Eclipsa totală de Soare și Luna Nouă în Leu, 12 august 2026: Viața ne împinge spre acele schimbări pe care le-am tot amânat
Pe 12 august avem Lună Nouă în Leu și Eclipsă totală de Soare, un moment care poate aduce schimbări importante. Suntem cumva forțați să ne adaptăm din mers la tot ceea ce se întâmplă, neavând posibilitatea de a controla totul.
Este posibil să conștientizăm că anumite experiențe sau situații din viața noastră nu ni se mai potrivesc așa cum ni se potriveau cândva și că nu ne mai regăsim în acele relații sau tipare de până acum. Simțim dorința de a schimba ceva, de a ieși dintr-un rol, dintr-o relație, dintr-un loc sau dintr-un stil de viață care nu ne mai reprezintă.
APASĂ AICI SĂ COMANZI AXA DESTINULUI (Nodurile Lunare) în Leu - Vărsător (2026 - 2028)
Fiind activată axa Leu–Vărsător, devine foarte evidentă diferența dintre cine am fost, cine suntem acum și modul în care ne dorim să ne trăim viața pe viitor. Pentru unii dintre noi poate fi începutul unei perioade în care apare tot mai clar sentimentul că este timpul pentru altceva.
Când viața pe care o trăim nu ne mai reprezintă
Eclipsa totală de Soare din 12 august pune reflectorul pe teme ce țin de puterea noastră personală, de creativitate, de iubire, de exprimarea de sine și de curajul de a fi cine suntem cu adevărat. Ne putem aștepta la schimbări și reajustări importante, mai ales acolo unde am făcut prea multe compromisuri sau am rămas prea mult timp în situații care nu ne mai reprezintă.
Alfă care sunt oportunitățile de creștere, cum se va schimba energia în zona profesională, financiară și relațională și ce zone din viața ta sunt predispuse la expansiune și dezvoltare. Comandă AICI - Analiza personalizată a tranzitului lui Jupiter în Leu (iunie 2026 - iulie 2027).
Vedem mai clar care sunt acele locuri din viața noastră în care am continuat să rămânem din obișnuință, din teamă sau pentru că ne-am convins că lucrurile mai pot continua o vreme așa, deși simțeam în sufletul nostru nevoia de schimbare. Poate fi vorba despre relații în care nu mai există iubire sau apropiere, despre locuri de muncă în care nu ne mai regăsim, despre roluri pe care le jucăm de prea mult timp sau despre orice situație în care continuăm să rămânem, deși simțeam de foarte multă vreme că nu ne mai regăsim.
Ceea ce am tot amânat, am tolerat sau am încercat să ascundem chiar și față de noi înșine poate ieși la suprafață foarte clar.
„Așa nu se mai poate!”
În jurul zilei de 12 august pot apărea evenimente, schimbări sau revelații care ne ajută să vedem mult mai clar ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Pentru unii, concluzia poate fi foarte simplă: „Așa nu se mai poate!”. Eclipsa totală de Soare în Leu poate scoate la suprafață lucruri pe care până acum le-am ignorat, le-am amânat sau pe care nici nu am fost pregătiți să le vedem. În funcție de zona din harta natală în care se află semnul Leului, acolo se pot produce cele mai importante conștientizări, schimbări și reajustări. Iar intensitatea lor poate depinde foarte mult de locul în care ne aflăm fiecare.
Vrei să știi unde se află semnul Leu în harta natală și care este zona din viața ta care va fi marcată de Eclipsa totală de Soare? Apasă AICI pentru detalii și comandă a ASTROGRAMEI NATALE
Cu cât am rămas mai mult într-o situație care nu ne reprezintă, cu cât am făcut mai multe compromisuri și ne-am îndepărtat mai mult de ceea ce ne dorim cu adevărat, cu atât această Eclipsă poate fi resimțită mai puternic. Uneori, este nevoie de un eveniment sau de o schimbare neașteptată pentru a vedea ceea ce nu am vrut sau nu am putut să vedem până acum.
Eclipsa totală de Soare și Luna Nouă în Leu ne forțează să ne trezim, ne provoacă să ne uităm la viața noastră și să vedem cât din ceea ce trăim ne reprezintă cu adevărat și cât este rezultatul compromisurilor, al fricilor sau al obișnuinței. Și tot aici apare tema puterii personale. Puterea pe care poate am cedat-o, puțin câte puțin, în relații, în alegerile pe care le-am făcut sau în situațiile pe care le-am acceptat prea mult timp.
Analiza personalizată a tranzitului lui Chiron în Taur (2026 - 2034) îți arată ce răni ai de vindecat și care este lecția din spatele acestor rani. Apasă AICI pentru detalii și comandă.
Eclipsa totală de Soare ne provoacă să ne reconectăm cu puterea noastră personală, să ne ascultăm din nou inima și să avem curajul să facem acele schimbări care ne apropie mai mult de cine suntem astăzi. Nu este neapărat o perioadă în care putem controla ceea ce se întâmplă, însă putem fi mai atenți, mai prezenți și putem observa ce încearcă viața să ne arate.
Este timpul să ne revendicăm puterea personală
Leul, semn guvernat de Soare, are o legătură puternică cu identitatea, cu puterea personală și cu felul în care alegem să ne exprimăm în lume. De aceea, una dintre temele importante ale acestei Eclipse este asumarea propriei identități: „Cine sunt eu astăzi, ce îmi doresc și ce nu mai sunt dispus/ă să accept?”.
Apasă AICI pentru Analiza personalizată a tranzitului lui Uranus în Gemeni (2026 - 2033)
Suntem provocați să preluăm din nou conducerea propriei vieți. Să nu mai așteptăm ca lucrurile să se rezolve singure, ca momentul potrivit să apară sau ca altcineva să ia o decizie în locul nostru. Acolo unde știm deja că ceva trebuie schimbat, poate fi momentul să luăm noi cârma și să facem ceea ce este de făcut.
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante mesaje ale Eclipsei totale de Soare și al Lunii Noi în Leu: să avem curajul să recunoaștem ceea ce ne dorim cu adevărat, să nu mai ignorăm acele dorințe care continuă să existe în noi și să ne întrebăm ce putem face concret pentru a le transforma într-o direcție nouă, mai apropiată de cine suntem astăzi și de viața pe care vrem să o construim de acum înainte.
Nicoleta Svârlefus
-------
Pentru tine astrologia este mai mult decât un horoscop zilnic? Dacă îți dorești un spațiu unde să poți explora idei, să poți învăța alături de alții și să poți pune întrebări reale, te invit într-un cerc restrâns de oameni pasionați și deschiși. Hai în comunitatea "STARLIGHT". Apasă AICI pentru detalii!