Oamenii-IUBIRE

Autor: Roxana Alexe - joi, 06 august 2020, 32546 vizualizari

Spuneam cândva că, dacă aș avea o baghetă magică, aș vrea să nu mai văd oamenii împărțiți  după culoarea pielii, gen, rasă, clasă socială, sau alte asemenea categorii sterile. Cu bagheta mea, dacă tot trebuie să-i împărțim, i-aș împărți după Darul cu care au venit pe acest Pământ. Și pentru că fiecare dintre noi avem bucăți din Tot ce există în Univers, dar manifestăm mai mult din Darul pe care l-am primit la venire, aș vrea să-i vedem ca oamenii-lumină, oamenii-iubire, oamenii-pace, oamenii-cântec, oameni-oglinzi, oameni-durere. De fapt, eu îi văd așa și doar știind ce mare diferență face, îndrăznesc să vorbesc și altora despre ei. Iar azi a venit vremea oamenilor-iubire, a oamenilor-inimă.

Oamenii-iubire sunt peste tot printre noi, însă sunt din ce în ce mai nevăzuți, căci cei mai mulți am învățat să recunoaștem și să vedem iubirea doar atunci când o primim pe niște căi, canale clar-știute (iubirea de mamă, de tată, de copil, etc), când ne îndrăgostim, sau doar atunci când o manifestăm.

Oamenii-iubire sunt cei mai de seamă apărători ai credinței că Iubirea este adevărata alchimie a sufletului, Piatra Filozofală ce stă la baza acestui Univers. Sunt cei care s-au născut sub o steaua al cărei simbol este Inima. Sunt cei care știu că Iubirea este singura armă care aduce adevărata schimbare, iar Inima este singura care poartă în ea sămânța acestui sentiment, numit Iubire.

Oamenii-iubire sunt acei oameni care uită repede supărările și durerea, necazurile și dezamăgirile și trec peste orice atunci când cel de lângă ei are nevoie de ajutor. Iartă repede, iar mintea nu îi poate agăța cu detalii, nu le poate schimba calea, indiferent ce ar face. Pentru că forța lor este inima, iar mintea este, în cazul lor, doar un instrument. Sunt întotdeauna capabili să privească cu încântare un nou început, se apropie ușor de semenii lor, împărtășesc și îi împuternicesc pe alții, iubindu-i. Sunt cei mai buni paznici ai Speranței - care întotdeauna în cazul lor va muri ultima. Adevărate pansamente ale sufletului, pe care deși nu întelegi din ce motiv, simți că îi vrei în prejma ta, mai ales atunci când viața nu e tocmai ușoară.

Oamenii-iubire nu fac rabat la a dărui, funcționează după legi simple și netrecute în coduri legale sau justițiare. Sunt cei care prin veșnică tăcere spun cât în râuri de cuvinte. Sunt cei care prin nemișcare pot opri, și au oprit deja, războaie. Au o energie dădătoare de putere, au veșnic la îndemână inima deschisă pentru a te iubi. Sunt cei care au câștigat cele mai grele bătălii ale acestui Pământ, doar fiind. Fiind iubire.

Oamenii-iubire îți spun foarte simplu te iubesc, fără să creadă că aceste cuvinte trebuie plătite. Ei știu că “te iubesc” nu se vinde la kilogram și asfel nu se poate termina vreodată. Au adus pe Pământ legea multiplicării și trăiesc după principiul dăruiești - dobîndești (așa cum spunea un ilustru filozof). Căci dăruindu-și iubire, aceasta se transformă. La infinit. Primesc direct de la Univers o vibrație specială care îi ajută să trăiască frumos încă printre toate nivelurile acestui Univers, care sunt din ce în mai scăzute. Nu o dată, oamenii-iubire au ridicat vibrația acestui pământ și reușesc să o mențină într-un echilibru.

Sunt cei pentru care iubirea nu are preț, nu se contorizează, nu se joacă la cărți, nu se pierde, nu se cumpără, nu se vinde, nu se dă la schimb. Ei nu au nevoie de dovezi. Sunt toți cei care împărtășesc natural, fie chiar și un zâmbet, fără să caute apoi oglinda ca să se privească ”dacă au dat bine“. Iubind, dărâmă ziduri și aduc viață chiar și acolo unde aceasta se stinge.

Oamenii-iubire sunt acei oameni care știu că, dacă își dăruiesc inima într-un loc pe Pământ, în alte universuri întunecate apare o rază de lumină. Au o legătură specială cu inima lor, care le este cel mai bun sfeșnic, prieten și maestru. Fiecare dintre noi are în jurul său un asemenea om, iar pentru cei care afimă cu tărie că nu au, aș spune că nu trebuie decât să se uite cu atenție de jur împrejur, căci sigur într-un colț așteaptă un om iubire să fie văzut. Așteaptă să-și împărtășească darurile. Un om iubire nu are nevoie de cuvinte, ci doar de un spațiu din care să lase inima să se desfășoare. Cu cât îi vom căuta mai des cu atât ne vom simți mai bine. Cu cât le vom căuta compania mai des, cu atât ne va fi mai simplu să înțelegem forța vindecătoare a iubirii și cu atât ne va fi mai ușor să trăim în această lume.  

Oamenii-iubire sunt cei care au curajul să iubească chiar și atunci când știu că nu e loc de iubire, nu judeca oamenii, nu prin principiile antagonice “bine/rău”, ci cu o măsură specială care le arată lipsa iubirii în orice suflet. Sunt cei care știu că și cei mai răi dintre noi merită să fie iubiți, așa cum cei care se lasă cel mai greu iubiți au nevoie cel mai mult de iubire.

Mie mi-a spus cineva, cândva, că aș fi un om-iubire și nu am știu ce să spun, însă nici nu am negat. Apoi mi-am amintit că, fără să mă învețe cineva, mi-am pansat toate rănile cu iubire și tot în ea mi-am îngropat toate traumele. Și am dăruit mereu. Iar atunci când nu am știut ce să iubesc la un om, la o rană, am iubit cerul de deasupra lor și pământul de dedesubt. Și pe Dumnezeu. Iar el m-a învațat că pentru a-l iubi pe cel de lângă mine, e musai să mă iubesc pe mine. Și bine mi-a fost și imi este! 

Tu ce om-iubire ești, vei fi sau ai fost? Tu ce bucățică dintr-un om iubire ai îngropat la un moment dat înăuntrul tău?

Roxana Alexe

 



Astro Shop

Cele mai noi articole