Curentele gândirii

Autor: AstroCafe.ro - luni, 06 noiembrie 2017, 6978 vizualizari
thoughts

Trebuie să dăm gândirii noastre cea mai mare atenţie. Nu este deloc lipsit de importanţă ceea ce se gândeşte "numai aşa", fiindcă gândurile merg în valuri, ca apa şi ca vântul! Curentele omogene se întăresc reciproc, evocând diferite fenomene intermitente.

Dacă s-ar putea vedea acest ocean de gânduri, atunci fiecare din noi am observa cum razele vibratorii trec de la un om la altul. S-ar vedea limpede cum oamenii cu temperamente, caractere şi tendinţe identice sunt în aceeaşi rezonanţă (omogenitate); iar omul iritat şi deprimat vine în contact cu toţi oamenii irităţi şi deprimaţi - deci fiecare din ei acţionează asemeni unei baterii electrice, provocând şi mărind curentul.

Pe de altă parte, optimiştii, cei totdeauna puternici şi veseli, îşi unesc şi îşi întăresc undele lor. Starea de deprimare nu e altceva decât învârtirea continua în cercul gândurilor dăunătoare. Această boală, odată înrădăcinată, nu poate fi uşor vindecată.

Obiceiul oamenilor de a discuta în societate despre simptomele diverselor boli, cauzele lor, morţile, agoniile, scene de coşmaruri şi aşa mai departe, atrag asupra lor o cascada întreagă de impresii dăunătoare, care inevitabil le va pricinui, sub o formă sau alta, boli şi suferinţi.

Tot în acelasi fel, atrag către ei undele vătămătoare, cu toate relele lor consecinţe, oamenii care vorbesc şi gândesc mult despre bolnavi, cât şi acei care se află în legătură cu bolnavii. Noi nici nu bănuim deci, din câte primejdii trebuie să ne salvăm şi să ne ocrotim.

În timpul discuţiilor armonioase, în atmosfera unei simpatii reciproce şi a unor tendinţe cinstite, în care nu încap invidii ascunse, se creează un flux de gânduri constructive şi care izbucnesc asemeni unei scântei produsă de închiderea curentului electric!

Călătoreşte totdeauna în cele mai bune condiţii, opreşte-te la cele mai frumoase hoteluri, îmbracă-te cu gust! Dacă nu ai încă mijloacele de a le îndeplini, realizează-le cel puţin în gândul tău! Acesta va fi primul pas către reuşită şi către o unire cu undele celor norocoşi. Omul, ale cărui gânduri se îndreaptă mereu, dintr-o greşită economie, către tot ce este ieftin: locuinţă, hrană şi îmbrăcăminte - nimereşte în unda nevoiaşilor strâmtoraţi şi a oamenilor fricoşi! O astfel de stare apasă şi paralizează toate planurile noastre, schimbă aspectul vieţii, ne frânge aripile.

Atmosfera lipsurilor, absorbită timp îndelungat, lasă în suflet o întipărire specifică, fapt care este imediat simţit de cei norocoşi. Ei fug atunci când simt lipsa elementului bun care l-ar putea mări pe al lor; ei se izolează când simt un om cu impregnarea specifică a lipsurilor şi imediat înăbuşe curentul simpatiei fireşti, care altfel s-ar putea scurge din belşug asupra oropsitului.

Simpatia reprezintă cel mai important factor al soartei fiecărui om! Mania pentru tot ce este ieftin merge paralel cu frica şi cu nereuşita şi niciodată nu nimereşte în curentul energiei şi al forţei victorioase!

Oamenii care trăiesc în curentele energiei şi ale forţelor victorioase nu sunt întâlniţi niciodată de cei slabi. Acela care doreşte să se apropie de cei care înving viaţa, să-şi schimbe direcţia gândurilor de până acum, abia atunci, ei le vor ieşi în cale!

Prentice Mulford

Sursa: În zarea nemuririi - Colectia Lotus

Imagine: http://www.vvcradio.com



Astro Shop

Cele mai noi articole