MERCUR în Gemeni, 30 aprilie - 5 iulie. Căile nebănuite ale informațiilor

Autor: AstroCafe.ro - luni, 02 mai 2022, 40059 vizualizari

Mercur a trecut în semnul de domiciliu al Gemenilor pe 30 aprilie la ora 1.26. Am ales să scriu despre acest tranzit, evident anual, tocmai din cauza unor aspecte interesante:

Mercur intră în propriul domiciliu în perioada de Lună fără direcție, ceea ce presupune că nu ne va fi atât de ușor să operăm cu informațiile și să ne folosim abilitățile și agilitatea, cum se întâmplă de obicei. Adică probabil că o facem doar că avem ezitări, confuzie sau chiar abordări eronate ale problemelor, deci multă atenție la felul în care operăm cu informațiile.

Va tranzita acest semn, cu o perioadă de reîntoarcere în semnul Taurului, până pe 5 iulie 2022, deci un interval destul de lung, în care practic ne va provoca să înțelegem anumite lecții de viață, mai ales aceea legată de încredere în propriile forțe și idealuri și credință.

Tranzitul se produce în momentul de Lună Nouă din semnul Taurului dar și al conjuncției Venus Jupiter, ceea ce va avea o conotație deosebită, căci va produce consecințe imediate la aceste aspecte.

Poate cel mai important este că acest tranzit ne provoacă să fim originali, să ne folosim inventivitatea și cunoștințele, să anticipăm, să privim holistic, să vedem dincolo de aparențe.

Acum vorbind de pașii pe care îi parcurge Mercur în semnul Gemenilor, pot spune că până pe 10 mai când va intra în mișcarea aparent retrogradă în semnul Gemenilor, ne vom confrunta cu evenimente provocatoare, totul este să le observăm. Adesea, pentru a provoca o schimbare în bine este necesar un şoc, un moment de forţare a opiniei, pentru ca oamenii să realizeze necesitatea schimbării. Toate manifestările radicale au astfel de scopuri, dar desigur că oamenii trebuie să fie atenţi ca să nu accepte orice fel de propuneri radicale. Tot ce atrage atenţia în mod provocator trebuie analizat cu atenţie, şi astfel de momente pot fi semnale pentru mari schimbări în bine.

Apoi din 10 până pe 21 mai, când se formează conjuncția inferioară, se poate spune că avem multe relevări, multe semnale sau răspunsuri, evident destul de directe, într-un fel, dar oarecum cu dublu sens, probabil, fiind numeroase capcane sau situații care ne împing în fundături de drumuri. De aceea este absolut necesar să fim raționali, să abordăm direct și să verificăm orice informație înainte de a lua vreo decizie.

Pe 21 mai la ora 22.17 are loc conjuncția inferioară dintre Soare și Mercur în mișcare aparent retrogradă, care deschide un ciclu de 120 de zile, mai exact până în 23 septembrie, aceasta fiind ziua potrivită pentru a ne propune planuri concrete pentru viitor. Este o conjuncție foarte puternică, ea va aduce în prim plan acele evenimente provocatoare despre care vorbeam mai sus, doar că acum sub o altă formă. În sensul că de multe ori se întâmplă lucruri în care avem impresia că suntem implicaţi personal, dar de fapt ele doar ne dau prilejul să observăm şi să tragem învăţăminte din ele. Dacă ştim să ne detaşăm de o situaţie, putem vedea în ea lucruri extraordinare, adevărate minuni. Chiar şi întâmplările pe care le trăim fiecare dintre noi acum, ne pot dezvălui mai multe dacă reuşim să le privim dintr-un punct de vedere detaşat. Deci sunt de notat toate trăirile și semnalele pe care le primim.

Pe 23 mai Mercur revine prin mișcarea aparent retrogradă în semnul Taurului, readucând în prezente, pentru a fi rezolvate, multe situații cu care ne-am întâlnit în ultima săptămână a lunii aprilie. Apoi pe 6 iunie revine la mișcarea directă și începe să aducă rezolvări concrete, practice, să aducă soluții creative la toate situațiile care ne-au preocupat în ultimile două luni.

Din 13 iunie până în 5 iulie Mercur va parcurge semnul Gemenilor, cu o viteză mare, ceea ce cu siguranță ne va permite să accesăm foarte ușor toate informațiile de care avem nevoie. Cu toate acestea, uneori, calea pe care o avem de urmat este ascunsă în spatele unor perdele. Pentru a o descoperi, trebuie să apelăm la sensibilitatea noastră lăuntrică, la intuiţie, să ascultăm de vocea inimii noastre. Poate părea greu pentru cel care s-a obişnuit să pună mereu pe primul plan raţiunea şi argumentele sau motivaţiile materiale, dar întotdeauna apar şi momente când trebuie să depăşim acest stadiu ca să mergem înainte. Viaţa nu se limitează numai la ceea ce se vede cu ochii.

Sursa https://www.mirabilys-magazin.ro, autor: Gabriela Apostol

Imagine - www.devianart.com



Astro Shop

Cele mai noi articole