptarea, acceptarea. Proba timpului este favorita lui Saturn si numai cei ce o trec pot culege roadele, la finalul acestei etape si pot face alegeri cu adevarat benefice pentru ani multi de acum incolo.

La nivel macro, Saturn in Scorpion poate aduce, pana in 2015, abordari diferite in ce priveste tratarea unor boli (de exemplu SIDA), sexualitatea, moartea, ritualurile, misterele. Cu ajutorul lui Pluto, scoate la iveala adevaruri care au fost bine ascunse de ochii si urechile oamenilor, informatii legate de resursele reale ale pamantului. Devoaleaza lupte josnice pentru putere, aduce in prim plan cauzele reale ale crizelor cu care se confrunta omenirea. Pune reflectoarele pe formatiunile oculte, strategiile de control si manipulare si varfuri politice de carton, sanctioneaza abuzul de putere.

Cert este ca oamenii, desi din ce in ce mai constransi la nivel de resurse fizice, materiale, nu vor mai fi atat de usor de manipulat, sensibilizat, controlat. Nu se mai lasa purtati de emotii induse, sunt mai reci, mai distanti si mai dispusi sa sanctioneze orice forma de manipulare. Tocmai de aceea, ne putem astepta la noi forme de manifestare si revolta din partea societatii, de data aceasta nu foarte vocale si masive, ci izolate, ascunse dar puternice.

Pe de alta parte, vom asista probabil la masuri economice din ce in ce mai drastice sau la o reconfigurare substantiala a tot ceea ce inseamna sisteme, reguli, legi. Cele mai mari schimbari vor viza sectorul financiar-bancar. In contextul constrangerilor din ce in ce mai mari si al lipsei de resurse (inclusiv alimente), oamenii vor cauta tot mai mult sa-si genereze propriile resurse alimentare, energetice si de alta natura, pentru a depinde cat mai putin de sistem.

In concluzie, perioada cuprinsa intre 2012 si 2015 va aduce mari transformari, atat la nivel individual, cat si la nivel macro. Este o perioada intensa, dar vindecatoare, purificatoare si aducatoare de crestere si progres. Sa ne imprietenim si sa cooperam, asadar, cu Saturn si sa-i cream contextul de tip Scorpion pe care si-l doreste de aceasta data.

Intelepciune, inspiratie si incredere tuturor!

Din inima,
Nico Svârlefus


*Foto:www.space4case.com

Saturn scorpion 2012-2015 svarlefus previziuni


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole