Echinocțiul de Toamnă și Sezonul Balanței: Cine suntem noi în relații?

Autor: AstroCafe.ro - marti, 17 septembrie 2024, 3928 vizualizari

Echinocțiul din 22 Septembrie vine cu o energie nouă ce ne ghidează spre schimbare, creștere și evoluție. Este un moment potrivit în care să ne lăsăm ghidați de Univers spre acele lucruri, situații sau experiențe de care avem cu adevărat nevoie.

E posibil să simțim că este nevoie să dăm drumul, să eliberăm unele situații pentru a lăsa loc altora noi să înflorească. E important să conștientizăm care sunt acele zone d viață în care investim energie și care sunt acele intenții pe care le hrănim.

Se recomandă să petrecem cât mai mult timp în natură, să ne conectăm cu energia Mamei Pământ pentru a ne armoniza și pentru a ne echilibra.

Sezonul Balanței (22 Septembrie - 23 Octombrie 2024)

Echinocțiul de Toamnă din Septembrie marchează și începutul Sezonului Balanței, semn zodiacal ce ține de echilibru, de fluxul dintre a da și a primi. Balanța reprezintă și modul în care ne raportăm la relațiile noastre, cine suntem noi în relații și ceea ce devenim în relațiile noastre.

Ne place cine suntem în preajma anumitor oameni? Sunt relații în viețile noastre care scot ce este mai bun din noi? Avem parte de relații care ne provoacă să creștem, activând anumite reacții din subconștient? Există relații care ne aduc bucurie în suflet? Avem relații unilaterale sau relații pe care trebuie să le menținem într- o zonă care să ne ofere sentimentul de pace?

Deseori, relațiile ne aduc cele mai valoroase lecții. Avem nevoie de relații pentru a descoperi cine suntem cu adevărat, pentru a crește și pentru a prospera.

Între 22 Septembrie și 23 Octombrie, cât timp Soarele se află în semnul Balanței, e important să ne uităm la relațiile noastre.

Pentru a avea mai multă claritate în privința relațiilor poți face următorul exercițiu: 
Gândește-te la relația ta cea mai apropiată, cea mai profundă sau la acea relație care te deranjează cel mai tare.

Scrie pe o foaie de hârtie răspunsul la următoarele întrebări:

Ce crezi că încearcă să te învețe această relație? 
Simți că această relație are o însemnătate karmică? Dacă da, care simți că este conexiunea la nivel de suflet?  
Te vezi pe termen lung în această relație așa cum este sau ți-ai dori ca lucrurile să fie altfel decât sunt acum?  
Asculți cu adevărat și comunici clar în această relație sau doar faci presupuneri?  
Trebuie să se schimbe ceva în această relație? Dacă da, schimbarea poate începe cu tine?  
Cum poate această relație să scoată la suprafață cea mai bună versiune a ta?  
Ce părți din tine se simt înăbușite în această relație?  
Ce părți din tine sunt încurajate să înflorească?

În momentul în care scriem răspunsurile e important să ne ascultăm intuiția și lasăm să iasă totul la suprafață. Aceste întrebări nu trebuie neapărat să aibă un răspuns. E important să trezească în noi niște conștientizări și niște perspective diferite.

Sursă articol: www.foreverconscious.com

Astro Shop

Cele mai noi articole