MERCUR e acasă la el, în GEMENI (4 mai - 11 iulie 2021)

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 05 mai 2021, 12215 vizualizari

Mercur a schimbat pe 4 mai semnul, urmând ca până pe 11 iulie, o perioada mai lungă decât de obicei, datorită ciclului de retrogradare (30 mai- 23 iunie),  să se miște prin Gemeni. Aici e în largul lui, e acasă, așa că tot ce înseamnă procese de gândire, accesarea informațiilor, studiul, comunicarea, ideile, curiozitatea, interacțiunile, deplasările… e intensificat, accelerat și devine prioritar în următoarea perioada. *Despre Mercur retrograd, voi reveni cu articol separat, la momentul potrivit.

Mai cu seama că semnul Gemenilor va fi activat și de Venus din 9 mai, apoi și de Soare, în plus, și Nodul Nord se află tot acolo. Avem parte, deci, de multă dinamică și agilitate, dar și de disipare dacă nu avem o disciplină riguroasă, conștiență și prezență, mai ales când vine vorba de comunicare și decizii.

Cea mai  frumoasă și notabilă cooperare a lui Mercur este cu Saturn (Vărsător), cu această planetă are o relație de susținere, mai ales pe la jumătatea lunii mai, dar și în a două parte a lunii iunie (trigon Mercur- Saturn). E că și cum suntem invitați să ne alegem o miză pentru perioada tranzitului lui Mercur în Gemeni, să ne luăm un angajament, să stabilim ce anume vrem să punem în ordine, să obținem, unde și în ce privința dorim să ne îmbogățim cunoașterea, ce dorim să îmbunătățim în viața noastră prin comunicare,  ce e nevoie să studiem și să cercetăm pentru a fi autonomi și pentru a ne hrăni autoritatea în propria viață. De asemenea, Mercur în tandem cu Saturn sprijină comunicarea cu maturitate, găsirea unor soluții bune și eficiente, ancorarea unor idei, folosirea conștientă și asumată a unor cunoștințe, precum și însușirea și exersarea unor instrumente și tehnici pentru o mai eficientă structura mentală și o utilizare cu succes a resurselor intelectuale pe care le deținem.

Mercur în Gemeni e este extrem de jucăuș, amator de flirt, curios, agil. Dar poate fi și indiscret și distrat.

Pe  22 mai, 8 iunie și 6 iulie și în jurul acestor date, Mercur se contrează cu Neptun (Pești). Pe acest fond, în preajma datelor menționate, sunt posibile deziluzii, putem fi mult prea naivi, atrași în tot felul de povești și planuri nerealiste, distrași de mesaje confuze care ascund adevărul, furați de fantezii create de propriile minți. Însă, în același timp, este un context deschizător de posibilități, de alternative, la care se adaugă o puternică intuiție și deschidere către ceea ce nu este vizibil. Cei care au exercițiu în lucrul cu ei și se conectează cu ușurință la sinele lor superior, pot primi mesaje și ghidare esențială în aceste zile.  

Apoi, intâlnirea cu Venus, pe 29 mai, în contextul amintit (careu cu Neptun) indică un moment al adevărului în relații. O oportunitate de a repara ceva, de a îmbunătăți, elibera și vindecă, după ce o iluzie a fost spulberată.

În altă ordine de idei, e important cum folosim energia lui Mercur în Gemeni. Putem să folosim frecvența joasă în pălăvrăgeli, indiscreții, bârfe, critici exagerate, reproșuri și judecați, generând astfel o atmosfera conflictuală deloc creativă și sănătoasă, care se va întoarce împotriva noastră și ne va cere să plătim dobânzi serioase în preioada în care Mercur va fi retrograd. Sau putem folosi frecventele sale înalte, axându-ne pe: 

-       Descoperirea de noi informații utile

-       Curiozitate orientată spre studiu și interacțiuni care aduc valoare în viață noastră

-       Flexibilitate/versatilitate folosită pentru a ne adapta ușor la vremuri și la situațiile care apar 

-       Abilitatea de a răspunde rapid  realității cu soluții și idei inedite

-       Capacitatea de a negocia mult mai fluid și cu mai multă inspirație, spre beneficiul nostru imediat

-       Metode de promovare efciente

-       Accesarea unor cercuri sau a unui public mai larg

-       Îmbunătățirea comunicării cu cei din jur

-       Cultivarea umorului 

-       Folosirea conștientă a gândului, intenției și cuvântului, ca instrumente de creație conștientă a ceea ce ne dorim. Pentru că, da, în această perioadă (și nu numai) cuvântul ne coboară sau ne înalta, distruge sau creează, e sursă de dramă, plângeri și supraviețuire sau de expansiune și grație. Noi alegem.

Fie primit!



Astro Shop

Cele mai noi articole