Marte în Scorpion (22 septembrie - 4 noiembrie 2025): PUTERE, PASIUNE și RIVALITATE

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 24 septembrie 2025, 4705 vizualizari

Din 22 septembrie, Marte a părăsit Balanța, după un tranzit destul de scurt și a intrat în Scorpion unde se simte extrem de bine. Marte în Scorpion aduce mai multă voință, mai multă tenacitate și determinare și capacitatea de a obține ceea ce ne dorim prin strategii care duc la rezultate concrete. 

Pe de altă parte, poate amplifica nevoia de control, gelozia, obsesiile și lupta pentru putere, de aceea se recomandă să fim prudenți și să evitam reacțiile disproporționate. 

Vrei să afli ce lecții aduce Axa Destinului Fecioară - Pești (2025 - 2026)? Intră AICI pentru detalii și comandă. 

Nu există o poziție mai bună pentru Marte decât în Scorpion, pentru că în acest semn, Marte devine concentrat, tenace și capabil să transforme profund orice situație. Marte tranzitează Scorpionul o dată la aproximativ doi ani și, deși vine cu multe lucruri incomode precum nevoia de control și intensitatea emoțională, are o energie benefică ce pune în mișcare proiecte și dorințe puternice. 

În intervalul cuprins între 22 septembrie și 4 noiembrie, cât timp Marte tranzitează Scorpionul, este important să ne concentrăm pe obiective clare, să acționăm strategic și să evităm pe cât putem tendința spre manipulare și obsesia de a obține rezultate rapide cu orice preț. 

Care sunt dorințele noastre autentice?

Marte în Scorpion vine cu o întrebare simplă, dar esențială: “Tu ce-ți dorești, cu adevărat?” Nu ce crezi că ar trebui, nu ce pare potrivit, ci ce vrei cu adevărat. Și dacă răspunsul e clar, atunci nu mai rămâne decât să acționezi.

Energia acestui tranzit nu lasă loc de ezitare. Marte în Scorpion nu este despre a visa cu ochii deschiși ci este despre voință, despre acea forță interioară care împinge totul înainte, indiferent cât de greu pare. Marte în Scorpion ne provoacă să mergem până la capăt, să nu renunțăm și să intrăm în profunzimea dorințelor noastre pentru a le transforma în realitate. 

Persoanele care îl au pe Marte în Scorpion în harta natală sunt persoane extrem de rezistente. Au o energie incredibilă, o tenacitate de fier și nu renunță niciodată. Oricât de greu le-ar fi, se ridică, merg mai departe și nu se opresc până nu obțin ce și-au propus. Sunt concentrați, motivați și știu exact ce vor și cum să ajungă acolo.

Astrograma natală îți spune povestea vieții tale, oferindu-ți indicii despre calea sufletului tău. Apasă AICI pentru detalii și comanda ASTROGRAMEI NATALE .

În perioada în care Marte tranzitează Scorpionul (22 septembrie - 4 noiembrie) putem accesa și noi această energie. Putem deveni mai hotărâți, mai clari în intenții și mai pregătiți să ducem la capăt ceea ce contează pentru noi cu adevărat. E important să folosim această energie cum putem noi mai bine, chiar dacă pe alocuri poate fi inconfortabilă. Pentru că Marte în Scorpion poate fi extrem de posesiv și de gelos iar nevoia de control devine foarte puternică. 

Secrete, lupte pentru putere și nevoia de control 

Cu Marte în Scorpion pot apărea tensiuni, mai ales în zona profesională. Rivalitățile ies la suprafață, iar relațiile devin mai încărcate acolo unde nu mai avem loc unii de ceilalți. E o perioadă intensă, care poate deveni inconfortabilă, mai ales când apar lupte pentru putere sau tendința exagerată de a prelua controlul. Devenim mai discreți, poate chiar secretoși în legătură cu planurile și dorințele noastre. Nu mai spunem tot, nu mai arătăm tot. Și asta poate stârni suspiciuni sau tensiuni în jur, pentru că acolo unde dispare deschiderea, dispare și sentimentul de siguranță.

Apasă AICI pentru Analiza personalizată a tranzitului lui Uranus în Gemeni  (2025-2032)

De aceea, e important să fim atenți la tendințele de control, la jocurile de putere și la impulsul de a intra în rivalități. Putem folosi această energie pentru transformare și progres, dar doar dacă alegem conștient cum o canalizăm. Va trebui să ne concentrăm atenția pe scopurile noastre și să muncim pentru ele. Asta ne ajută cel mai mult între 22 septembrie și 4 noiembrie, cât timp Marte se află în Scorpion. Altfel, riscul de a ne risipi în conflicte sau în jocuri de putere devine foarte mare.

Conexiuni puternice, reale și transformatoare 

Pe de altă parte, energia lui Marte în Scorpion poate aduce și multă pasiune. Trăim mai intens, simțim mai profund, iar relațiile noastre de cuplu pot căpăta profunzime și intensitate. E o perioadă în care ne deschidem spre conexiuni puternice, reale, transformatoare.

Totul depinde de cum alegem să folosim această energie. Marte în Scorpion este profund, intens, pasional și are o nevoie  de intimitate autentică. Dacă ne folosim în mod conștient de energia acestui tranzit, putem avea parte de experiențe valoroase atât din punct de vedere personal cât și profesional. 
------  
Îți dorești să fii la curent cu toate evenimentele astrologice, să primești ghidare și susținere, să ai acces la un curs de inițiere în Astrologie și câte și mai câte…? Hai în comunitatea  "STARLIGHT". Apasă AICI pentru detalii! 

Nicoleta Svârlefus 



Astro Shop

Cele mai noi articole