“La vârsta mea doar frumusețea nu mai este de ajuns”
“La vârsta mea doar frumusețea nu mai este de ajuns”. Este o replică din filmul La Grande Bellezza. Filmul meu preferat. Îl revăd cam odată la 6 luni și simt că mă ajută să mă recalibrez și să mă reconectez cu ce este cu adevărat esențial în viață. Pentru mine. Iubire, Creație, Liniște, Artă, Adevăr, Kindness.
Într-o secvența, personajul principal Jep Gambardella, în vârstă de 65 de ani, spune asta unui prieten care îl întreabă despre cum merge relația cu o femeie frumoasă. Mi-a plăcut mult replica asta și de acum câțiva ani am rezonat cu ea. Da, da, “La vârsta mea doar frumusețea nu mai este de ajuns”. Așa este, îmi ziceam, “odată cu experiența, cu vârsta, încep să valorizez și alte lucruri mai profunde.
Doar frumusețea exterioară a unei persoane, doar aparențele, stilul, ceea ce poate fi văzut cu ochiul liber nu mai reprezintă mare lucru pentru mine în absența unei dimensiuni mai profunde, a unor valori, principii.
Azi mi-a venit în minte citatul ăsta și l-am simțit diferit. Doar frumusețea nu a fost niciodată de ajuns. Niciodată. La nici o vârstă. Am fost atras de frumusețea exterioară, de aparențe, de lucrurile care se văd la prima mână. Am alergat după ele. Le-am întâlnit pe alocuri dar acum îmi dau seama că ele nu au fost niciodată de ajuns. Doar frumusețea nu a fost niciodată de ajuns. Pentru mine. Altminteri aș fi fost fericit de fiecare dată când m-am intersectat cu ea. Nu s-a întâmplat. Aparențele nu au fost niciodată de ajuns, în caz contrar aș fi fost împăcat de fiecare dată când le-am afișat personal sau atunci când m-am intersectat cu ele din exterior.
Dacă frumusețea în sine ar fi fost de ajuns vreodată, starurile de la Hollywood ar fi avut cele mai reușite relații. Nu e cazul. Și atunci de ce am valorizat-o atât de mult? De ce frumusețea în sine chiar izolată de valori (educație, bunătate, conexiune, creativitate, autenticitate și altele) este atât de valorizată și foarte atractivă? Cauzele sunt multiple și complexe. Aș avea niște explicații dar prefer să le dezvolt altă dată.
Totuși, esența acestui fenomen s-ar putea exprima printr-o zicală pe care o țin minte din copilărie: “Am confundat ambalajul cu ciocolata. Am mâncat hârtia și am aruncat bucata”
Autor: Alexandru Gavriliu
Instagram: alexgavriliu
Sursa foto: Gîlmeanu Răzvan
-----
🌐 Facebook 🌐 Instagram