OracolScop 30 aprilie – 6 mai 2012

Autor: AstroCafe.ro - vineri, 27 aprilie 2012, 1367 vizualizari

Este o etalare saptamanala pentru fiecare zodie in parte. Se vor folosi cartile din Tarotul Zen a lui Osho, cate o carte pentru fiecare zodie, reprezentand mesajul cartilor si ghidarea oferita de acestea pentru o saptamana. Sa vedem ce vor cartile sa va comunice pentru saptamâna 30 aprilie – 6 mai 2012.


Berbec - Experimentarea / 3 de Foc

Esti invitat sa experimentezi comuniunea cu tot ce te inconjoara. Sa simti fiorul comuniunii si atingerea blanda a legaturii cu natura. Atunci cand infloresc pomii, nu bat tobele. Le fel, atunci cand isi pierd frunzele, ei nu bat darabana. Si totusi, daca ne apropiem de ea, cu atitudinea justa, natura ne poate revela nenumarate secrete. Daca nu te-ai mai bucurat de mult de soaptele delicate ale naturii, a sosit momentul sa o faci. Priveste in jur, in ochii unui copil, in ochii fiintei iubire, ai mamei, ai prietenului, sau imbratiseaza un copac. Iesi din solitudine si simte, atinge, miroase, priveste ce e in jurul tau. Nu te mai gandi, doar fii. Experimenteaza viata!


Taur – Curajul / VIII Arcana Majora

Samanta nu stie ce se va intampla; ea nu a cunoscut niciodata floarea. De aceea, ea nici macar nu isi poate imagina ca va deveni vreodata o floare minunata. Floarea ne arata calea, caci pasiunea ei pentru viata a determinat-o sa incerce sa scape de intunericul in care zacea si sa iasa la lumina. Analogia cu samanta inseamna ca, daca vrei sa te transformi in floare, adica sa-ti accesezi potentialul, trebuie mai intai sa treci prin provocarile vietii, pentru ca sunt cele care ajuta la transformarea ta. In aceasta perioada, esti inspirat si plin de curaj si intiativa, pentru a iesi la suprafata. Totul se leaga si increderea in fortele proprii iti ofera incredre si putere. Tot ceea ce atingi este un succes!


Gemeni – Vinovatia / 8 de Nori

Esti provocat si scos din zona de confort. Intamplarile din ultima perioada te-au cufundat in zona indoielilor si a sentimentul de vinovatie. Schimbarile si deciziile, pe care a trebuit sa le iei, te-au indepartat de la linistea interioara si pui totul sub semnul intrebarii. Te intrebi daca e bine sau nu ce vrei sa faci. De fapt, iti este testata noua viziune. Vechiul este inlocuit de nou si mintea nu-ti da pace. Este momentul sa iei niste decizii si sa-ti asumi cine ai devenit si ce-ti doresti sa construiesti in viata ta. Multumeste trecutului pentru lectiile sale si declara-ti intentia ca esti pregatit pentru noua aventura. Nu uita ca iubirea si acceptarea celorlalti iti sunt oglindite in fiecare moment.


Rac – Politica / 7 de Nori

Chiar si cei mai inocenti si mai sinceri dintre oameni au ascuns in mintea lor un politician. De fapt, insasi esenta mintii este una politica. Natura ei este sa planifice si sa faca programe, incercand sa manipuleze situatiile si oamenii pentru a obtine ceea ce doreste. Priveste-te cu atentie, pentru a vedea ce fel de rol joci. S-ar putea ca ceea ce vezi sa fie dureros, dar, cu siguranta, nu la fel de dureros ca si continuarea jocului. Acest tip de joc nu serveste nimanui, si cel mai mult ai de pierdut chiar tu. Orice vei dobandi prin viclenie, se va transforma, mai devreme sau mai tarziu, in praf si pulbere. Ai curajul sa te uiti sub masca ta si sa vezi ca acolo se manifesta doar absenta iubirii de sine!


Leu – Receptivitatea / de Apa

Receptivitatea simbolizeaza armonia perfecta cu universul, cu care putem intra cu totii in rezonanta, daca ne vom deschide fata de ea. Principalele calitati, care se manifesta, in aceasta perioada, sunt sensibilitatea, intuitia si compasiunea. Ele dizolva toate obstacolele, care ne tin separati unii de altii si care ne impedica sa devenim una cu totalitatea inconjuratoare. Fiind receptiv, lasi sa dispara barierele mintii rationale si agresivitatii. Te poti elibera de trecut si poti ierta pe toata lumea. Vin multe lucruri spre tine: informatii, cursuri, oameni, situatii din trecut. Tu fii doar receptiv si primeste. Deschiderea fata de viata si tot ceea ce este nou lasa loc miracolelor sa apara. Lasa-te surprins!


Fecioară – Vocea interioara / II Arcana Majora

Vocea interioara nu vorbeste in cuvinte, ci in limbajul tacut al inimii. Ea este precum un oracol, care nu poate rosti altceva decat adevarul. Daca ar avea o fata, ea ar semana, cu siguranta, cu fata ilustrata pe aceasta carte – lucida, atenta si capabila sa accepte, deopotriva, intunericul si lumina, lucru simboilizat de cele doua maini, care tin cristalul. Cristalul reprezinta claritatea, care se naste prin transcederea tuturor dualitatilor. Exista momente, in viata noastra, cand nu stim cui sa-i dam ascultare, astfel, suntem trasi in toate directiile. Confuzia, pe care o traim, in asemenea clipe, ne reaminteste ca trebuie sa cautam si sa ne centram in tacerea interioara, pentru ca numai acolo vom putea auzi adevarul launtric.


Balanţă – Transformarea / XIII Arcana Majora

Rolul transformarii este acela de a ne purta spre o alta dimensiune. Procesul ei este sustinut de transcederea dualitatii, de ruperea lantului limitarilor, dizolvarea iluziei si regenerarea organismului. Esti invitat sa te retragi, in tacere si odihna, pentru ca transformarea sa se produca. Detaseaza-te de tot, asta nu inseamna ca durerea, tristetea sau dificultatile dispar; ele raman, dar trebuie sa inveti sa le accepti. Acceptand, faci loc noului si miracolelor sa apara, in viata ta. Fii dispus sa renunti la toate convingerile, credintele limitative, indoielile, la ratiune si la minte, si patrunde direct, in esenta ta pura, dincolo de hotare. Acest proces aduce cu sine o transformare uriasa!


Scorpion – Creatorul / Regele de Foc

Regele de Foc iti transmite mesajul ca tot ceea ce incepi acum, cand intelegerea ta a atins pragul maturitatii, iti va aduce roade bogate, care iti vor imbogati viata personala, dar si pe cea a altor persoane. A sosit timpul sa-ti manifesti calitatile si experienta dobandita in cursul vietii. Sunt doua tipuri de creatori, cei care lucreaza cu obiecte, creeaza lucruri, cum sunt poetii, pictorii etc., iar celalalt tip de creator este cel care se creeaza pe el insusi. El nu lucreaza cu obiecte, ci cu un subiect, propria fiinta. El este adevaratul creator, adevaratul poet, caci opera sa finala, sinele, este o capodopera. Fiecare poarta in sine o opera de arta, dar ego-ul o acopera cu o masca. Renunta la ideea de a fi cineva, pentru ca esti deja o veritabila capodopera!


Săgetător – Incetinirea / Cavalerul de Curcubeu

La fel ca broasca testoasa ilustrata, ne purtam pretutindeni caminul cu noi. Asadar, nu avem niciun motiv sa ne grabim, in cautarea unui adapost. Chiar daca patrundem in adancimile apelor emotiilor, putem ramane foarte usor eliberati de atasamente si integrati in sine. Esti gata sa te detasezi de asteptarile, pe care le-ai avut in legatura cu sine sau cu alte persoane. Orice ai face, ramai in sinea ta, calm, impacat, centrat, relaxat. Esenta este intotdeauna relaxarea interioara. Daca dorintele, sperantele si visele se destrama, cu atat mai bine. Disparitia lor face loc linistii interioare si acceptarii realitatii, asa cum este. Bucura-te de incetinirea ritmului, relaxeaza-te si constientizeaza faptul ca ai ajuns acasa.


Capricorn – Detasarea / 8 de Apa

S-a terminat o etapa care te-a ajutat sa te autodefinesti. Acum detaseaza-te de stres, de problemele de acasa, de problemele de la serviciu, de problemele de sanatate si relaxeaza-te. A sosit momentul sa descoperi noile dimensiuni ale vietii. Indiferent de aspectul din trecut, la care renunti, in fata, te asteapta un viitor mai mare. Fii prezent si lasa-te purtat de tot ceea ce vine. Poti privi aceasta detasare ca pe o renastere. Se creeaza un spatiu de gol si acceptare a tot ceea ce este. Cand esti in spatiul de “nu stiu”, totul este posibil, pentru ca esti deschis si lasi totul sa curga. Vei atrage oameni si situatii, care te pot ajuta sa cresti si sa te manifesti, asa cum iti doresti!


Vărsător – Inflorirea / Regina de Curcubeu

Inflorirea este legata de noile inceputuri. Ea simbolizeaza renuntarea la vechi si imbratisarea noului. Abordezi altfel lucrurile, gandesti diferit si apar noi perspective. Un val de energie te cuprinde si iti ofera impulsul de a face lucruri noi. Poti sa pornesti la drum, sa construiesti, sa cunosti oameni noi. Expresia, care te caracterizeaza, in aceasta perioada, este „joie de vivre”. Aceasta noua filosofie de viata te indeamna sa faci totul cu bucurie: sa mananci cu pofta, sa lucrezi cu chef, sa te bucuri de conversatiile avute. Esti entuziast, carismatic si plin de zambete. Din acest spatiu, iti poti accesa potentialul urias de manifestare. Celebreaza iubirea si viata, si lasa binecuvantarile sa se reverse asupra ta!


Peşti – Comparatia / 5 de Nori

Comparandu-ne cu ceilalti, ne creem impresia, inauntrul nostru, ca nu este bine sa fim cine suntem. Pe langa asta, se mai adauga si conditionarea, care apare de cand suntem mici. Ne distantam de persoana, care ne-am nascut sa fim, cand ne schimbam pentru a-i urma pe ceilalti. Cand o sa incepem sa ne urmam unicitatea, ceva dinaintrul nostru se deschide si se relaxeaza. Esenta noastra incepe sa se manifeste. Acele straturi de conditionare si credinte limitative incep sa se dizolve si persoana, care suntem, cu adevarat, incepe, in sfarsit, sa respire si sa revina la viata. Esti special, minunat si meriti sa te iubesti! Revendica-ti puterea si creeaza-ti realitatea cu iubire!


Legenda:

Arcana minora
Reprezinta etapele tranzitorii din viata si este impartita in cele 4 elemente.

Focul: Controlul actiunii
Reprezinta domeniul actiunii si al interactiunii. Energia care ne pune in miscare, silindu-ne sa trecem prin anumite situatii ca urmare a instinctelor si, mai putin, ca urmare a unor decizii rationale sau nascute din sentimentele noastre.

Apa: Controlul emotiilor
Reprezinta aspectele emotionale ale vietii. Apa simbolizeaza o energie mai “feminina” si mai receptiva decat cea a Focului, care este mai “masculina” si mai extrovertita.

Norii: Controlul mintii
Simbolizeaza suita cartilor de Aer, ce reprezinta mintea rationala. Natura mintii neiluminate poate fi asemanata cu cea a norilor, intrucat gandurile blocheaza lumina si intuneca peisajul inconjurator impiedicandu-ne sa vedem lucrurile asa cum sunt in realitate. Norii vin si pleaca, de aceea nu trebuie luati prea in serios!

Curcubeul: Controlul planului fizic
Reprezinta elementul pamant. Acest element simbolizeaza aspectele materiale, pragmatice, ale vietii. Curcubeul creeaza o punte intre cer si pamant, adica intre spirit si materie. El ne reaminteste ca in realitate nu exista nicio separare intre ceea ce este jos si ceea ce este sus, ca energia este una singura si este continua. Cerul nu reprezinta o lume indepartata, un loc ascuns undeva, ci o realitate interioara care asteapta sa fie descoperita chiar aici, pe pamant.

Arcana majora
Reprezinta temele centrale, arhetipale, ale calatoriei spirituale umane. Aparitia unei astfel de carti indica trecerea printr-o schimbare fundamentala a scenelor si a erorilor din piesa centrala pe care o numim viata noastra.
Aceste carti reprezinta calatoria spre descoperirea de sine, dar si calea catre transcendenta suprema. Savurati intreaga calatorie, indiferent daca treceti pe culmi sau prin vai, bucurandu-va de fiecare pas pe care il faceti. Daca veti invata din greseli, veti putea fi siguri ca urmati directia corecta.

(text preluat din Osho Zen Tarot)


Mary-Lou Romedea



Astro Shop

Cele mai noi articole