Povestea lunii Iunie: Vulnerabilitatea e curajul de a simți, indiferența e frica de a fi rănit

Urmează luna Iunie, luna bucuriei de copil. Luna în care, încă de la început, ar trebui să ne conectăm cu el – copilul interior – și să-l îmbățișăm, să-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru noi pe acest drum care ne-a adus AZI, AICI. Și ce este oare mai sensibil și curat decât vulnerabilitatea unui copil? Poate doar bucuria lui... 

Așa s-a născut și povestea aceasta. Din nevoia de a ne aminti de vulnerabilitate...

Într-un ținut nevăzut, existau două porți care duceau spre oameni: Inima de Sticlă și Zidul de Piatră.

Inima de Sticlă era o ușă clară, fragilă, dar de o frumusețe care nu putea fi uitată. Transparentă ca adevărul și fină ca liniștea unei dimineți de primăvară, lăsa să se vadă dincolo de ea toate nuanțele unei ființe vii: temeri, vise, doruri, răni și speranțe. Pe suprafața ei cădeau lacrimi – uneori calde și tăcute, alteori pline de furtună –, dar și raze de soare care o făceau să strălucească în culori pe care doar sufletele atente le puteau vedea.

Uneori, se crăpa din prea mult dor, când cineva pleca fără să spună „rămân cu tine”. Alteori, vibra cu toată ființa atunci când era atinsă cu bunătate – un simplu gest, un cuvânt rostit cu blândețe o făcea să cânte fără sunet, ca un clopoțel invizibil dintr-un templu uitat.

Cei care îndrăzneau să treacă prin ea simțeau că intră într-o lume caldă, imperfectă, dar profund reală – o lume în care puteai fi tu, fără măști. O lume cu parfum de sinceritate și ecou de bătăi de inimă.

Dar nu toți aveau răbdarea sau curajul de a rămâne. Unii râdeau de cât de ușor se putea zgâria, de felul în care fiecare emoție lăsa o urmă. O considerau prea sensibilă, prea „multă”, prea intensă. Nu înțelegeau că frumusețea ei era tocmai această transparență vie. Și așa, o părăseau. Plecau grăbiți, poate cu o teamă mută că și-ar putea vedea propria inimă reflectată în ea.

Zidul de Piatră era rece, neted, impecabil construit. Nicio fisură, nicio emoție nu-l străbătea. Oamenii îl atingeau și simțeau soliditatea lui – dădea impresia de siguranță, de control. Era genul de loc unde nimic nu putea să doară, pentru că nimic nu putea să pătrundă.

Nu lăsa lacrimi pe suprafață, nici raze de soare. Nu vibra, nu tresărea, nu se schimba. Era la fel în zori, la fel în amurg. Cei care ajungeau în fața lui, rămâneau uneori impresionați de cât de „tare” părea, cât de impenetrabil. Îl admirau pentru tăcerea lui tăioasă, confundând-o cu înțelepciunea.

Dar când băteau la el – nu răspundea. Când vorbeau, ecoul lor se pierdea în gol. Niciun fir de viață nu ieșea dincolo de zid.

Unii rămâneau acolo o vreme, seduși de iluzia protecției. Dar curând, frigul le intra în piele. Pentru că Zidul nu respingea doar durerea. Respingea și iubirea. Și atingerea. Și bucuria.

Și într-o zi, cei care aveau suflet viu… plecau.

Într-o zi, o tânără numită Eliana a trecut prin ambele porți. Prima o făcuse să tremure, să plângă, dar și să râdă din toată inima. A doua o făcuse să nu mai simtă nimic
A spus:

— „Aici nu doare… dar nici nu trăiesc.”

Atunci, a înțeles. Vulnerabilitatea te lasă să sângerezi, dar și să iubești. Indiferența te păzește… de viață însăși. Și s-a întors la Inima de Sticlă, deși știa că se va mai sparge. A învățat să (se) o repare. Cu fiecare crăpătură, a devenit… mai adevărată.

Vulnerabilitatea e curajul de a simți. Indiferența e frica de a fi rănit. Una e o floare care riscă furtuna, cealaltă — un ghiveci gol, neatins de ploaie, neatins de nimic.

Delicat, fragil, cu petale care tremură la cea mai ușoară adiere, macul pare că s-ar destrăma dacă l-ai atinge prea brusc. Dar în mijlocul câmpului, el stă drept, în bătaia vântului, arzând în roșu ca o flacără vie printre ierburi. Nu are spini. Nu se apără. Se lasă văzut. Și poate tocmai de aceea, e rar păstrat întreg într-un ierbar – pentru că e greu de prins fără să-l frângi. La fel ca vulnerabilitatea: nu se conservă, nu se păstrează în siguranță. Se trăiește! Ai înțeles deja, că dacă ar fi o floare în ierbarul emoțiilor, Vulnerabilitatea ar fi un mac!

Roxana Alexe