Marte în Capricorn, 17 februarie-30 martie. Gata cu joaca!

Autor: Nicoleta Svârlefus - vineri, 14 februarie 2020, 48479 vizualizari

După vitejiile lui Marte în Săgetator, a venit momentul să ne adunăm oștile la bază, să facem bilanțul resurselor consumate, stocul celor rămase și apoi să ne stabilim strategia de succes, în cunoștință de cauză și în mod coerent cu ceea ce avem și mai ales suntem in acest moment.

Marte este în Capricorn in perioada 17 februarie-30 martie. De aici, din semnul structurii, al cadrului clar de acțiune și manifestare, al disciplinei, responsabilității și obiectivelor realiste, ne sprijină să atingem niște piscuri ale succesului in diverse arii de viață. Avem și termen de execuție a "lucrării" propuse: doi ani. Atât îi ia lui Marte să facă un tur de zodiac și să revină din nou într-un semn. 

Cariera revine în prim plan. Devenim mai concentrați, aplicați, hotărâți și clari.  Ne interesează să stabilim și să stim care este rolul nostru în lume. Ce facem pentru a fi respectați, apreciați și mai ales pentru a ne simți parte dintr-un proces mai amplu de construcție. Ce implicare și ce rol ne alegem în plan social. Cât de mult timp și câte resurse suntem dispuși să alocăm creației și construcției carierei pe baza darurilor și abilităților noastre. Câtă putere și autoritate avem. Ce ne reprezintă, care este marca noastră...

Insa, de data aceasta, Marte in Capricorn nu va avea chiar cale liberă în ascensiunea propusa, ci va fi nevoie de efort de intelegere si multa putere si perseverenta pentru a fi eficient și a obține succes durabil. Ne vom confrunta cu dezechilibre nerezolvate la timpul lor, erori de strategie si decizie strecurate in trecut si mai ales lacune care tin de cunoașterea de sine. Si tot ce avem de făcut este să ne acordam timp, de câte ori e nevoie, pentru a rezolva și/sau schimba ceea ce este necesar, pentru a elibera calea și a înainta. 

Marte se va întâlni cu Jupiter, Saturn, Pluto si cu Nodul Sud al Lunii, în Capricorn, iar aceasta alianță este, pe de o parte extrem de puternica si determinată, dar pe de altă parte poate fi distructivă, demolatoare și dură, mai ales la nivel social si politic. Depinde cum folosim aceasta energie, depinde spre ce alegem sa o canalizam. Și da, e esențial să avem scopuri clare, ferme și oneste, pe care sa le onorăm cu verticalitate, seriozitate, responsabilitate și tenacitate. Asta va face diferenta in aceasta perioada. In plus, capacitatea de a fi mereu constienti de ceea ce creeaza alegerile noastre, respectiv distrugere sau constructie.

Marte va activa ciclurile Saturn-Pluto si Jupiter-Pluto, aratandu-ne o mostra fidela in ceea ce priveste transformarile fundamentale care sunt iminente si de maxima urgenta, dar si in ceea ce priveste zorii noilor prosibilitati si poate a noii vieti pe care o vom crea in urmatorii ani.

Marte este războinicul. Capricornul este semnul său de exaltare. Se simte bine aici. Și are sorți de izbândă. Acum, orice e greu merita facut.

Iată ce instrumente  are și ne indeamnă să folosim:

1. Scop. Adică să știi încotro mergi, pentru ce depui efort și consumi resurse, unde vrei să ajungi. E absolut necesar să-ti stabilești niște obiective foarte clare. Daca acestea vizează și schimbări sau îmbunătățiri la scară mai largă în societate, cu atât mai bine.

2. Strategie. Cum ai de gând să-ți atingi scopurile, de ce/cine ai nevoie pentru asta și care sunt pașii de parcurs în linii mari.

3. Disciplină, fermitate și angajament. Lui Marte în Capricorn îi place angajamentul. Asumarea condițiilor și folosirea lor pentru a înainta. Nu se plânge, nu se lamentează. Continuă să pășească. Nu se oprește. Asta avem și noi de făcut.

4. Seriozitate si discreție. Pe principiul "râdem, glumim, dar nu părăsim incinta". Adică rămânem atenți la ceea ce ne-am propus. Nu ne lăsăm distrași din "filmul" și ideile noastre. Și facem cât mai puțin zgomot. Adică tăcem și facem...

5. Standard personal. Statut. Curajul de a spune NU. Cand vorbim de Capricorn, vorbim de un cadru personal adecvat. De setarea unor limite, pentru a ne crește eficiența. De un standard de viață cu care ne-am simți împăcați. Și de statut, adică o poziție respectabilă în societate.

In alta ordine de idei, Marte in Capricorn organizează un team-building cu toți oamenii din viața noastră. Si apoi un test de evaluare, urmat de un plan de dezvoltare acolo unde e cazul sau o strangere de mână în semn de "mulțumesc pentru participare", acolo unde relațiile respective nu mai sunt de folos creșterii și creației de posibilități sănătoase pentru noi și viața noastră. 

Criteriul păstrării sau renunțarii la anumite relații este disponibilitatea și contribuția pentru progres, dar și o anumită conduită și un set de "reguli" respectate de ambele părți, responsabilitatea, angajamentul, o cauză înaltă comună.

În același timp, până pe 30 martie avem vreme să construim fundații sănătoase în mai multe arii de viață, să creăm structuri solide, stabile, onorabile și de calitate atât în cadrul relațiilor noastre, cât și în carieră și în plan social. Chiar dacă pentru asta e nevoie de sacrificii, renunțări și poate chiar reconfigurări serioase de traseu.

Tot înainte și în sus, zic! Fie primit!



Astro Shop

Cele mai noi articole