Dansul dintre PUTERE și NEPUTINȚĂ: Povestea lunii Octombrie
Toamna a sosit cu frunza ei aurie și vântul ei blând, iar noi stăm la povești, împărtășind înțelepciunea și taina lumii. Astăzi, te voi purta într-un loc ascuns, unde natura și sufletul se întâlnesc și unde fiecare poveste poate aduce lumină. Să purcedem dară....
Într-un ținut ascuns de ochii lumii, existau două grădini vecine, despărțite de un zid de piatră vechi. În prima grădină domnea Neputința. Florile erau firave, culorile palide, iar aerul părea mereu apăsător. Petalele fragile se clătinau la orice adiere de vânt, iar solul, deși viu, părea secătuit de vlagă. Cei care intrau aici simțeau că totul le este greu, ca și cum ar purta un sac plin de pietre.
Dincolo de zid, în a doua grădină, trăia Puterea Interioară. Aici florile erau puternice, radiau lumină și se ridicau cu tulpinile drepte către cer. Floarea-soarelui privea mereu spre lumină, iar pământul mirosea a viață, a posibilitate, a curaj. Cei care pășeau aici simțeau că pot respira mai adânc, că inima le bate mai puternic.
Într-o zi, un vânt puternic a doborât o parte din zidul care le despărțea. Și atunci cele două grădini s-au privit pentru prima oară. La început, florile Neputinței s-au simțit rușinate: „Noi suntem firave, fragile, cu capetele plecate. Lângă acele flori drepte și luminoase, părem lipsite de sens.”
Dar florile Puterii Interioare le-au răspuns cu blândețe: „Nu vă temeți. Voi sunteți semnul că pământul are nevoie de odihnă, că există momente când viața încetinește. Fără voi, oamenii n-ar ști să recunoască umbrele. Noi nu suntem aici să vă înlocuim, ci să vă luminăm.”
Atunci, ceva neașteptat s-a întâmplat: petalele fragile ale Neputinței au început să absoarbă puțină lumină de la florile vecine. Și, pentru prima dată, ele s-au ridicat puțin mai sus, fără să se schimbe, dar simțindu-se văzute.
În schimb, florile Puterii Interioare au înțeles că strălucirea lor nu are valoare fără umbra delicată a suratelor. Căci doar atunci când cineva cunoaște Neputința, poate simți cu adevărat cum arată Puterea. Și astfel, cele două grădini au început să se împletească. Niciuna nu a dispărut.
Împreună au creat un peisaj magic, unde omul care intra putea să se plimbe printre umbre și lumină, învățând să își asculte inima:
• Când simțea greutatea, știa că este vocea Neputinței.
• Când simțea liniștea și curajul, știa că este Puterea Interioară.
Și marele adevăr se dezvăluia: cele două grădini nu erau dușmani, ci surori. Împreună alcătuiau adevărata frumusețe a sufletului.
Neputința – anemona fragilă, o floare delicată, cu petale subțiri ce par mereu în mișcare, sensibilă la vânt și lumină. Anemona, simbol al vulnerabilității, al fragilității, dar și al renașterii, pentru că apare la început de primăvară, exact în momentele cele mai fragile ale
Puterea Interioară – floarea-soarelui, statornică și vie, mereu întoarsă spre lumină.
Îți ofer și un adevăr al meu care să te însoțească în călătoria lunii octombrie - puterea și neputința nu sunt dușmani. Sunt surori care dansează împreună și îți fac sufletul întreg.
Roxana Alexe