Dacă tot întrebi pe cineva cum se simte sau ce mai face, lasă-l să și răspundă

Autor: Nicoleta Svârlefus - vineri, 16 iulie 2021, 9812 vizualizari

Întrebăm oamenii ce mai fac, cum se simt, uneori doar așa, mai mult din reflex, fără a fi interesați cu adevărat de ceea ce au de împărtășit. Întrebăm automat, răspundem la fel și gata, putem trece la ale noastre. 

-    Ce faci?

-    Bine! 

Cam așa sună dialogul a doi oameni care se întâlnesc, în cele mai multe cazuri. Și cu asta au rezolvat interacțiunea, s-au salvat de la a se conecta real unul cu celălalt. Fugim de conexiune și nici nu ne dăm seama cât de mult ne costă asta pe termen lung. 

Apoi, mai e și posibilitatea ca cel întrebat să încerce un răspuns autentic, o împărtășire despre cum se simte și prin ce trece, ce a realizat sau, dimpotrivă, unde s-a împotmolit în viața lui. Dar nu apucă să spună mai mult de două cuvinte, că se trezește cu vorba luată din gură, cu replici de invalidare sau cu o întrerupere și o cotire a convesatiei către cel care a întrebat. Păi, ce, credeai că te-a întrebat ca și cum chiar vrea să știe despre tine? Nooo, doar așa, ca să aibă motiv să se bage în vorba și să fie despre el.

Și uite-așa rămânem cu răspunsul în gât, cu sentimentele invalidate și neascultate, cu senzația că suntem neinsemnati și nu contăm. Da, așa se simte. Ca o lovitură în plex, că o lipsa de putere și energie, de aceea simți că ai vrea să te faci mic, să dispari, să o iei la fugă. Sau, după caz, să lupți pentru un strop de atenție și ascultare, caz în care conversația se transformă într-o lupta: cine apucă să spună mai mult despre el. Dar nu despre cine este pe bune, ci e o revendicare a atenției celuilalt prin grozăvie, plângeri sau judecăți despre ce-i vine la gură.

Nu e nimic nou, suntem deja obișnuiți, cei mai mulți dintre noi, ca să nu spun toți, cu acest sentiment de lipsă de însemnătate. Doar așa am fost crescuți. Cine ne-a întrebat pe noi cum ne simțim și ne-a și ascultat cu adevărat? Cine ne-a întrebat ce ne dorim și a ținut cont de asta? Cine ne-a ascultat temerile, aspirațiile, nesiguranța și, da, iubirea, fără să încerce să ne schimbe, să ne corecteze și, în cele din urmă, să ne invalideze pentru cum ne simțim? Așa că ducem modelul asta mai departe în comunicare. De fapt, e o falsă comunicare, câtă vreme nu reușim să ne ascultăm și să ne conectăm unii cu ceilalți.

Dacă tot întrebi pe cineva cum se simte sau ce mai face, lasă-l să și răspundă. Ascultă. Ascultă cu adevărat. Nu te năpusti asupra lui, la jumătatea primei propoziții, cu ceea ce știi tu, cu ce crezi tu că ar trebui să simtă, cu sfaturi, încurajări, judecăți, nu-i umple spațiul cu tine. Lasă-I să fie. Lasă-l să se deschidă. Acceptă ceea ce este, acceptă că e doar experiența lui și are dreptul să simtă ceea ce simte. Învață să lași responsabilitatea la sursă, nu confisca experiența celuilalt dar nici nu o calca în picioare ca și cum el e slab și tu ești grozav pentru că, nu-i așa, tu n-ai face niciodată ce face el, nu ai alege și nu ai simți niciodată  ca el.

Ascultarea e o bună terapie. Nu e nevoie să faci un efort anume când asculți. Ci doar să fii un spațiu liber de judecați și egoism. Să fii acolo. Și, când ești acest spațiu, poți avea surpriza că celălalt își procesează singur sentimentele și găsește și soluții uneori, dacă e nevoie. 

Undeva, pe drumul creșterii noastre și al copilăriei noastre, cu toții am fost răniți și am avut multe momente în care ne-am simțit invizibili. Cumva, ne-am separat de noi. Ne temem și nici nu mai știm cum să primim pe cineva cu adevărat. Pentru că nu mai avem încredere nici că noi am putea fi primiți așa cum suntem. Ca și cum nu e important ce avem de spus, oricum până și noi ne judecăm pentru ceea ce gândim și simțim sau alegem. 

Însă, devenind conștienți de nevoia de a ne (re)conecta, prin ascultare de exemplu, prin compasiune și generozitate, putem schimba tiparul de fugă, izolare și separare, deci de suferință în tăcere. Putem renunța la nevoia de a demonstra, de a lupta pentru atenție. Dacă ne simțim ascultați, nu mai e nevoie de toate astea. Nu mai e nevoie să alergăm după atenție sau, și mai grav, să ne resemnăm și izolăm. Putem veni unii în întâmpinarea celorlalți, conștienți pe deplin că toți avem rănile noastre, nesiguranțele și temerile noastre. Și fie că ne tratăm sau nu (din fericire, tot mai mulți oameni fac terapie, lucrează cu ei, sunt în proces de vindecare și transformare), să ținem minte că una dintre cele mai eficiente terapii este conexiunea adevărată, spațiul în care ne simțim conținuți și acceptați, iar asta putem practica zi de zi.  În aceste condiții, ce ne costă să ne fim spațiu, ascultare și, da, iubire, unii celorlalți?

Nicoleta Svârlefus



Copyright
Toate materialele conţinute de acest website - http://www.astrocafe.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Detalii...

Astro Shop

Cele mai noi articole