Contemporani cu sfârșitul și începutul

La data la care scriu aceste rânduri, aproximativ 40% din populația planetei este în izolare. Adică în jur de 3 miliarde de oameni. E fără precedent. Suflete obligate să rămână în interior. Pentru că la interior este de lucru. Nu întâmplător ne este afectat interiorul. Acest virus acolo își face simțită prezența. În interior. Acolo trebuie să ne uităm. Fiecare pentru el. Apoi, în interiorul grupului sau grupurilor din care facem parte. Familie, sat, oraș, țară. Acolo este de curățat. Mesajul acestui eveniment este: curățați și apărați. Faceți orice e de trebuință ca locul să rămână curat. Dacă vreți să construiți. Din interior către exterior.

Nu poți face casă nouă fără că spațiul pe care construiești să fie curat. Sufletul tău, familia ta, casa ta, orașul tău, țara ta. Căci toate acestea EȘTI TU.

Nu e nimic gentil astăzi. În tot ceea ce trăiți. Este doar radical. Radical este felul în care se întâmplă tot pentru că Totul, Universul, Divinul nu mai are răbdare să treacă milenii cu tristul terestru. Nefirescul care umple locul și-a atins limita. Nu mai încape. Este destul și blocant.

Nici nu putem rămâne în casă. E împotriva firii umane. Nu putem trăi viața în izolare. Așa ceva convine poate doar unora care vor să schimbe regulile în favoarea lor. Și unii chiar încearcă asta acum.

Am venit pe Terra ca să trăim, să iubim, să simțim, să fim și să manifestăm ca să împărtășim. Nu ca să stăm. E cea mai mare pauză din istoria omenirii. Miliarde oprite. De vibrațîi, de ființe, de lucruri, de energii, de noi toți și ce însemnăm toți. NOI.

Și totuși, în această perioada de  ‘’Stați Acasă’’ și ‘’Spălați-vă pe mâini’’ se întâmplă ceva. E un ceva ce nu poate fi atins încă. E nedeslușit, dar fiecare simte că e parte din ceva. 

Cheia nu este virusul. Cheia este OMUL. Sufletul, ANIMA, ceea ce vibrează ca ființa să existe.

Să trăim viața așa cum ‘’ne-a fost scris’’ este la final. Nu ne-a fost scris, cum nici nu am apelat suficient la ‘’liberul arbitru’’. Noi am scris regulile și tot noi am arbitrat. Am trișat. Am stat în dinamica noastră și ne-am învârtit în cerc lăsând spații libere speculei, pacalelii, iluziei și minciunii.

Trăim ca să fim în Adevăr, pășind Calea și manifestând Viață. IIsus nu a fost doar un personaj dintr-un film. Sau un erou din Cartea Sfânta, Biblia! EL este un exemplu de manifestare. A venit să arate un fel de a trăi. De care ne-am îndepărtat. El a arătat vindecarea. Noi, azi, ne imbolnavim. Ne apropiem de Înviere! Poate mai avem o șansă… 

Azi, inclusiv bisericile sunt închise. Când OM-ul va avea înțelegerea Ritului de Trecere în lăcaș (loc de odihnă, reculegere, regăsire) spațiul în care te regăsești ca acasă, căci casă este acolo unde este Tatăl, Mama și frații tăi și surorile, atunci ele se vor deschide din nou. Conștiința, corpul și cei de un fel cu tine, la fel. Natura în sine, Divinul în simbolistica relevată OMULUI, NU se vor deschide decât când vom înțelege întoarcerea acasă.

Priviți intreaga simbolistică a zilelor în care ne trăim zilele în izolare.

Doctorul care nu mai e zeu: este omul care îl salvează pe om. Nu mai este cel la ușa căruia aștepți vindecarea ta. Este azi cel care moare cu pacientul oricâți bani i-ar plăti cineva, angajator sau pacient. Pentru că orice ar fi acest virus, îl atinge și pe el. Doctorul este la fel de vulnerabil ca și pacientul sau. El este apărătorul nostru în fața morții. Cu prețul vieții lui. Asta arată devotament. Asta arată câți au depus jurământul cu adevărat și câți au vrut doar arginții. Deși spațiul e virusat. Peste tot în lume.

Profesia de medic este vocațională.

Preotul slujește în biserici goale. Pentru că spațiul e virusat. Acum, părintele pamantean se roagă cu adevărat sau nu, la Tatăl, să îi salveze pe ceilalți. Și pe sine. Pentru că ușile bisericilor nu se mai deschid, dar slujirea trebuie să se întâmple.  Pentru că jurământul preoțesc se ține. În fața lui Dumnezeu preotul este mijlocitorul relației cu mirenii, noi cei necunoscători ai tainelor. Nu numărul enoriașilor se cuantifică, ci smerenia și autenticitatea în fața celui pe care Îl onorezi. Nu Dumnezeu are nevoie de biserici și preoți, ci OMUL.

Preoția este vocațională.

Tot în aceste zile, cei mai solicitați sunt cei care au ales să lucreze în slujba comunitățîi. Să apere și să protejeze și să salveze. Ei sunt polițiști și militari, împreună cu structurile adiacente domeniului de activitate. Și spațiul în care lucrează e virusat. Și aici, tot vocația este cea mai importantă în desfășurarea profesiei.

De acasă sau din clădirile instituțiilor de învățământ, profesorii își învață elevii și studenții lucruri pentru mersul vieții înainte. Deși școala este închisă. Pentru că spațiul de învățare a fost și el virusat.

Să fii educator ține de vocație.

Nici un restaurant nu mai este deschis publicului. Deși, restaurantul face parte din cultura socială a lumii noastre. Restaurantul oferă servicii de restaurare a OMULUI. Acolo unde te hrănești ca să te repui în capacitățile tale de funcțiune. Pentru că asta trebuie să facem, de măcar două ori pe zi.

Și serviciul, dar și pregătirea mesei, țin de vocație.

Am enumerat doar câteva dintre muncile vocaționale. Vocația este darul. Iar el trebuie la rândul lui dăruit. 

Stați acasă și spălați-va pe mâini

Aceste mesaje par împotriva firii. Nu poți spune omenirii să stea. Cât să stea? Dacă stă, își anulează natura existenței.

OMUL nu stă acasă. El pleacă de acasă pentru a face lucruri. Asta este natură divină a OMULUI. Să exploreze și să descopere și să construiască. Iar pentru asta folosește mâinile. OMUL se întoarce acasă. Traducerea pentru ceea ce se întâmplă azi este ‘’Întoarceți-vă acasă!’’

Mâinile omului care muncește și construiește se murdăresc. Pentru că de acolo iese creația Creației, din lucrul ‘’făcut cu mâna lui’’. Ne place ce am creat?

Și Pilat din Pont s-a spălat pe mâini. Și a lăsat mulțimea să judece care dintre cei doi merită crucificarea. IIsus sau Baraba? Știm bine ce au ales. Totuși, nu ce a ales mulțimea este referința noastră azi. Ci ce a ales Dumnezeu. Căci Dumnezeu alege OMUL. NU a ales și nu va alege! El alege mereu și în fiecare moment. În prezent.

Și atunci, în acel moment al istoriei, s-a sfârșit o lume și a început o alta.

O lume se sfârșește în aceste zile. În acestea și în cele care urmează. Câte? Doar Dumnezeu știe. Cum arată începutul? Iarăși o mare necunoscută. Pentru că încă nu suntem rupți de trecut. Trecutul e încă în noi. Și asta trebuie să curățăm. Prezentul este un efect al trecutului. E clar că nimeni nu e mulțumit de ceea ce este astăzi în lume. Deci, drumul nostru de până acum ne-a adus aici! Rezultatul? Un blocaj general, o limitare a mișcării și o teamă că ceva te poate surprinde și doborî. Acest inamic nu dispare trăgând în el cu tot arsenalul militar de pe glob. El nu se oprește la graniță. El atacă atipic. El nu este în afară. Ci în noi!!!

El dispare curățând locul. El dispare având grijă de cei din jur. El dispare spălandu-ne pe mâini. Atât de simplu. “Pentru că totul este elegant de simplu.” (Adamus St Germain)

Începutul este anevoios. Întotdeauna a fost așa. Poate că de data asta vom face să fie mai ușor. Poate că, înainte să întrăm într-un fel nou manifestat de a trăi, ar trebui să stabilim exact pe ce vrem să se bazeze lumea noastră cea nouă. Care sunt valorile. Care sunt drepturile, care sunt obligațiile. Cât e al nostru, cât e al celorlalți și cât e în comun. Cum ne sprijinim și cum contribuim. Cui dăm puterea noastră și pentru ce. Cum îi luăm puterea celui care nu o merită. Lista poate continua, fără doar și poate.

Aceste zile sunt de reflecție. Aceste zile sunt de interiorizare, la propriu, dar și la figurat. Sunt zile de evaluare a fiecărui lucru și a fiecărei faptă din viața noastră. Putem să-l considerăm un moment de bilanț. Individual și plenar, planetar.

Viteza cu care s-a întâmplat tot, câteva luni la scara istoriei înseamnă o clipă, ne arată că totul se sfârșește într-o zi. Și într-o zi începe totul.

Cum va arăta TOTUL, din nou? De acum să scriem…

Cornel Svârlefus