Dilemele reîncarnării

Autor: Nicoleta - joi, 18 martie 2010, 955 vizualizari
Dilemele reîncarnării

Tot căutând subiecte despre care să scriu, mi-am reamintit de Reîncarnare. Este un subiect atât de amplu, de misterios, de incitant şi, nu în ultimul rând, atât de dezbătut.

In acest articol, plec de la premiza că există reîncarnare, că entitatea care “locuieşte” acum în trupul pe care îl vedem zilnic în oglindă este una care are în “palmares”-ul akas o lungă listă de întrupări, cu experienţele aferente, cu lecţiile învăţate sau nu.
Primele întrebări, care dau semn că ceva ne trimite spre teoria reîncarnării, sunt cele de genul: cine sunt eu? de ce nu mă simt bine în trupul meu? de ce nu mi se leagă nimic în viaţă? oare m-am născut în timpul care trebuie?

Este posibil să trăim experienţe de “déjà vu “, şi chiar să ne visăm în vremuri de mult apuse, arătând altfel, vorbind altfel şi comportându-ne cu totul diferit. E posibil, ca femeie, să te “vezi” bărbat şi invers.
Pe neaşteptate, te trezeşti într-un circuit al căutărilor. Incepi să citeşti despre fenomen, cauţi un specialist în regresie, apoi unul în hipnoză, faci cursuri de specialitate. Cumva-cumva se deschid “uşile” spre memoria ancestrală. Şi bingo! Intr-o bună zi, afli că ai fost Imparatul Chinei sau mare şaman în Peru, poate chiar o regină decapitată, sau un călău, vraci, poliţist, cotropitor, călugăriţă, violator sau victimă, homosexual, cardinal, cerşetor, pescar, curtezană sau chiar prostituată, pictor sau cântăreţ. Poţi descoperi multe.

Şi după ce ai descoperit, întrebarea firească este: aşa, şi?
Cei care te-au ajutat în procesul de căutare, specialiştii, te pot ghida ce să faci cu astfel de informaţii, cum să foloseşti “programele” şi energiile, astfel încât să evoluezi în plan spiritual.

Există însă o categorie de oameni care, după ce află aşa ceva, se “smintesc”.  Dacă se întâmplă cumva ca un om să descopere că a fost un personaj important din istorie, tinde să înceapă să se comporte ca atare, uitând că în această viaţă este Dl sau Dna X, din localitatea Y, şi care, în această viaţă, are o altă treabă. Sau dimpotrivă, să afle despre o traumă puternică, pe care a trăit-o în altă viaţă – viol sau ucidere sau ceva din această categorie – să recunoască în actuala viaţă pe cel/ cea care i-a făcut răul, şi să meargă să-i ceară socoteală. Şi biata persoană să nu ştie ce i se întamplă.

Am auzit adesea de întrebarea: dacă într-adevăr există reîncarnare, de ce nu ne amintim de vieţile anterioare?
Să presupunem că ne îndrăgostim tare-tare de cineva. Atât de mult încât hotărâm să ne căsătorim. Facem şi vreo doi-trei copii, construim o casă, cumpărăm terenuri şi într-o bună zi, ne-am trezi cu amintirea limpede şi clară că partenerul de viaţă ne-a ucis în chinuri într-o altă viaţă. Sau invers: noi l-am ucis pe el. In primul caz, prima tentativă naturală, instinctuală, este sa iţi iei la bătaie, dacă nu chiar la omor, partenerul de viaţă.

Sau o altă situaţie: ai un şef al naibii, se uită la ceas când ajungi la birou, te ţine peste program, evident fără un ban în plus sau alte beneficii, ba mai mult, te penalizează. Sub o formă sau alta, iţi serveşte o lecţie a smereniei şi a iubirii. Şi într-o zi, afli că în altă viaţă ţi-a fost sclav pe plantaţie. Dacă afli, şi nu eşti cu toate minţile conectat la realitate, rişti să-l tratezi de sus, să-i dai şi vreo două după ceafă, cât o fi el de şef. Şi uite-aşa ratezi o lecţie importantă!

Sau o altă situaţie. Într-o altă viaţă ai fost un vraci. Ai învăţat să foloseşti resursele naturale pentru vindecare. Apoi, ai descoperit că poţi manipula cu ele. Şi ai manipulat oamenii care veneau de bună credinţă la tine să se vindece sau să primească un raspuns la problemele lor zilnice. Şi i-ai manipulat în scopuri personale, ai încercat să obţii mai multe favoruri materiale decât aveai nevoie.  Ei nu şi-au rezolvat problemele, poate au şi murit de boli grele şi e posibil ca neamurile sa-ţi fi zis vreo două de noroc. E foarte posibil ca în această viaţă să înveţi să ajuţi oamenii fără nici un folos material, astfel încât vei lucra la o asociaţie non-profit.

E posibil ca într-o altă viaţă să fi fost curtezană de succes, care a obţinut favoruri şi onoruri şi care s-a jucat cu inimile şi minţile barbaţilor. În această viaţă, rişti să ai probleme reale cu relaţiile. Dar, dacă afli ce ai fost şi nu vindeci ce ai fost, poţi continua cu ura faţă de sexul opus şi rişti boli grave.

Am trecut şi eu prin această perioadă. E posibil să fi aflat cu exactitate ce am fost în alte vieţi. Mi-am întâlnit în această viaţă călăii, cei care mi-au făcut rău. Dar la fel de bine i-am intâlnit şi pe cei cărora în alte încarnări le-am făcut viaţa amară. Am avut de învăţat cum să-i iubesc şi să-i iert. Mi-am întâlnit mai mulţi parteneri de viaţă din alte vieţi, o mamă, un tată. Am avut tendinţa de a-mi însuşi în această viaţă, un alt rol. Nu am nici o garanţie palpabilă că ceea ce am retrăit aparţine sufletului meu. Pur şi simplu ştiu! Am avut, însă, şi norocul de a mă întoarce cu picioarele pe pământ, în prezent, Aici şi Acum.  
În toate situaţiile, nu te ajută cu nimic să afli ce ai fost în altă viaţă. Pentru că ce faci Aici şi Acum este important. Acum şi Aici ai posibilitatea să înveţi să manifeşti iubirea necondiţionată faţă de cel sau cea care în altă viaţă ţi-a fost călău, violator, stăpân, copil, soţ, frate, părinte, victimă etc.

Ne este mult mai uşor să învăţăm şi să manifestăm sentimente înălţătoare faţă de cineva, dacă nu ştim atât de multe detalii despre trecut.
Şi chiar dacă aflăm ce am fost în vieţile anterioare, ne-a fost dat să primim aceste informaţii, dar nu pentru lauda personală sau plângerea de milă, ci pentru a evolua, pentru a învaţa iertarea, compasiunea faţă de noi şi cei de lângă noi şi, în final, pentru a ne iubi, atât pe noi, cât şi pe ceilalţi.
 

Andreea Talmazan

andreea.talmazan@astrocafe.ro

 

reincarnare spritualitate vieti anterioare andreea talmazan


Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole