Luna plină în Scorpion (12 Mai 2025): Acces la sinele nostru autentic

Luna plină în Scorpion din 12 Mai reprezintă unul dintre cele mai intense evenimente din punct de vedere emoțional.
Cu câteva zile înainte de fenomenul de Lună plină în Scorpion e important să fim atenți la modul în care viața, sau contextele de viață ne pot pune în contact cu un nou nivel de securitate sau cu propria noastră fragilitate din punct de vedere emoțional.
Apasă AICI pentru analiza personalizată a tranzitului lui JUPITER ÎN RAC (Iunie 2025 - Iulie 2026).
Scorpionul este despre totul sau nimic, este despre a privi lucrurile într-un mod radical. Scorpionul nu se mulțumește cu jumătăți de măsură. În preajma zilei de 12 Mai, la Luna plină în Scorpion este posibil să apară niște lucruri la suprafață și e bine să fim atenți și să ne ascultăm propriul sine și propria intuiție, nu vocile celorlalți din exterior care ne spun cum ar fi bine.
Luna plină în Scorpion scoate la suprafață tot felul de manipulări, de trădări și de gelozii care ne pot pune față în față cu propria noastră vulnerabilitate. Ori de câte ori vorbim despre Scorpion, vorbim despre transformare și despre măștile care trebuie să cadă. Dacă este ceva care trebuie să plece, odată cu Luna plină în Scorpion o să plece și dacă este ceva ce trebuie să se transforme, cu siguranță se va transforma. E important să fim atenți la ceea ce simțim și la limitele noastre personale.
Luna Plină în Scorpion este despre transformare la cel mai profund nivel pentru a accesa acele adevăruri autentice.
Apasă AICI pentru analiza personalizată a tranzitului lui JUPITER ÎN RAC (Iunie 2025 - Iulie 2026).
Uranus, planeta schimbărilor bruște, a rebeliunii și a inovației este activ la Luna plină în Scorpion și ne stimuleaza să eliberăm tot ceea ce ne împiedică să accesăm sinele nostru autentic. Uranus ne atrage atenția asupra lucrurilor instabile din viețile noastre și ne susține să securizăm ceea ce ar trebui securizat.
Luna plină în Scorpion din 12 Mai ne susține să renunțăm la control și să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem în viețile noastre. Suntem puși față în față cu adevărurile nerostite, cu secretele și umbrele pe care va trebui să le recunoaștem și să le privim cu blândețe și compasiune.
Nicoleta Svârlefus