Aspectul astrologic al anului 2021: cuadratura Saturn- Uranus

Autor: AstroCafe.ro - marti, 16 februarie 2021, 39314 vizualizari

Cuadratura Saturn Uranus care se formează pe 17 februarie este un aspect în trei pași (17 februarie, 14 iunie si 24 decembrie). Important este să înțelegem primul pas, ceilalți vor fi doar o subliniere a acestuia. Cu siguranță îi vom învăța de acum până la sfârșitul anului, căci ultima cuadratură se va repeta chiar pe 24 decembrie. Deci să privim cu seriozitate tot ceea ce ne-a adus viața înaintea ochilor în aceste zile, căci sunt semnale legate de tema întregului an, de acum încolo.

Acest aspect este unul dintre cele puternic resimțite în această perioadă. De aceea toate tensiunile interioare, frământările, nervozitatea și nemulțumirile sunt influențate în mare parte de acest aspect. Este deosebit de puternic căci Saturn este în propriul domiciliu și pe gradul guvernat de el iar Uranus este extrem de agitat și revoltat, aflându-se în conjuncție cu Luna în grad venusian. Câștigul acestei perioade este că ne obligă la introspecție, la căutare, la cercetare, fiindcă presiunea pe care o exercită este extremă. Pe de-o parte Uranus și Saturn au în comun profunzimea pe de altă parte este vorba despre imensitatea Cerului, despre limitarea dată de Timp și de efectele acestora asupra Pământului.

Ascendentul momentului în semnul Balanței formează trigon cu Saturn și inconjuncție cu Uranus. Trigonul cu Saturn eu l-aș traduce prin aceea că suntem foarte confortabili cu situația actuală, chiar dacă ea este proastă, este ca și cum i-am spunem sufletului: merge și așa! De fapt blocajul pe care îl resimțim, este tocmai pentru a ne scoate din rutină, de a ne presa să acționăm pentru a schimba unghiul din care privim și a ne determina să căutăm în profunzime și să ne concentrăm doar pe ceea ce este cu adevărat valoros. Inconjuncția Ascendentului cu Uranus este foarte interesantă, ea ne vorbește despre o incapacitate momentană de a vedea posibilitatea unor revoluții importante în viața noastră. Acestea se referă la schimbarea modului de gândire, la o nouă viziune asupra banilor, la eliberarea de convențiile sociale comparative, la descoperirea resurselor personale și valorificarea eficientă a lor, la un mod holistic de a privi viața și totul în general. Pare că suntem într-un labirint în căutarea ieșirii. Aceasta este la îndemână doar că nu o putem vedea de prejudecăți, convenții sociale și lipsă de imaginație.

La aceste blocaje avem niște soluții, despre una dintre ele vorbește interpretarea gradului sabian data de AdiM:

UN "MEDIUM MATERIALIZATOR" OFERIND O ŞEDINŢĂ

Să dai forma ideilor şi emoţiilor tale, înseamnă să ştii să realizezi lucruri practice. Fiecare om dispune de aptitudini pentru anumite lucrări concrete, pentru anumite "materializări". Unii ştiu să modeleze materia, alţii vehiculează informaţii, alţii organizează mersul vieţii, alţii îşi exprimă emoţiile în forme plastice, artistice. Unii sunt înzestraţi cu abilităţi uluitoare, chiar "paranormale". Oricum, fiecare îşi poate găsi locul creator în aceasta lume. Trebuie doar să-şi folosească, pentru binele tuturor, aptitudinile şi talentele cu care este înzestrat.

O altă soluție ar fi să înțelegem că omul vrea mereu să iasă din propriile sale limite, să fie mai mult decât este, iar admirarea şi imitarea marilor personalităţi este o cale clasică de exprimare şi chiar de împlinire a aspiraţiei sale spre mai bine. Dar contează foarte mult ce modele ne alegem în viaţă, fiindcă ajungem să devenim chiar ceea ce admirăm, în măsura în care ne este permis. Deci să ne alegem modele valoroase, nu doar spectaculare... Totuși cel mai bine este să ne construim fiecare o personalitate valoroasă, să ne facem propriul model.

Tema acestui aspect este aceea de a aprecia tot ce ni se dă, pentru că vine de la Dumnezeu. De multe ori ni se pare că aşteptăm prea mult ceea ce ni se cuvine, dar dacă ne gândim că şi noi, la rândul nostru nu dăm copiilor noştri lucruri pe care nu le apreciază pentru că nu ştiu să le utilizeze, şi atunci le pot strica, devine mai lesne de înţeles de ce ni se întâmplă toate acestea. Ceea ce aşteptăm, înainte de a ne fi dat, trebuie să învăţăm să avem grijă de el şi să-l  ştim să-l folosim în felul în care trebuie folosit, cu iubire şi atenţie. Deci totul depinde de noi, pentru a obţine ce ne dorim. Când forţăm lucrurile suferinţa este mai mare şi durerea mult mai adâncă.

Pot apare situaţii în care va trebui să încheiem afacerile neterminate, sau lucruri rămase neclarificate din trecut. Aici mă refer atât la aspectul vieţii actuale cât şi la acele din trecutul vieţilor noastre anterioare.

Cred ca exista posibilitatea întâlnirilor, numite karmice, necesare pentru a ne elibera de anumite stări sau lucruri, pentru a deveni mai liberi şi înţelepţi, aducând totodată procese profunde şi radicale de transformare; marea realizare ar fi să reacţionăm în mod pozitiv şi constructiv.

Pe scurt, dacă am pornit spre un obiectiv important, trebuie să mergem înainte cu răbdare, învăţând să depăşim obstacolele unul câte unul. Nu avem de ce să ne oprim, şi în fiecare zi putem să înaintăm pe drumul ales, ajutându-te de tot ce avem la dispoziţie. Se poate ca obiectivul să fie important doar pentru fiecare, să fie doar o ţintă pe care ne-am propus s-o atingem doar ca să ne depăşim propriile limite. În acest caz, nu trebuie să aşteptăm nimic de la ceilalţi. De fapt acum fiecare traversează o perioadă de rezistenţă, un test care trebuie depăşit, totul este să nu stagnăm şi să ştim că ne este testată voinţa.

Text preluat de pe https://www.mirabilys-magazin.ro, autor: Gabriela Apostol



Astro Shop

Cele mai noi articole