LILITH în RAC, până pe 8 Ianuarie 2023. Iese la suprafață tot ce ne-a rănit in trecut și am îngropat

Autor: AstroCafe.ro - marti, 19 aprilie 2022, 129221 vizualizari

Lilith a trecut în semnul Racului în 15 aprilie 2022 și va rămâne în acest semn până pe 8 ianuarie 2023, perioadă în care se va aduce în prezentul fiecăruia, cu o forță extraordinară, din adâncurile sufletului, toate acele temeri ascunse, tot ce ne-a rănit în trecutul existențelor noastre și am îngropat cu grijă. Ea va fi emisarul adâncurilor noastre pentru a le aduce în prezent și vindeca. Când spun adâncuri mă refer la ceea ce nu vedem, la ceea ce este profund, dar care poate fi neclar sau blocat.

Lilith reprezintă, la nivel astronomic, relația Pământului cu Luna, adică cu partea nevăzută a Lunii, iar dacă traducem, reprezintă relația fiecărui om cu latura sa feminină, adică cu acele sentimente de îngrijire, protejare, hrănire, dragoste, înțelegere emoțională.

Fiindcă Lilith este în semnul astrologic de domiciliu al Lunii, aceste sentimente vor fi amplificate, iar tot ce este legat de ele ne va produce nesiguranță sau frică. Deoarece sentimentele sunt cele prin care fiecare dintre noi devine ușor de manipulat, este important ca în această perioadă să ne analizăm sentimentele, trăirile, căci cu siguranță acestea pot fi manipulate și induse stări de frică, mai ales pe frica ancenstrală de supraviețuire, care ne va determina să alegem greșit, să devenim robii celor care le folosesc ca și armă. Apoi răutatea și calomnia vor fi folosite ca arme, noi trebuind să nu credem tot ceea ce ni se spune sau auzim, dar mai ales să înțelegem că așa va ieși la lumină răul.

Din această poziție Lilith va putea să ne deschidă fiecăruia posibilitatea de a percepe, de a fi clarvăzători, deci, vom putea vedea dinainte cum vor acționa și reacționa ceilalți și vom ști instinctiv ce fel de pași trebuie să facem ca să ne atingem scopul. Doar că acest lucrul se face atât de repede că mulți nu-l pot urmări și nu înțeleg mesajele, ceea ce-i face ușor manipulabili. De aceea prezența de spirit, atenția la mesajele subtile pe care le primim prin intuiție sau percepții trebuie să fie o atitudine permanentă, pentru a nu-i lăsa pe ceilalți ne folosească în scopurile lor.

Înainte de a trece în semnul Racului, Lilith s-a aflat în inconjuncție cu Pluton, ceea ce cu siguranță a amplificat mult energia lui Lilith, în primul rând printr-o putere nevăzută care i-a fost alocată, greu de observat (puterea de a manipula prin informație și media, Lilith a fost în semnul Gemenilor). Doar că timpul în  care va sta în semnul Racului, Lilith va fi în opoziție prin semne cu semnul Capricornului unde se află Pluton, la final, formând cu acesta o opoziție exactă, mai exact în 14 decembrie 2022; în jurul acestei date practic ne vom confrunta direct cu planurile din umbră, căci atunci vom înțelege care au fost țapii ispășitori, deci vom vedea realitatea manipulărilor.

La momentul ingresului Lilith se află în cuadratură cu Luna (în Balanță), guvernatoarea semnului Racului, ceea ce ne sugerează că este o perioadă de ajustări ale relațiilor, lucru care se va întâmpla constant, până când va părăsi acest semn. Ajustările se vor face prin asumarea unor responsabilități, prin maturizare și implicare. Este un proces care durează cât perioada unei sarcini – 9 luni de zile, la sfârșitul ei va renaște relația, se va situa pe un nivel mult mai elevat. Dar cu siguranță în aceste luni de zile, multe relații se vor destrăma, pentru că sunt refuzate schimbările care se impun și nu este acceptată comunicarea în adevăr și spirit.

Este important în aceste 9 luni de zile ciclul Lunii, dar mai ales perioadele în care Luna se va afla în semnul Racului în conjuncție cu Lilith, dar și în semnul Capricornului în opoziție, acestea vor fi momente de provocare importante.

Am să le indic mai jos, pentru că sunt zile grele, cu o mare încărcătură emoțională, pe care ar fi bine să le notați și analizați.

 

În momentele de conjuncție, 9 la număr, au loc momente importante, în care putem deschide cicluri de utilizare lucidă a percepțiilor, a intuiției și a fricilor care apar – asta presupune ca în acele zile pur și simplu să ne ocupă exclusiv de noi înșine, mai exact de trăirile pe care le avem, evitând să răspundem provocărilor.

În momentele de opoziție este indicat să fim atenți la conflictele interioare și exterioare care apar, să înțelegem cauza lor și să rezolvăm acele temeri care ne provoacă să le declanșăm.

Oricât de tristă sau de deprimantă poate fi o situaţie, atitudinea noastră faţă de ea o poate înlocui cu lumină şi bucurie, daca nu ne lăsăm copleşiţi de gravitate şi pesimism. Jocul vieţii poate fi trăit cu seriozitate şi sobrietate, şi atunci zilele sunt mai mult cenuşii, sau poate fi trăit cu seninătatea şi inocenţa copiilor, şi atunci şi cele mai sumbre momente pot fi rezolvate prin lumina care izvorăşte din sufletele noastre. Şi probabil ca a fost nevoie de această coborâre în infern, cu care fiecare dintre noi se confruntă, tocmai pentru că atunci apreciezi sau chiar ”vezi” lumina din jur.

Sau poate că a trebuit să conştientizăm că realitatea include lucruri, fiinţe şi energii nevăzute. Putem să construim orice schemă logică, orice filtru realist prin care să percepem şi să interpretăm realitatea, dar asta ne va lăsa să vedem numai ceea ce poate trece prin acest filtru. Însă mintea şi intuiţia noastră simte că este mult mai mult decât atât, iar acum acest aspect ne invită la cercetare şi cunoaştere spirituală.

Text preluat de pe https://www.mirabilys-magazin.ro, autor: Gabriela Apostol

Sursa imagine https:/sanjaperic.com



Astro Shop

Cele mai noi articole