Luna plină în Balanță, 6 Aprilie 2023. Momentul adevărului în relații

Autor: Nicoleta Svârlefus - marti, 04 aprilie 2023, 15854 vizualizari

Luna plină în Balanță din 6 Aprilie este o invitație să ne îndreptăm atenția către relațiile noastre. Este un moment foarte bun în relațiile deja existente, pentru cuplurile cu vechime să treacă la un alt nivel de profunzime, de conexiune, de iubire, de senzualitate. Poate fi un moment de coacere care ajunge la apogeu. 

Culegem roadele sau consecințele a ceea ce am semănat până acum. Și roadele pot fi culese în urma unor eforturi depuse pentru a ne echilibra si armoniza relațiile. Cei care au muncit pentru a menține, pentru a manifesta sau crea o relație se vor bucura de roadele muncii lor, ajungând mult mai aproape de ceea ce și-au dorit în zona relațională. Ne putem aștepta atât la o evoluție favorabilă din perspectivă relațională, cât și la rupturi sau la finaluri fără drept de apel, acolo unde relațiile sunt demult fisurate și unde nu există o conexiune reală și profundă. 

Semnul Berbecului implicat în aspectul de Lună plină ne susține în direcția pe care ne-o dorim însă ar trebui să ne punem niște întrebări în cel mai onest mod cu putință: Vreau cu adevărat o relație? Vreau să clarific lucrurile în interiorul unei relații? Vreau să închei o relație? 

Cine n-a avut curajul până acum să facă schimbări în relație primește un imbold de la Berbec, însă ingredientul necesar este onestitatea. Trebuie să fii onest sută la sută și să lași în spate păcălelile. Uită-te la partenerul/a tău/ta și asumă-ți cu sinceritate: Da, am făcut lucrul acesta! Da, este și responsabilitatea mea la fel cum este și a ta! Îmi iau partea mea de responsabilitate iar ție îți las partea ta de responsabilitate. Dacă faci lucrul acesta și ești sincer/ă în primul rând față de tine, vei ajunge la ceea ce îți dorești cu adevărat. 

Poate vrei mai multă armonie în relația ta, poate vrei mai multă iubire. Poate vrei să începi o relație? Poate vrei să clarifici o relație sau să o închei? De asemenea, dacă îți dorești să materializezi o relație și te regăsești în situația în care nu ai avut o relație de multă vreme, la fel, poți să te uiți acolo și să vezi ce este. Ce te împiedică să manifești o relație în viața ta? Ce te ține la distanță de partenerul/a potrivit/ă?

Dacă într-adevăr îți dorești să afli răspunsurile vei fi susținut/ă de Univers să ajungi acolo unde vrei. Vor veni către tine sprijinul de care ai nevoie, oamenii de care ai nevoie, mesajele sau răspunsurile necesare, printr-o simplă introspecție și deschidere spre a primi ceea ce este potrivit pentru tine. 

De cealaltă parte dacă vrei să primești clarificări în privința unui parteneriat, a unei relații sau vrei să ieși dintr-o relație si ai tot amânat să faci asta, Luna plină din 6 Aprilie îți aduce în față această oportunitate. Acum este cel mai potrivit moment să spui adevărul în mod direct: de fapt eu asta îmi doresc, asta vreau, asta simt! Atitudinea potrivită vine de pe urma onestității, a curajului și angajamentului. 

Dacă vrei autonomie și individualitate în povestea personală este nevoie de asumare. Este nevoie să îți asumi responsabilitatea propriei vieți. Vei primi ceea ce îți dorești atâta vreme cât îți asumi propria poveste. Dacă ești într-o relație și ai în permanență sentimentul că celălat este vinovat pentru ceea ce ți se întâmplă nu ai cum să creezi un parteneriat în care amândoi aveți drepturi egale, în care vă simțiți în siguranță și în care vă puteți deschide unul față de celălat. Chiar și cu cele mai mari vulnerabilități și lucuri nepotrivite pe care fiecare dintre voi le face. Asumarea responsabilității este următorul nivel de conexiune în relațiile cu cei dragi. 

Luna plină ne invită să reflectăm asupra modului în care alegem să ne manifestăm în interiorul relațiilor noastre. Ne ghidează să ne gândim la interacțiunile noastre cu cei dragi, ne arată calea prin care putem crea relații mai frumoase, mai autentice cu cei din jur și, de ce nu, cu noi înșine.

----- 
Cum ar fi dacă, în loc să ne luptăm unul cu celălalt, din cauza frustrării provocate de diferențele pe care le respingem, ne-am conecta unul cu celălalt fiind mereu dispuși să ne înțelegem lumile diferite?  
Dacă și pe tine te interesează subiectul relațiilor, dacă vrei să primești inspirație, o perspectivă nouă și mai multă claritate, împreună cu oameni care au aceleași căutări, apasă aici.

🌐 Facebook 🌐 Instagram 



Astro Shop

Cele mai noi articole