Influența retrogradării planetei Venus asupra noastră

Autor: AstroCafe.ro - duminica, 22 decembrie 2013, 1652 vizualizari
Influența retrogradării planetei Venus asupra noastră

Din 21 decembrie de la ora 23.53, Venus intră în mişcarea aparent retrogradă până pe 31 ianuarie 2014 la ora 22.49. În primul rând aflată în semnul de pământ al Capricornului, Venus ne aduce moderaţie, iar fiind retrogradă, probabil că mulţi dintre noi îşi vor reconsidera necesitatea punerii în practică a dorinţelor.

Este foarte interesant că Venus retrogradează la gradul 28.59, evitând la mustaţă gradul anaretic, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi va resimţi pericolul în care se află, măcar în al 12 lea ceas. În semnul Capricornului Venus este realistă şi concretă, iar retrogradă ne aduce un ascuţit simţ al datoriei, anulând emoţiile şi făcându-ne să privim totul prin prisma concretului.

Este important de ştiut că Venus nu retrogradează anual ci la aproximativ 1 an şi 7 luni şi stă în mişcarea aparent retrogradă aproximativ 6 săptămâni. La fel, este demn de reţinut că planeta Venus revine în acelaşi semn odată la 8 ani, asta pentru a înţelege semnificaţia mişcării aparent retrograde a acestei planete. Apoi, de fiecare dată când Venus retrogradează are loc conjuncţia cu Soarele, denumită conjuncţie inferioară, la această retrogradare întâlnirea dintre cele două are loc în data  11 ianuarie 2014. Până atunci suntem într-un con de umbră şi chiar aşa ar trebui să ne purtăm, cât mai retraşi şi rezervaţi.

De aceea se poate spune că sunt două faze de acţiune a planetei Venus asupra noastră: una până în 11 ianuarie 2014 iar cealaltă din 11 până în 31 ianuarie 2014. După 31 ianuarie 2014, Venus va rămâne în semnul Capricornului până în 5 martie 2014, perioadă în care se vor putea face toate schimbările necesare stabilizării şi structurării principiale specifice Capricornului.

Prima perioadă până în 11 ianuarie, este cumva şi foarte dificilă, căci Venus îşi aduce un aport important atât la schimbările noastre de mentalitate dar şi la schimbările generale, sociale, ea activând Crucea cardinală. Aspectul cel mai important al acestei perioade, pe care-l vom resimţi din plin, este opoziţia dintre Lilith şi Venus, aspect care readuce în prezent discuţii, conjuncturi evenimente neplăcute pe care nu le-am gestionat, înţeles sau acceptat undeva la sfârşitul lunii noiembrie, mai exact cam în jurul datelor 24 – 28 noiembrie 2013. La acest aspect îşi aduce aportul şi Mercur care se află în conjuncţie cu Venus, ceea ce ne spune că atât gândurile cât şi sentimentele noastre vor fi destul de bulversate, afectate. În plus, dacă la începutul retrogradării se poate vorbi de un fel de intuiţie, de prevestiri sau premoniţii prin care ni se atrage cumva atenţia asupra unor aspecte din viaţa noastră, te reţinut evenimentele sau întâmplările din jurul datei de 20 – 23 decembrie, apoi tot ceea ce se va întâmpla va avea ca mesaj subtil aceste întâmplări. Evident putem să le ignorăm, şi probabil asta vom şi face, dar cu siguranţă ne vom pierde simţul direcţiei dacă nu le vom urma.

Apoi cumva natura ne va avertiza despre abuzurile pe care le-am îndreptat asupra ei, fiind momentul de a schimba măcar atitudinea, dacă pe moment mai mult nu se va putea; dar este important să privim altfel relaţia noastră cu Pământul, căci aici pot apare probleme importante la revenirea din retrogradare a planetei Venus.

Fiind o perioadă de sărbători, ne vom găsi pacea sufletească dacă vom ţine cont de tradiţii, de integrare socială, ceea ce ne va creşte siguranţa căci vom înţelege pe cine şi pe ce ne putem baza. Apoi imediat după Anul Nou, odată cu Luna Nouă din luna ianuarie, este extrem de important, să luăm nişte decizii legate de ceea ce vrem să facem şi să fim, este ca un fel de angajare totală faţă de un ţel transcendent. Odată cu conjuncţia inferioară Soare Venus, vom primi semnalele că am ales corect, că ne-am schimbat atitudinea, într-un fel fiind o recompensare subtilă a eforturilor depuse pentru schimbare.

Faptul că Venus retrogradează în casa a IV a, spune că fiecare dintre noi ar trebui să trăiască experienţa centrului propriei personalităţi globale, iar asta se face numai cunoscând adevărurile evidente cum ar fi – ca exemplu – postulatele ştiinţei sau constantele sale, adică devenind conştienţi de cine suntem. Această stare face parte dintr-un proces de stabilizare şi integrare, în urma căruia se va obţine o bază solidă şi reală a personalităţii; fundaţia, temelia ei.

Ascendentul în semnul Fecioarei ne indică că orice detaliu, orice acţiune, ar trebui însoţită de detaliu, de atenţie concentrată, căci aduce mesaje importante. În acest fel procesul de autovindecare este declanşat şi funcţionează perfect, atât la nivel concret fizic cât şi la nives sufletesc, mai ales dacă smerenia şi modestia însoţesc gândurile noastre. Demnitatea, eleganţa şi respectul faţă de toţi şi toate dar mai ales faţă de regulile sociale sunt esenţiale, chiar dacă pentru muţi pre desuet. Respectul acesta ne onorează în primul rând pe noi şi ne aduce o demnitate necesară vremurilor care vor urma. Mercur guvernatorul Ascendentului este în cuadratură cu el şi în plus în exil, de aceea este important să ne bazăm pe tradiţii sau să folosim metode ştiute şi unanim respectate în acest context, pentru că procedurile formale pot fi de mare valoare pentru mintea rebelă şi dezordonată pe care o dă Mercur prin poziţie în casă şi semn. În acest fel abilitatea noastră de a da formă ideilor şi cunoaşterii pe care o avem, va fi foarte bine exprimată, concretizată.

Luna în semnul Leului, ne subliniază să fim prudenţi în manifestarea orgoliului dar şi a vanităţii, în schimb ne soune că suntem susţinuţi în orice plan sau proiect în care acţionăm creativ, sau plini de Iubire şi generozitate, dar mai ales cu compasiune, oricât de greu ne-ar fi.

Pe scurt mişcarea aparent retrogradă a planetei Venus va produce schimbări concrete, fundamentale în fiecare dintre noi, în funcţie de harta natală şi de zodia sub semnul căreia ne aflăm. Evident cel mai bine vor resimţi Capricornii şi Racii acest aspect, dar şi Berbecii şi Balanţele, urmând apoi semnele de pământ Taur şi Fecioară. Evident că fiecare dintre noi are semnul Capricornului, unde Venus retrogradează într-o anumită zonă a horoscopului, acolo se vor produce cele mai multe transformări.

Gabriela Apostol

Citeste mai multe despre Influenţa retrogradării planetei Venus asupra noastră - Previziuni zilnice - Mirabilys Magazin 

*Imagine: www.astrologerbillattride.typepad.com



Astro Shop

Cele mai noi articole