Capacitatea de a ne schimba perspectiva

Autor: AstroCafe.ro - marti, 18 septembrie 2018, 9951 vizualizari

Capacitatea de a ne schimba perspectiva poate fi unul dintre cele mai puternice şi eficiente instrumente pe care le avem la îndemână ca să facem faţă problemelor de zi cu zi. Dalai Lama explica:

„Capacitatea de a privi evenimentele din mai multe perspective ne poate fi de mare ajutor. Practicând-o, putem folosi anumite experienţe, anumite tragedii pentru a ne dezvolta calmul mintal. Trebuie să înţelegem că orice fenomen, orice eveniment are mai multe aspecte. Totul e relativ. De exemplu, eu mi-am pierdut ţara. Din acest punct de vedere, e foarte tragic – şi există lucruri şi mai rele.

În ţara noastră au loc multe distrugeri. E un lucru foarte grav. Dar dacă privesc acelaşi eveniment din alt unghi îmi dau seama că, în calitate de refugiat, am altă perspectivă. Ca refugiat, mă pot lipsi de formalităţi, ceremonie, protocol. Dacă se menţine statu-quoul, dacă totul merge bine, de multe ori nu faci decât să-ţi îndeplineşti îndatoririle mecanic; te prefaci. Dar când treci prin situaţii disperate nu ai timp să te prefaci.

Aşadar, din unghiul acesta, experienţa tragică a exilului mi-a fost de mare folos. În plus, îmi oferă foarte multe ocazii de a cunoaşte oameni. Oameni care vin din tradiţii religioase diferite, din pături sociale diferite, pe care poate nu i-aş fi întâlnit dacă aş fi rămas în ţara mea. Deci, în privinţa aceasta, a fost o situaţie foarte, foarte folositoare.

De multe ori, când apar probleme, perspectiva noastră pare să se îngusteze. Ne concentrăm toată atenţia pe îngrijorare, poate avem impresia că suntem singurii care trec prin aşa ceva. De aici poate apărea un fel de egocentrism care riscă să dea problemei proporţii uriaşe. În astfel de situaţii cred că ne ajută întotdeauna să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă – astfel ne putem da seama, de exemplu, că mulţi oameni au mai trecut prin experienţe ca ale noastre, dacă nu mai rele.

Schimbarea de perspectivă ne poate ajuta chiar şi când suferim de o boală sau avem dureri. Bineînţeles, când apare durerea, de obicei e foarte greu să practici chiar atunci meditaţia formală pentru a-ţi calma mintea. Dar, dacă poţi face comparaţii, dacă-ţi poţi privi situaţia din altă perspectivă, se întâmplă totuşi ceva.

Dacă nu priveşti decât evenimentul acela, pare tot mai mare şi mai mare. Dacă te concentrezi prea atent, prea intens pe o problemă, atunci când apare, ţi se va părea incontrolabilă. Dar, dacă compari evenimentul cu altul mai important, dacă priveşti problema de la distanţă, atunci îţi pare mai mică şi mai puţin apăsătoare“.

Dalai Lama

Sursa: Arta fericiii - Editura Humanitas

Imagine: Nikon



Astro Shop

Cele mai noi articole